ISRAEL – REFORMA CARE A SCHIMBAT STOMATOLOGIA. CINE A CÂȘTIGAT CONTROLUL BANILOR ȘI CE S-A ÎNTÂMPLAT CU MEDICII INDEPENDENȚI?

ISRAEL – REFORMA CARE A SCHIMBAT STOMATOLOGIA. CINE A CÂȘTIGAT CONTROLUL BANILOR ȘI CE S-A ÎNTÂMPLAT CU MEDICII INDEPENDENȚI?

EPISODUL 2 – CAZ-ȘCOALĂ: CUM POATE FI ELIMINAT UN MEDIC CU UN CABINET STOMATOLOGIC MIC DIN CIRCUITUL PROFESIONAL, FĂRĂ SĂ I SE INTERZICĂ EXERCITAREA PROFESIEI

Israelul, controlul banilor publici și lecția pe care România ar trebui să o înțeleagă înainte de a importa noi modele de asigurări de sănătate. De la reforma Litzman la riscul unui „clește“ administrativ-economic format din ANMCS, CNAS și/sau viitorii administratori ai asigurărilor obligatorii.

Când simt că aș mușca carotida cuiva, citesc bancuri. Este, probabil, cea mai pașnică metodă de a transforma indignarea în ironie. Și, uneori, ironia are avantajul de a spune adevăruri pe care discursul convențional preferă să le ocolească.

Am un coleg care publică aproape exclusiv bancuri pe Facebook. Nu ne cunoaștem personal, dar recunosc că îi urmăresc zilnic pagina. Acum câteva zile a postat unul care, prin absurdul lui, mi s-a părut o descriere aproape perfectă a locului pe care unii par să-l rezerve medicului stomatolog în viitoarea arhitectură a sistemului sanitar.

„Ce zboară și strălucește?

O muscă c-un dinte de aur!”

Am râs. Apoi mi-am dat seama că bancul are o profunzime involuntară.

Musca zboară, dintele strălucește, dar niciuna dintre aceste calități nu o salvează de plici.

Cam aceasta pare să fie, în caricatură, și condiția medicului într-un sistem în care alții decid în numele lui: să muncească, să producă, să investească, să răspundă profesional și, eventual, să strălucească prin competență, dar să nu conteze atunci când se hotărăște cine controlează banii, cine stabilește regulile și cine are acces la pacienți.

Să fie, așadar, musca aceea cu dintele de aur. Vizibilă, poate chiar admirată, dar fundamental neînsemnată. Iar când devine incomodă, apare pliciul.

Vă amintiți povestea fraților Grimm, „Croitorașul cel viteaz“ (Das tapfere Schneiderlein)? Șapte muște, dintr-o singură lovitură!

Numai că, în povestea noastră, întrebarea nu este câte muște poate doborî un plici, ci cine ține pliciul și de ce ar trebui medicii să accepte rolul muștelor.

Uneori am senzația că anumite inteligențe administrative, înzestrate cu un singur neuron — și acela creț —, exact asta își doresc de la noi: competenți când trebuie să muncim, responsabili când trebuie să răspundem, contribuabili când trebuie să plătim și perfect neînsemnați când se iau decizii care ne privesc direct.

Trăim într-un carnaval al iluziilor, în care autenticitatea se plătește scump, iar conformismul este recompensat cu generozitate.

Ne-am lăsat dresați, ca societate și ca profesii, să premiem aparențele, să confundăm obediența cu profesionalismul și să privim cu suspiciune orice voce care refuză scenariul convenabil.

Când anormalul devine normă, omul sincer ajunge să fie tratat ca o problemă. Nu pentru că i-ar lipsi argumentele, ci pentru că refuză să participe la spectacol.

Am ajuns într-o societate în care minciuna poate primi aplauze, iar adevărul trebuie să își ceară permisiunea de a vorbi. Un teatru absurd, în care măștile au ajuns să conducă actorii, iar cei care îndrăznesc să le ridice sunt acuzați că strică reprezentația.

Probabil că unii vor considera această introducere sarcastică, nepotrivită sau insuficient de conformă cu rigorile political correctness. E dreptul lor.

Eu nu intenționez să particip la un concurs de politețe instituțională. Prefer unul de argumente. Și, mai ales, de PROBE.

Pentru că există o diferență fundamentală între a avea o opinie și a putea demonstra ceea ce afirmi. Prima poate fi ignorată, contestată sau ridiculizată. Cea de-a doua obligă la explicații, iar aici instituționalul este underground (trad. sub pământ). Iar ironia, atunci când este susținută de documente, de fapte verificabile și de un raționament riguros, poate deveni mult mai incomodă decât orice declarație solemnă.

Nu scriu pentru a leza susceptibilități și nici pentru a provoca indignare de dragul indignării.

Scriu pentru a provoca gândirea critică a unui corp profesional care, mult prea des, află ultimul ce se pregătește pentru el, deși este primul care suportă consecințele.

Refuz să accept ideea că medicii stomatologi români pot fi transformați în simpli executanți ai unor decizii luate în numele lor, dar fără participarea lor reală. Să se conformeze, să investească, să plătească, să suporte riscurile și să tacă.

NU SUNTEM PIGMEII NIMĂNUI.

Competența noastră profesională nu ne obligă la obediență instituțională, iar independența de gândire nu este o abatere disciplinară.

Dreptul de a avea o opinie asupra organizării, reglementării și finanțării propriei profesii nu reprezintă o favoare acordată de vreo conducere instituțională.

Nu ni se acordă. Ne aparține prin însăși condiția noastră de profesioniști.

Și, dacă tot vorbim despre muște și pliciuri, cred că este timpul să clarificăm un lucru: medicii nu sunt decorul unui sistem administrativ. Sunt cei fără de care sistemul medical nu poate exista. Dacă societatea românească creează fără număr medici stomatologi, atunci trebuie să le ofere mediul pentru a-și desfășura profesia și în niciun caz distrugerea lor.

https://stomatologo.ro/articole/sistemul-medical-romanesc-intre-reforma-corecta-si-acapararea-de-catre-grupuri-de-investitii

Așa cum am arătat în primul episod (link-ul de mai sus), am discutat cu medici stomatologi israelieni care au trecut prin transformările produse în sistemul lor de sănătate începând cu anul 2010.

Recomandarea lor a fost cât se poate de directă: să fim vigilenți și să nu permitem repetarea dramatică a experiențelor prin care au trecut ei.

Nu am considerat că asemenea avertismente trebuie acceptate fără verificare. Dar nici nu am fost dispusă să le ignor.

Am început să urmăresc mecanismul reformei, legislația, traseul finanțării publice, rolul caselor de sănătate și consecințele asupra medicilor stomatologi independenți.

Ceea ce prezint în acest articol nu este o judecată asupra Israelului și nici o intervenție în sistemul lor. Nu naționalitatea celor care au conceput reforma mă interesează, ci efectele unei politici publice asupra pacientului și asupra medicului.

Orice țară poate adopta politici greșite, inclusiv pornind de la intenții bune. Inteligența unei națiuni/societăți nu constă în capacitatea de a imita reformele altora, ci în aceea de a le înțelege, inclusiv consecințele nedorite.

A importa un model fără să-i examinezi efectele înseamnă să imporți nu doar promisiunea, ci și riscul.

În opinia mea, sistemul sanitar românesc a ajuns într-un punct critic. Oriunde privești, descoperi structuri de interese, instituții suprapuse, responsabilități fragmentate și o distanță tot mai mare între resursele consumate de sistem și beneficiile pe care le primește pacientul.

Se vorbește insistent despre reformă.

Da, și eu susțin necesitatea unei reforme. Dar a uneia JUSTE, nu a unei noi redistribuiri a puterii economice sub acoperirea unui vocabular modern.

Avem, de altfel, o anumită experiență în deformarea conceptelor importate. Am preluat de la germani modelul Bismarck al asigurărilor sociale de sănătate și am reușit să-i construim o variantă mioritică, în care principiile solidarității și ale finanțării serviciilor medicale sunt deseori eclipsate de preocuparea pentru administrarea banilor și de sifonarea lor.

Nu am avut niciodată Bismarck-ul original.

O reformă sanitară autentică trebuie să producă un beneficiu real pentru pacient și, simultan, să respecte condițiile necesare exercitării independente și responsabile a profesiei medicale.

Pacientul are nevoie de servicii accesibile și de calitate, iar medicul are nevoie de autonomie profesională, condiții economice sustenabile și reguli echitabile de participare la finanțare.

ACEASTA AR TREBUI SĂ FIE ESENȚA UNEI REFORME DE TIP WIN-WIN, BAZATE PE PRINCIPII ETICE ȘI ECONOMICE JUSTE.

În niciun caz nu poate fi prezentată drept o mare victorie socială o reformă care, pentru a finanța pacientul, produce dezechilibre economice grave în rândul celor care îi asigură tratamentul.

Și tocmai aici experiența Israelului devine relevantă.

Există un motiv foarte concret pentru care trebuie să o analizăm ACUM.

În interviul acordat publicației G4Media, la 14 februarie 2026, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că dorește reformarea sistemului asigurărilor de sănătate prin introducerea concurenței între case publice și private, invocând inclusiv modelul israelian.

Interviul ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete – G4Media, 14 februarie 2026:

https://www.g4media.ro/exclusiv-ministrul-sanatatii-alexandru-rogobete-vrea-ca-banii-din-asigurarile-de-sanatate-obligatorii-sa-mearga-si-la-case-private-pentru-a-sparge-monopolul-cnas-despre-absolventii-de-medicina-ca.html

Avem, pe de o parte, discuția despre „acreditarea“ ANMCS, pe care am dezvoltat-o în primul episod, iar pe de altă parte, perspectiva apariției unor noi reguli impuse de ANMCS-CNAS, plus/minus noii administratori ai fondurilor obligatorii de sănătate (bani publici).

Înainte să ne entuziasmăm în fața cuvântului „reformă“, cred că trebuie să ne punem câteva întrebări.

Cine va administra banii?

Cine va stabili criteriile în baza cărora un medic stomatolog va putea accesa acești bani?

Vor avea acces toți medicii care îndeplinesc condițiile legale și profesionale sau numai cei selectați de organizațiile care administrează finanțarea?

Și, mai ales, ce se întâmplă cu medicii care NU sunt selectați?

Pentru a înțelege răspunsul, vă invit să urmărim ce s-a întâmplat în Israel.

I. CELE PATRU CASE DE SĂNĂTATE EXISTAU ÎNAINTE DE APARIȚIA STATULUI ISRAEL
Înainte de a discuta despre reforma Litzman, trebuie să înțelegem o particularitate a sistemului israelian.

Cele patru case de sănătate, denumite Kupot Holim, nu au fost create în 2010. Ele au o istorie de aproximativ un secol.

CLALIT a apărut în 1911, din organizațiile mutuale ale muncitorilor agricoli. Ulterior, a devenit parte a sistemului organizat în jurul Histadrut, federația generală a muncitorilor.

LEUMIT a fost înființată în 1933, în contextul mișcării sioniste revizioniste.

MACCABI a apărut în 1940, promovând o altă formă de organizare a serviciilor medicale, inclusiv colaborarea cu medici independenți.

MEUHEDET, în forma actuală, a rezultat în 1974 din fuziunea a două organizații medicale mai mici, ale căror origini sunt, de asemenea, anterioare înființării statului Israel, în 1948.

Aceste organizații au început ca structuri mutuale, finanțate prin contribuțiile membrilor, sprijinul organizațiilor de care aparțineau și, ulterior, prin contribuții ale angajatorilor și subvenții publice.

De-a lungul deceniilor și-au construit patrimoniu, clinici, infrastructură, personal administrativ și relații contractuale cu medici și alți furnizori.

Clalit, spre exemplu, a devenit nu numai o organizație care administra bani pentru sănătate, ci și proprietara unei infrastructuri medicale considerabile.

Rețineți această particularitate:

CEL CARE ADMINISTRA FINANȚAREA PUTEA FI, ÎN ACELAȘI TIMP, ȘI PROPRIETARUL STRUCTURILOR ÎN CARE URMAU SĂ FIE CHELTUIȚI BANII.

În 1994, Israelul a adoptat Legea asigurărilor naționale de sănătate, aplicată de la 1 ianuarie 1995.

Prin această lege, populația rezidentă a dobândit dreptul la asigurare universală, iar cele patru case existente au devenit administratorii unui sistem finanțat prin contribuții obligatorii și resurse de la bugetul statului.

Contribuțiile pentru sănătate sunt colectate prin Institutul Național de Asigurări, Bituach Leumi, iar fondurile sunt distribuite către case potrivit unei formule de capitație, ajustată în funcție de caracteristicile populației asigurate.

Cetățeanul își poate alege casa, iar aceasta trebuie să îi asigure pachetul legal de servicii.

Este important de precizat că cele patru case israeliene sunt organizații non-profit. Nu trebuie confundate cu patru societăți comerciale de asigurări care primesc contribuțiile obligatorii ale populației pentru a distribui profit acționarilor.

Raportul Israel: Health System Review, publicat în 2015 sub egida OMS și a Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate:

https://iris.who.int/bitstream/handle/10665/330248/HiT-17-6-2015-eng.pdf?isAllowed=y&sequence=5

Prezentarea sistemului israelian de sănătate – Commonwealth Fund:

https://www.commonwealthfund.org/international-health-policy-center/countries/israel

Dar în acest sistem exista o excepție importantă.

STOMATOLOGIA.

II. ÎNAINTE DE 2010, STOMATOLOGIA ISRAELIANĂ ERA PREDOMINANT PRIVATĂ
Legea asigurărilor naționale de sănătate din 1994 nu a inclus majoritatea tratamentelor stomatologice în pachetul public.

Cu anumite excepții, tratamentele dentare erau plătite direct de pacient, din propriul buzunar — ceea ce literatura de specialitate numește out-of-pocket.

În anul 2007, potrivit raportului Israel: Health System Review, structura furnizării serviciilor stomatologice era aproximativ următoarea:

66% prin cabinete independente;
20% prin lanțuri comerciale;
9% prin clinicile asociate caselor de sănătate;
restul prin alte forme de organizare.
Sursa – Raportul OMS, 2015, secțiunea dedicată stomatologiei:

https://eurohealthobservatory.who.int/monitors/health-systems-monitor/countries-hspm/section-detail/israel-2015/provision-of-services/dental-care/

Așadar, marile lanțuri stomatologice existau deja. DAR MEDICUL INDEPENDENT OCUPA ÎNCĂ POZIȚIA DOMINANTĂ ÎN FURNIZAREA SERVICIILOR.

Cabinetul era al lui. Aparatura era a lui. Investițiile erau ale lui. Pacientura și-o construise prin propria muncă. Riscul economic era, de asemenea, al lui.

Uniturile dentare, echipamentele radiologice, sistemele de sterilizare, amenajările, materialele, salariile și utilitățile costau bani. În numeroase situații, medicii apelau la credite bancare sau leasinguri.

Ne regăsim, nu?

Un medic nu își poate suspenda ratele bancare pentru că, între timp, statul a schimbat modul de finanțare a serviciilor medicale. Aparatura a fost cumpărată. Contractele au fost semnate. Datoriile trebuie achitate.

Iar atunci când o politică publică modifică brusc traseul pacientului, medicul poate rămâne cu toate obligațiile financiare contractate anterior, dar fără o parte importantă din veniturile pe baza cărora și-a construit cabinetul.

Aici începe VULNERABILITATEA STRUCTURALĂ a medicului independent.

Este exact vulnerabilitatea pe care o voi explica în continuare.

III. 2010 – REFORMA LITZMAN. STATUL FINANȚEAZĂ COPIII, DAR CUI ÎI DĂ BANII?
La 7 aprilie 2009, Yaakov Litzman a devenit ministru adjunct al Sănătății în guvernul condus de Benjamin Netanyahu.

Netanyahu deținea formal portofoliul Sănătății, iar Litzman exercita atribuții ministeriale importante.

Litzman a promovat includerea tratamentelor stomatologice pentru copii în pachetul național de asigurări. Nimic de condamnat. Dimpotrivă, obiectivul era lăudabil.

Numeroase familii nu își permiteau să plătească tratamentele copiilor, iar statul avea obligația să găsească o soluție.

DAR CUM A FOST FINANȚATĂ REFORMA?

În anul 2010, guvernul israelian a redirecționat aproximativ 65 de milioane de șekeli (azi ar fi 18.436.151 de euro; la cursul actual, 1 ILS = 0,2837 EUR) din bugetul destinat actualizării pachetului de servicii medicale, pentru finanțarea unei părți a noului program stomatologic.

Era vorba despre bani destinați inclusiv introducerii unor noi medicamente și tehnologii medicale.

Decizia a fost controversată și a provocat contestații, inclusiv în fața Înaltei Curți de Justiție din Israel. În mai 2010, instanța a anulat decizia guvernamentală din motive procedurale, guvernul remediind ulterior procedura.

Finanțarea a fost asigurată prin resurse bugetare existente și suplimentare, iar din 2011 serviciile stomatologice pentru copii au fost integrate în baza permanentă a finanțării pachetului național de sănătate.

Studiul „Does dental health of 6-year-olds reflect the reform of the Israeli dental care system?“, 2016:

https://link.springer.com/article/10.1186/s13584-016-0086-3

Studiul academic care reconstituie negocierile și deciziile politice din spatele reformei – Cohen și Horev, 2017:

https://link.springer.com/article/10.1186/s13584-017-0146-3

La 1 iulie 2010, reforma a intrat în vigoare.

Inițial, copiii până la vârsta de opt ani au primit acces la tratamente stomatologice preventive gratuite și la tratamente restauratoare gratuite sau cu coplată redusă, în funcție de serviciu.

Ulterior, programul s-a extins până la vârsta de 18 ani, iar în 2019 au fost introduse și servicii stomatologice pentru anumite categorii de vârstnici.

Este ideal, dar acum FIȚI ATENȚI!

Israelul avea deja o infrastructură stomatologică privată extinsă. Aproximativ două treimi din servicii erau furnizate de medicii independenți.

Statul putea să finanțeze tratamentele copiilor printr-un mecanism deschis tuturor medicilor autorizați care acceptau condiții publice, transparente și echitabile de decontare.

Putea utiliza CABINETELE DEJA EXISTENTE. Nu trebuia să construiască întreaga infrastructură de la zero.

DAR A ALES să includă serviciile stomatologice în pachetul administrat de cele patru case de sănătate.

STATUL A ACORDAT PACIENTULUI UN DREPT NOU, DAR A ÎNCREDINȚAT ALTOR ORGANIZAȚII CONTROLUL ASUPRA MODULUI ÎN CARE ACEST DREPT PUTEA FI EXERCITAT.

Banii publici au fost transferați caselor, care urmau să organizeze furnizarea serviciilor prin propriile clinici, prin rețele afiliate sau prin furnizori externi contractați.

Așadar, nu medicul care efectua tratamentul era destinatarul direct al finanțării publice.

Destinatarul era organizația care administra asigurarea, iar medicul putea avea acces la pacientul finanțat public DACĂ FĂCEA PARTE din circuitul contractual organizat de aceasta.

Aceasta este diferența esențială.

În primul model, statul finanțează tratamentul pacientului.

În al doilea, statul finanțează un intermediar care organizează furnizarea tratamentului și DECIDE CU CINE COLABOREAZĂ ȘI ÎN CE CONDIȚII.

Și, dacă nu există suficiente garanții, CEL CARE CONTROLEAZĂ FINANȚAREA POATE AJUNGE SĂ CONTROLEZE ȘI PIAȚA.

IV. CEI CARE AU PRIMIT BANII AU AVUT ȘI PUTEREA DE A SELECTA MEDICII CU CARE COLABORAU
Să vedem cum arăta infrastructura celor patru case după reformă.

Raportul Controlorului Statului Israel, instituție echivalentă din perspectiva auditului public cu Curtea noastră de Conturi, publicat în anul 2015, prezintă următoarele date pentru perioada 2013–2014:

CLALIT avea 94 de clinici proprii sau afiliate și 347 de clinici externe contractate.

MACCABI avea 50 de clinici proprii sau afiliate și 30 de clinici externe contractate.

MEUHEDET avea aproximativ 50 de clinici proprii sau afiliate și 66 de clinici externe contractate.

LEUMIT nu avea nicio clinică proprie sau afiliată și utiliza 279 de clinici externe contractate.

Raportul Controlorului Statului Israel, 2015, paginile 713–715:

https://library.mevaker.gov.il/sites/DigitalLibrary/Documents/65c/2015-65c-211-BeriutHashen.pdf

CLALIT furniza majoritatea serviciilor stomatologice prin Clalit Smile, rețeaua aparținând unei societăți din propriul grup.

MACCABI furniza majoritatea serviciilor prin Maccabident, o societate din grupul Maccabi.

MEUHEDET utiliza clinici proprii și contracte cu furnizori externi.

LEUMIT utiliza furnizori externi contractați.

Să nu confundăm însă numărul cabinetelor cu volumul tratamentelor. Faptul că o casă are sute de contracte externe nu ne spune câți bani au ajuns la acele cabinete, câți pacienți au primit și cât din activitate a fost realizată în propriile rețele.

Dar raportul ne spune ceva esențial despre MECANISM.

În cazul Clalit, în localitățile în care organizația nu dispunea de clinici proprii, apela la cabinete private, în condițiile cerute de Clalit.

În cazul Maccabi, contractarea externă era utilizată, de asemenea, pentru organizarea serviciilor acolo unde rețeaua proprie nu asigura furnizarea necesară, în condițiile Maccabi.

ACUM GÂNDIȚI-VĂ:

Dacă într-un oraș casa de sănătate are deja propria clinică, iar un medic stomatolog independent solicită un contract, cine decide dacă mai este nevoie și de cabinetul lui? Casa de sănătate.

Cine decide în ce condiții va fi remunerat? Casa de sănătate, în limitele cadrului contractual și legal aplicabil.

Cine deține datele despre numărul asiguraților și organizează lista furnizorilor la care aceștia pot beneficia de serviciile finanțate? Tot casa de sănătate.

Și cine poate fi, în același timp, proprietarul clinicii care concurează cu acel medic pentru pacient? Tot organizația care administrează banii.

Vedeți problema?

Medicul independent nu mai concurează numai cu alți medici. Trebuie să obțină mai întâi accesul la contract, iar dacă organizația nu dorește să contracteze cu el, pacientul nu poate utiliza finanțarea publică în cabinetul său.

ÎNAINTE SĂ CONCUREZE PENTRU PACIENT, MEDICUL TREBUIA SĂ CONCUREZE PENTRU ACCESUL LA BANII CU CARE ESTE FINANȚAT PACIENTUL.

Iar în condițiile cerute, medicul nu putea obliga casa de sănătate să încheie un contract cu el numai pentru că este competent și are un cabinet autorizat.

Nu spun că toți medicii independenți din Israel au fost excluși. Documentele arată contrariul: numeroși furnizori externi au avut contracte.

Spun însă că accesul NU a fost general și automat.

Iar medicii rămași în afara circuitului contractual nu puteau deconta serviciile publice doar în baza dreptului lor legal de a practica stomatologia.

Ca să înțelegeți diferența dintre o libertate teoretică și una reală, citiți ce prevede sistemul israelian chiar și astăzi.

Copilul poate beneficia de tratamentele finanțate public în clinicile casei sau în cabinetele care au contract cu aceasta.

Pentru tratamentele efectuate în afara acestui circuit, nu există rambursarea obișnuită a cheltuielilor.

Ministerul Sănătății din Israel – drepturile copiilor la tratamente stomatologice, actualizare 4 ianuarie 2026:

https://me.health.gov.il/parenting/raising-children/early-childhood-care/dental-and-oral-health/dental-care-for-school-children/

Platforma israeliană de informare juridică privind drepturile asiguraților – Kol Zchut:

https://www.kolzchut.org.il/he/טיפולי_שיניים_לילדים_ונוער_במסגרת_סל_הבריאות

Maccabi explică, de asemenea, pe propriul site că asigurații până la vârsta de 18 ani beneficiază de serviciile respective prin Maccabident și prin clinicile aflate în relație contractuală.

Maccabi – condițiile de eligibilitate pentru tratamentele stomatologice ale copiilor, actualizare 1 aprilie 2026. Citiți!

https://www.maccabi4u.co.il/eligibilites/3644/

Să presupunem că o familie își tratează copiii de zece ani la același cabinet. Statul introduce un program prin care tratamentele copiilor devin gratuite sau subvenționate.

Dar medicul familiei nu este contractat de casa de sănătate.

Familia are două posibilități: să achite în continuare tratamentul integral în cabinetul medicului său sau să beneficieze de finanțare în altă clinică.

Ce credeți că va alege o familie cu venituri mici?

Nu trebuie să îi interzică nimeni medicului să lucreze. Nu trebuie să îi retragă nimeni autorizația.

ESTE SUFICIENT SĂ FINANȚEZI PACIENTUL NUMAI ATUNCI CÂND ACESTA ALEGE UN FURNIZOR DIN CIRCUITUL PE CARE ÎL CONTROLEZI.

Iar pacientul va lua, firesc, decizia economică pe care și-o permite.

V. MEDICII ISRAELIENI AU AVERTIZAT ÎNAINTE DE REFORMĂ, DAR NU AU FOST ASCULTAȚI
La 28 aprilie 2010, înainte de intrarea în vigoare a reformei, dr. Yitzhak Chen, președintele Asociației Medicilor Stomatologi din Israel, avertiza public asupra efectelor noii organizări asupra concurenței și libertății pacientului de a-și alege medicul.

„Când nu există concurență, nu există progres.“

Declarațiile dr. Yitzhak Chen – Ynet, 28 aprilie 2010:

https://www.ynet.co.il/articles/0,7340,L-3881922,00.html

Asociația Stomatologică Israeliană reprezenta interesele profesionale ale medicilor stomatologi. Organizarea sa nu este identică juridic cu cea a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, dar intervențiile sale în dezbaterile publice sunt importante pentru ceea ce discutăm.

La numai cinci luni după intrarea în vigoare a reformei, pe 1 decembrie 2010, în Comisia pentru muncă, bunăstare și sănătate din Knesset, problema era deja discutată oficial.

Vă invit să citiți stenograma acestei ședințe.

Nu este opinia mea. Nu este relatarea unui medic cu care am vorbit eu. Este un document parlamentar israelian.

În timpul dezbaterii, reprezentantul Clalit, Eli Cohen, a explicat că organizația furniza servicii și prin medici independenți.

Dr. Yitzhak Chen i-a replicat că pacienții respectivi erau tocmai pacienții pe care cabinetele private îi pierduseră către sistemul caselor.

În aceeași ședință, reprezentantul Clalit a arătat că existau medici independenți CARE NU ERAU dispuși să lucreze la prețurile practicate în cadrul reformei.

Stenograma Knessetului, 1 decembrie 2010, protocolul nr. 380 – documentul integral în ebraică:

https://oknesset.org/meetings/4/0/401592.html

Iată, așadar, două probleme identificate încă din primul an.

Medicul independent pierdea pacientura, iar dacă încerca să intre în sistem, trebuia să ACCEPTE condițiile economice ale finanțatorului.

Cu ce rămânea?

Cu alternativa de a lucra la tarifele oferite de organizațiile respective sau de a rămâne în afara finanțării publice și a încerca să supraviețuiască din pacienții care își mai permiteau să plătească.

Și aici apare o problemă pe care o cunoaștem foarte bine și noi.

Un medic poate avea un cabinet performant, experiență de douăzeci de ani, personal calificat și o pacientură construită prin muncă.

Dar dacă tariful oferit de asigurător nu îi acoperă costul REAL al tratamentului, ce face?

Acceptă să lucreze în pierdere? Renunță la pacienții respectivi? Reduce costurile materialelor?

Reduce timpul acordat fiecărui pacient? Câți pacienți trebuie să trateze într-o oră pentru a-și putea plăti cheltuielile?

De aici încolo, discuția despre reformă devine o discuție despre ECONOMIA ACTULUI MEDICAL.

Dar înainte să ajungem la condițiile de muncă, trebuie să vă povestesc ce s-a întâmplat cu soluția propusă medicilor independenți.

Este, în opinia mea, una dintre cele mai interesante manevre instituționale ale întregii reforme.

VI. A CINCEA CASĂ: O ALTERNATIVĂ PERMISĂ PRIN LEGE, DAR BLOCATĂ PRIN CONDIȚII
Asociația Medicilor Stomatologi din Israel nu s-a opus finanțării publice a tratamentelor copiilor.

Medicii aveau însă o problemă evidentă.

Dacă toate fondurile urmau să fie administrate de cele patru case existente, iar aceste organizații aveau propriile rețele stomatologice, cum puteau medicii independenți să participe la program fără să depindă de ele?

A fost propusă înființarea unei organizații dedicate serviciilor stomatologice, denumită Corporation for Delivering Dental Services — CDDS.

Ceea ce ulterior a fost numit, în mod uzual, proiectul celei de-a cincea case.

Ideea era următoarea: medicii stomatologi independenți să poată participa colectiv la o structură care primea finanțare publică pentru tratamentele copiilor.

Părintele ar fi putut opta pentru serviciile stomatologice oferite prin această organizație, iar medicul și-ar fi tratat pacientul în propriul cabinet, fără să depindă exclusiv de contractul cu una dintre cele patru case.

Asociația profesională urmărea astfel protejarea activității independente.

Ministerul Finanțelor vedea în această structură și posibilitatea apariției unui nou concurent în sistemul celor patru case existente.

Inițial, proiectul permitea chiar organizarea unei structuri cu scop lucrativ.

Aici a intervenit opoziția organizațiilor pentru drepturi civile, care nu doreau ca fondurile asigurărilor obligatorii să fie administrate în scopul distribuirii profitului către acționari.

În urma negocierilor, s-a ajuns la varianta unei organizații non-profit, care urma să furnizeze serviciile stomatologice prevăzute în pachetul public și care nu putea fi controlată de una dintre casele existente sau de o societate de asigurări.

Documentarea Asociației pentru Drepturi Civile din Israel privind proiectul celei de-a cincea case:

https://law.acri.org.il/he/17037

Studiul Cohen–Horev privind negocierile politice și instituționale din cadrul reformei:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5399377/

Până aici, toate bune și frumoase. Legea permitea o alternativă. Medicilor independenți li se oferea perspectiva de a participa la finanțarea publică fără a deveni dependenți de cele patru organizații.

Numai că între ceea ce permitea legea și ceea ce putea fi realizat în practică au apărut CONDIȚIILE.

Iar condițiile au schimbat totul.

În ianuarie 2011, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor au publicat cerințele necesare recunoașterii organizației stomatologice independente.

Printre ele:

capital propriu minim: 10 MILIOANE DE ȘEKELI;
garanții ale fondatorilor: 15 MILIOANE DE ȘEKELI.
25 DE MILIOANE DE ȘEKELI, SUB FORMĂ DE CAPITAL ȘI GARANȚII (aproximativ 7.100.000 de euro).

Nu erau taxe individuale pentru fiecare cabinet și nici bani care trebuiau pur și simplu virați statului. Erau condiții privind soliditatea financiară a organizației care urma să gestioneze fonduri publice.

Dar să vedem ce a produs mecanismul.

Medicii independenți trebuiau să constituie o organizație de dimensiune națională, să îndeplinească cerințe administrative și să mobilizeze capital și garanții substanțiale.

Cele patru case existente aveau deja zeci de ani de experiență, patrimoniu, infrastructură, personal și acces la finanțare.

Medicii independenți trebuiau să construiască alternativa aproape de la zero.

La 17 iunie 2012, prin Decizia Guvernului nr. 4775, directorului general al cabinetului prim-ministrului i s-a solicitat să găsească, în termen de o lună, o soluție pentru integrarea medicilor stomatologi independenți în mecanism.

Dacă nu se găsea soluția, problema urma să fie readusă în fața prim-ministrului.

Știți ce a constatat Controlorul Statului?

Că, în pofida deciziei guvernamentale, subiectul nu mai fusese prezentat prim-ministrului începând din iunie 2012.

În august 2013, autoritatea pentru concurență a acordat o derogare relevantă pentru constituirea organizației, pentru a facilita participarea medicilor independenți.

Nici aceasta nu a rezolvat problema.

În anul 2015, auditorul statului israelian consemna că fuseseră depuse numai două solicitări pentru recunoașterea unei asemenea organizații, una dintre ele provenind chiar de la Asociația Medicilor Stomatologi din Israel.

AMBELE SOLICITĂRI NU ÎNDEPLINEAU CERINȚELE FINANCIARE IMPUSE.

Mai mult, Controlorul Statului a identificat ansamblul condițiilor legale, organizaționale și financiare drept un obstacol în calea constituirii organizației.

Documentul original, în ebraică – Raportul Controlorului Statului Israel, 2015, pagina 713:

https://library.mevaker.gov.il/sites/DigitalLibrary/Documents/65c/2015-65c-211-BeriutHashen.pdf

Vă rog să citiți această pagină!

În noiembrie 2014, Asociația Medicilor Stomatologi transmisese auditorului că organizația alternativă fusese introdusă în lege tocmai pentru a evita concentrarea pieței stomatologice în mâinile celor patru case și pentru a proteja medicii independenți.

Reprezentanții profesiei reclamau că, după intrarea în vigoare a reformei, pacienții tratați până atunci în cabinetele private au migrat către sistemul caselor de sănătate.

Ministerul Sănătății justifica cerințele financiare prin necesitatea protejării fondurilor publice și a copiilor care urmau să beneficieze de servicii.

Desigur, există o justificare legitimă pentru solicitarea unor garanții de solvabilitate.

Dar dacă cerințele pe care le impui sunt atât de greu de îndeplinit încât alternativa pe care ai promis-o nu poate funcționa, care este rezultatul?

Cele patru organizații își păstrează poziția.

Medicii independenți rămân dependenți de contractarea cu acestea.

Iar finanțarea stomatologică publică se extinde în continuare prin același mecanism.

NU A FOST NECESAR CA LEGEA SĂ INTERZICĂ A CINCEA CASĂ. A FOST SUFICIENT CA ALTERNATIVA PERMISĂ DE LEGE SĂ NU POATĂ DEVENI FUNCȚIONALĂ ÎN CONDIȚIILE IMPUSE.

Un studiu publicat în 2017 confirma că niciun solicitant nu fusese aprobat pentru constituirea organizației alternative.

https://link.springer.com/article/10.1186/s13584-017-0146-3

Aceasta este lecția pe care trebuie să o rețină fiecare medic stomatolog român. Poți avea un drept înscris în lege, poți avea chiar o alternativă descrisă în legislație, dar dacă altcineva stabilește condițiile financiare și administrative de acces, acel drept poate rămâne o simplă construcție pe hârtie.

VII. CONDIȚIILE DE CONTRACTARE. CUM POATE FI SELECTAT ECONOMIC MEDICUL, DUPĂ CE A FOST DEJA AUTORIZAT PROFESIONAL
Ajungem acum la un aspect extrem de important pentru noi, medicii stomatologi români.

Cine stabilește criteriile de acces la finanțare? Și ce fel de criterii poate impune o casă de sănătate?

Am căutat documente contractuale ale organizațiilor israeliene, tocmai pentru a nu rămâne la nivelul unor presupuneri.

Am identificat un document Maccabi, datat 14 OCTOMBRIE 2026.

Documentul are 46 de pagini și reprezintă o solicitare de oferte pentru furnizarea tratamentelor ortodontice cu alignere transparente către membrii care beneficiază de asigurarea suplimentară Maccabi.

Precizez acest lucru pentru corectitudinea analizei: documentul nu reprezintă contractul stomatologic general din anul 2010 și nici nu dovedește că toate cabinetele independente au fost obligate atunci să achiziționeze aceleași echipamente.

Este însă un document contractual ACTUAL, care ne permite să vedem concret cum selectează o asemenea organizație furnizorii stomatologici.

Documentul Maccabi din 14 octombrie 2026 – originalul integral, 46 de pagini:

https://www.maccabi4u.co.il/media/smrboeim/%D7%91%D7%9C%D7%9E-%D7%A1%D7%93%D7%99%D7%9D-%D7%A9%D7%A7%D7%95%D7%A4%D7%99%D7%9D-%D7%90%D7%95%D7%A7%D7%98%D7%95%D7%91%D7%A8-2026-002.pdf

Am analizat în special primele pagini ale documentului, condițiile preliminare și anexele privind criteriile clinice.

Ce i se cere unui furnizor?

În primul rând, trebuie să îndeplinească cerințele legale de funcționare, să aibă un medic responsabil și să respecte normele Ministerului Sănătății.

Până aici, nimic deosebit, dar se adaugă condițiile specifice de participare la acest serviciu.

A. CONDIȚII PROFESIONALE ȘI DE EXPERIENȚĂ

Furnizorul trebuie să aibă cel puțin un specialist în ortodonție sau un medic stomatolog cu experiență demonstrabilă de minimum cinci ani în tratamente cu alignere transparente.

Cabinetul trebuie să dovedească realizarea, în ultimii trei ani, a unui volum mediu de cel puțin 30 de pacienți tratați anual prin această tehnică.

Observați?

Nu este suficient să fii competent și să ai dreptul legal de a efectua tratamentul.

Trebuie să demonstrezi și un VOLUM ANTERIOR DE ACTIVITATE.

Pentru un cabinet nou, pentru un medic care a investit recent în această tehnologie sau pentru un cabinet mic, cu o activitate mai restrânsă, criteriul de volum poate reprezenta o barieră.

Cum să îți dezvolți activitatea dacă, pentru a accesa pacienții asigurați, trebuie să demonstrezi că ai avut deja un anumit număr de pacienți?

Un cabinet consacrat sau o rețea mare poate îndeplini mai ușor această condiție.

B. CONDIȚII TEHNOLOGICE ȘI DE INFRASTRUCTURĂ

Documentul solicită:

dotarea cu echipamentele medicale și sistemele de imagistică necesare, cu verificări și documente de conformitate valabile;
efectuarea investigațiilor radiologice și a scanării în cadrul unui furnizor autorizat;
realizarea planului de tratament ortodontic DIGITAL;
gestionarea documentației medicale complete, cu actualizare, arhivare și copii de siguranță;
echipamente și proceduri de sterilizare, cu monitorizare, întreținere și evidența controalelor;
truse de urgență și resuscitare, corespunzătoare activității medicale;
infrastructură adecvată, accesibilitate, semnalizare și condiții de siguranță;
sisteme de raportare, identificare a asiguraților și evidență a serviciilor compatibile cu procedurile contractuale ale Maccabi.
Documentul nu spune că fiecare cabinet trebuie să cumpere personal orice aparat imagistic sau scanner. Pentru anumite investigații este prevăzută utilizarea unui centru autorizat.

Dar furnizorul trebuie să poată asigura întregul circuit tehnologic și administrativ solicitat.

C. CONDIȚII ADMINISTRATIVE ȘI ORGANIZAȚIONALE

Cabinetul trebuie să demonstreze implementarea procedurilor Ministerului Sănătății, actualizarea acestora, instruirea personalului, gestionarea evenimentelor adverse, protecția datelor pacienților și organizarea supravegherii clinice.

În declarația privind îndeplinirea cerințelor obligatorii, un răspuns negativ la una sau mai multe dintre condițiile indicate poate conduce la respingerea ofertei.

Repet: multe dintre aceste condiții sunt legitime și necesare pentru siguranța actului medical.

Nu contest sterilizarea, radioprotecția, competența profesională sau necesitatea documentației medicale.

DAR FIȚI ATENȚI LA CE URMEAZĂ!

După ce cabinetul a îndeplinit toate condițiile profesionale, clinice, tehnologice și administrative, nu înseamnă că primește contractul.

Intră într-o procedură de selecție ECONOMICĂ.

Conform punctului 1.7 din document:

PREȚUL REPREZINTĂ 70% DIN PUNCTAJ.

CALITATEA REPREZINTĂ 30% DIN PUNCTAJ.

Citiți pagina 1 a documentului original!

Oferta financiară este EVALUATĂ inclusiv în funcție de REDUCEREA oferită pentru tratamente și de ECONOMIA rezultată pentru Maccabi.

Există un prag minim de calitate, sub care oferta poate fi respinsă. Dar după depășirea acelui prag, componenta financiară are ponderea dominantă.

Cu alte cuvinte, dintre cabinetele care au trecut de filtrul profesional și tehnologic, un avantaj decisiv poate avea furnizorul care oferă cea mai avantajoasă combinație pentru finanțator, în condițiile în care 70% din punctaj este reprezentat de preț.

Mai mult, Maccabi își rezervă dreptul de a limita numărul clinicilor contractate în fiecare localitate și de a negocia cu ofertanții.

Nu este obligată să accepte orice ofertă și nici acceptarea unui furnizor nu echivalează cu garantarea unui volum minim de pacienți.

Așadar, medicul poate să investească, să achiziționeze aparatură, să își organizeze circuitul digital, să își instruiască personalul și să îndeplinească toate condițiile de participare, dar, în final, poate să NU fie selectat.

Pentru că alt cabinet a ofertat un preț mai avantajos.

Pentru că numărul furnizorilor din localitatea respectivă este limitat.

Pentru că organizația își rezervă dreptul de a selecta furnizorii care îi oferă cele mai mari avantaje în cadrul procedurii.

AICI ESTE DIFERENȚA DINTRE AUTORIZAREA UNUI CABINET ȘI ACCESUL LUI LA PIAȚA FINANȚATĂ PRIN ASIGURĂRI.

Și acum întrebarea mea pentru colegii români:

Când criteriul economic devine dominant în selectarea furnizorului, cine are șanse mai mari să câștige?

MEDICUL cu un cabinet individual, care trebuie să recupereze costul investiției din activitatea sa?

Sau REȚEAUA care achiziționează materiale în cantități mari, distribuie costurile administrative între zeci de clinici și poate negocia prețurile cu furnizorii în condiții inaccesibile unui cabinet mic?

Nu trebuie să interzici cabinetelor individuale să participe. Le poți permite tuturor să depună oferte, dar condițiile economice vor determina cine poate concura efectiv.

VIII. CABINETUL PIERDE PACIENȚII, DAR NU SCAPĂ DE DATORII
Să revenim acum la anul 2010.

Din discuțiile cu medicii israelieni am primit relatări despre cabinete care și-au pierdut o parte importantă din pacientură, medici care nu au mai putut achita creditele și colegi care au renunțat la activitatea independentă.

Pentru a înțelege mecanismul, vă dau un caz concret, ajuns în instanță.

În dosarul israelian nr. 42046-05-15, dr. Ro și societatea prin care își organiza activitatea stomatologică s-au aflat în litigiu cu Leumit.

În documentația litigiului a fost analizat efectul încetării trimiterii pacienților prin casa de sănătate.

Expertiza economică prezentată de reclamant arăta următoarele:

În 2010, cifra de afaceri a cabinetului era de aproximativ 900.000 de șekeli brut (255.200 de euro).

În 2013, ajunsese la 477.715 șekeli brut (135.400 de euro).

O reducere de aproximativ 47%.

Expertul indica și faptul că activitatea cabinetului continua să depindă în mare măsură de pacienții vechi, trimiși inițial prin Leumit, iar atragerea de pacienți noi nu compensa pierderea celor care renunțaseră la serviciile cabinetului.

Dosarul nr. 42046-05-15, dr. Ro împotriva Leumit – documentația hotărârii din 2 mai 2018:

https://lawbuzz.co.il/court-decisions/%D7%AA%D7%90-42046-05-15-%D7%93%D7%A8-%D7%A8%D7%95-%D7%A0-%D7%9C%D7%90%D7%95%D7%9E%D7%99%D7%AA-%D7%A9%D7%99%D7%A8%D7%95%D7%AA%D7%99-%D7%91%D7%A8%D7%99%D7%90%D7%95%D7%AA-%D7%9C%D7%A9%D7%A2/

Precizez că acestea sunt cifre din expertiza reclamantului, nu o statistică națională și nici o constatare că reforma Litzman ar fi determinat direct pierderea respectivă.

Litigiul privește relația contractuală cu Leumit.

Dar ne arată cât de vulnerabil poate deveni un cabinet atunci când o parte importantă din pacientura sa depinde de contractul cu un asigurător.

Să înțelegem problema și economic.

Un cabinet care încasează lunar 10.000 de euro și are cheltuieli de 8.500 de euro obține un rezultat de 1.500 de euro.

Dacă încasările scad la 7.000 de euro, iar cheltuielile fixe, ratele și costurile curente nu pot fi reduse decât până la 8.000 de euro, cabinetul ajunge să piardă lunar 1.000 de euro.

Este un exemplu ipotetic, dar mecanismul este foarte simplu.

Nu trebuie să pierzi 100% din pacienți pentru a intra în dificultate.

Poți pierde numai 30% din venituri și să pierzi 100% din profit, intrând chiar pe pierdere.

Medicul rămâne cu ratele bancare, cu leasingul aparaturii, cu chiria, cu personalul, cu facturile furnizorilor și cu dreptul de liberă practică, desigur!

Doar că dreptul de liberă practică nu îi achită ratele la bancă.

IX. MEDICII IMIGRANȚI. O VIAȚĂ PROFESIONALĂ CONSTRUITĂ ÎN 10–15 ANI, PUSĂ ÎN PERICOL
Israelul a primit, în special în anii 1990, un număr mare de medici stomatologi proveniți din fostul spațiu sovietic, dar și din alte țări.

Această imigrație a contribuit la creșterea semnificativă a numărului medicilor stomatologi și la intensificarea concurenței profesionale.

Mulți dintre acești medici au trebuit să își echivaleze studiile, să obțină dreptul de practică, să învețe limba și să își reconstruiască întreaga carieră într-o altă țară.

După ani de muncă, unii au reușit să își deschidă propriile cabinete.

În anul 2010 aveau deja familii, experiență, pacienți și investiții importante, dar și credite pentru cabinetele lor.

Despre acești medici mi-au vorbit în mod special colegii israelieni.

Mi-au povestit despre oameni care munciseră zece sau cincisprezece ani pentru a ajunge independenți și care, după modificarea mecanismului de finanțare, s-au confruntat cu pierderea unei părți importante a veniturilor.

Unii ar fi ajuns să își închidă cabinetele și să accepte munca în rețele. Alții ar fi renunțat la activitatea profesională.

Și mi-au fost relatate inclusiv tragedii personale: medici care, confruntați cu pierderea cabinetelor, datoriile bancare și dificultăți financiare extreme, și-ar fi pus capăt vieții.

Nu sunt mărturii pe care să le ignor, dar nu voi transforma o mărturie într-o statistică pe care nu o dețin.

În documentele publice pe care le-am consultat nu am identificat o evidență verificabilă care să stabilească numărul sinuciderilor medicilor stomatologi determinate de reforma Litzman. Israelul a declarat confidențiale aceste date.

Există însă cercetări privind vulnerabilitatea psihologică a medicilor stomatologi israelieni.

În 2020, în International Dental Journal, a fost publicat studiul „Burnout and professional quality of life among Israeli dentists: the role of sensory processing sensitivity“, care a analizat răspunsurile a 243 de medici stomatologi.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31560417/

În august 2020, dr. Haim Neumann a abordat problema suicidului în profesia stomatologică și dificultatea obținerii unor statistici specifice.

Dental Tribune Israel, august 2020, pagina 14:

https://www.ida.org.il/wp-content/uploads/2023/01/1392_ef67e8b30f9a2972923a4befd1bcce7d.pdf

Aceste lucrări nu demonstrează o legătură de cauzalitate între reforma din 2010 și sinuciderile unor medici, DAR ne obligă să înțelegem că sănătatea psihică a corpului profesional nu este un aspect marginal.

Când vorbești despre restructurarea unei piețe, despre eficientizare și optimizare financiară, vorbești, de fapt, și despre viețile unor oameni.

Un cabinet nu reprezintă pentru medic numai o afacere. Reprezintă, uneori, întreaga sa existență profesională.

X. MEDICUL INDEPENDENT AJUNGE SĂ LUCREZE ÎN REȚEA. DAR ÎN CE CONDIȚII?
La 29 și 30 decembrie 2015, medicul stomatolog israelian Dan Cheifetz a publicat două articole în secțiunea de opinii și bloguri a publicației The Times of Israel.

Primul descrie evoluția stomatologiei israeliene după reforma din 2010.

Al doilea descrie condițiile de muncă și de remunerare ale medicilor care tratau copii în clinicile caselor de sănătate.

Vă invit să le citiți pe amândouă.

Dan Cheifetz – „Dentistry in Israel“, 29 decembrie 2015:

https://blogs.timesofisrael.com/dentistry-in-israel/

Dan Cheifetz – „Working Conditions for Dentists in Israel’s Public Sector, and the Consequences“, 30 decembrie 2015:

https://blogs.timesofisrael.com/working-conditions-for-dentists-in-israels-public-sector-and-the-consequences/

Sunt relatările unui medic practician. Nu reprezintă o inspecție oficială asupra tuturor clinicilor israeliene, dar ceea ce descrie ar trebui să ne dea serios de gândit.

Potrivit lui Cheifetz, medicii stomatologi erau remunerați pe procedură.

Pentru o obturație efectuată unui copil inclus în programul public, medicul primea între 30 și 40 de șekeli, în funcție de tipul obturației (8,45–11,26 euro).

Atenție!

Aceasta era suma BRUTĂ plătită medicului pentru manoperă, nu costul integral al tratamentului, nu suma decontată de stat și nici profitul clinicii.

Cheifetz face următorul calcul.

Dacă medicul lucrează șase ore pe zi și efectuează câte o obturație la fiecare 30 de minute, poate realiza 12 obturații într-o zi.

Remunerația sa brută este cuprinsă între 360 și 480 de șekeli pe zi (102–136 euro).

Pentru 20 de zile de muncă, rezultă între 7.200 și 9.600 de șekeli brut lunar (2.042–2.723 de euro).

Dar acest calcul presupune că:

toate programările sunt ocupate;
toți pacienții se prezintă;
toate obturațiile pot fi efectuate în 30 de minute;
nu există sărbători, programări anulate sau alte întreruperi;
nu există consultații care ocupă timp și nu generează o manoperă remunerată.
În realitate, Cheifetz relata că unele consultații nu erau remunerate sau erau plătite cu numai 10 șekeli.

Și, dacă pacientul nu venea la programare, medicul pierdea venitul corespunzător acelui interval.

Mai exista și problema asigurării de răspundere profesională, al cărei cost era suportat, în condițiile descrise, de medic.

Acum să facem un exercițiu de gândire.

Ce se întâmplă cu un medic stomatolog care trebuie să trateze un copil de patru ani, speriat, necooperant, cu o leziune carioasă dificilă?

Îi poți acorda același timp ca unui adult cooperant, cu o cavitate simplă?

Medicul trebuie să examineze, să explice, să gestioneze anxietatea copilului, să efectueze anestezia atunci când este necesară, să realizeze izolarea, să pregătească leziunea, să aplice materialele și să controleze rezultatul.

Dacă tratamentul durează 45 de minute, într-un program de șase ore poate efectua numai opt proceduri de acest fel.

La 35 de șekeli (9,93 euro) pentru o procedură, venitul brut este de 280 de șekeli pe zi (78,88 euro).

Pe lună, în aceleași 20 de zile lucrătoare, rezultă 5.600 de șekeli (1.589,58 euro).

Medicul a lucrat același număr de ore.

Poate chiar a realizat tratamentul mai corect, pentru că a acordat copilului timpul necesar.

Dar câștigă mai puțin.

Și ce se întâmplă atunci când venitul nu îi permite să își susțină existența?

Cheifetz descrie tocmai acest fenomen.

Unii medici și-au accelerat ritmul de lucru, efectuând mai multe tratamente în cadrul unor programări scurte, pentru a ajunge la un venit acceptabil.

Medicul avertiza că această organizare afecta relația cu pacientul și timpul disponibil pentru explicații și considera că putea compromite calitatea tratamentului.

A comparat organizarea serviciilor cu o linie de asamblare.

Citiți textul original.

Nu am nevoie să inventez eu ce înseamnă stomatologia de volum. Un medic israelian a descris-o public, în 2015.

XI. CÂND TIMPUL CLINIC DEVINE TIMP ECONOMIC. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PRIZA MATERIALELOR?
Aici mă adresez direct colegilor mei stomatologi.

Noi știm că actul medical are timpi pe care managementul unei clinici nu îi poate modifica după propriile necesități economice.

Putem organiza mai bine activitatea, putem reduce timpii morți, putem utiliza tehnologii care eficientizează tratamentul.

Dar există timpi BIOLOGICI și timpi TEHNOLOGICI pe care nu îi putem elimina doar pentru că trebuie să intre următorul pacient:

timpul necesar instalării anesteziei;
timpul necesar unei izolări corecte;
timpul de acțiune al anumitor agenți chimici;
timpii necesari aplicării sistemelor adezive;
timpul de fotopolimerizare al materialelor compozite, în funcție de material, grosimea stratului și caracteristicile lămpii;
timpul de priză al materialelor cu reacție chimică;
timpul de priză al materialelor de amprentă și al cimenturilor.
Acestea nu sunt recomandări economice. Sunt condiții tehnice ale realizării corecte a tratamentului.

Un material dentar nu își scurtează timpul de priză pentru că managerul clinicii a programat încă trei pacienți.

Biologia și chimia nu se supun obiectivelor de productivitate.

Din relatările primite în cursul acestei documentări a apărut și problema comprimării timpilor clinici până la nivelul la care medicul riscă să nu mai poată respecta integral timpii tehnologici ai materialelor utilizate.

Vreau să fiu foarte exactă aici.

Dan Cheifetz documentează prin propria mărturie accelerarea ritmului de lucru, efectuarea mai multor tratamente în programări scurte și dificultățile privind disponibilitatea materialelor și echipamentelor.

Nu am identificat însă un audit clinic israelian care să demonstreze că toate rețelele au impus nerespectarea timpilor de priză sau de fotopolimerizare.

Nu voi afirma acest lucru în lipsa probelor, dar riscul descris este cât se poate de concret.

În momentul în care remunerarea medicului depinde de numărul manoperelor, iar venitul clinicii depinde de volumul serviciilor și de controlul costurilor, cine protejează timpul medical necesar fiecărui pacient?

Medicul trebuie să aibă dreptul efectiv de a prelungi o programare atunci când situația clinică o cere.

Trebuie să poată refuza efectuarea mai multor proceduri într-un interval insuficient.

Trebuie să aibă posibilitatea de a respecta instrucțiunile producătorului, protocolul clinic și nevoile pacientului, fără ca această conduită profesională să îl penalizeze economic.

Altfel, ce facem?

Îi cerem medicului să își asume toate consecințele clinice ale tratamentului, dar îi stabilim din birou cât timp are voie să lucreze?

DECIZIA ECONOMICĂ APARȚINE MANAGEMENTULUI, DAR RĂSPUNDEREA MEDICALĂ RĂMÂNE A MEDICULUI.

Aceasta este o contradicție pe care niciun sistem sanitar responsabil nu ar trebui să o accepte.

XII. TEHNICA DENTARĂ EXTERNALIZATĂ ÎN CHINA. ECONOMIILE CUI ȘI RĂSPUNDEREA CUI?
În timpul documentării am găsit un alt aspect care merită atenția medicilor români.

În Israel, încă din perioada imediat următoare reformei, tehnicienii dentari reclamau externalizarea lucrărilor protetice către laboratoare din China și din alte țări.

La 8 iulie 2012, publicația israeliană Mako a publicat un reportaj despre importul de coroane dentare, punți și proteze.

Materialul a fost republicat de Asociația Tehnicienilor Dentari din Israel.

Documentul: „Știți unde este fabricată coroana dumneavoastră dentară?“ – reportaj Mako, 8 iulie 2012, republicat de organizația profesională a tehnicienilor dentari:

https://www.dentech.org/אתם-יודעים-איפה-הכתר-שלכם-מיוצר/מידע-לציבור/

Reportajul prezintă declarațiile reprezentanților tehnicienilor, ale medicilor stomatologi, ale importatorilor și ale Ministerului Sănătății.

Potrivit informațiilor publicate, un număr tot mai mare de laboratoare și clinici din Israel trimiteau lucrări protetice către China și către alte țări pentru reducerea costurilor de producție.

Asociația tehnicienilor atrăgea atenția asupra unei diferențe de reglementare.

Tehnicianul care lucra în Israel trebuia să îndeplinească cerințe de formare, autorizare și exercitare profesională.

Dar atunci când lucrarea era fabricată în altă țară, controlul asupra persoanei care o realiza și asupra materialelor utilizate nu funcționa obligatoriu în același mod.

Unul dintre tehnicienii intervievați, Rani Radmi Amrani, povestea că își închisese laboratorul deoarece activitatea nu mai era rentabilă.

El indica diferențe de cost extrem de mari.

O coroană putea fi oferită de un laborator chinez la aproximativ 100 de șekeli (28,23 euro), în timp ce, potrivit estimării sale, realizarea rentabilă a unei coroane de bună calitate într-un laborator israelian necesita un tarif de cel puțin 350 de șekeli (98,56 euro).

Diferența: aproximativ 250 de șekeli (70,96 euro) pentru o singură coroană.

Acestea sunt cifrele furnizate de un tehnician intervievat în 2012, nu tarife universale și nici o comparație a tuturor laboratoarelor din cele două țări.

Dar ele ne permit să înțelegem stimulentul economic.

Dacă o clinică sau o rețea comandă un număr mare de lucrări protetice, diferența de preț a laboratorului poate deveni o economie considerabilă, iar acest lucru poate schimba inclusiv piața tehnicii dentare din țara respectivă.

Problema nu a rămas la nivelul nemulțumirilor profesionale.

Asociația Tehnicienilor Dentari din Israel a prezentat Ministerului Sănătății o opinie juridică în 2009, iar ulterior a sesizat Înalta Curte de Justiție.

Ministerul a adoptat inițial poziția potrivit căreia asemenea importuri nu erau permise, dar aproximativ un an mai târziu și-a schimbat interpretarea, acceptând importul coroanelor și atribuind medicului stomatolog răspunderea pentru calitatea lucrării comandate.

Reportajul din 2012 consemna că autoritatea intenționa să consolideze supravegherea prin noua legislație privind dispozitivele medicale.

Acum fiți foarte atenți.

TEHNICIANUL DIN ISRAEL TREBUIA SĂ RESPECTE CONDIȚIILE DE EXERCITARE A PROFESIEI DIN ISRAEL. MEDICUL ISRAELIAN RĂMÂNEA RĂSPUNZĂTOR PENTRU LUCRAREA APLICATĂ PACIENTULUI. DAR PRODUCȚIA LUCRĂRII PUTEA FI MUTATĂ ÎNTR-O ALTĂ ȚARĂ, CU UN ALT REGIM DE CONTROL ȘI CU ALTE COSTURI.

Unde se înregistrează economia?

La nivelul celui care comandă sau comercializează lucrarea.

Cine își poate pierde activitatea?

Laboratorul local.

Cine rămâne responsabil pentru ceea ce introduce în cavitatea orală a pacientului?

Medicul.

Unul dintre reprezentanții Asociației Medicilor Stomatologi, dr. Haim Neumann, avertiza că uneori nici medicul care comanda lucrarea de la un laborator israelian nu știa dacă aceasta fusese realizată acolo sau trimisă în China.

De aici apare problema trasabilității.

Ce material s-a folosit? Cine a fabricat lucrarea?

Unde a fost fabricată? Cine poate verifica documentele și conformitatea dispozitivului?

Ce se întâmplă dacă lucrarea trebuie refăcută?

Este o discuție pe care trebuie să o purtăm fără prejudecăți.

Nu faptul că o lucrare este realizată în China o face automat necorespunzătoare. Există laboratoare asiatice foarte performante, după cum există și laboratoare locale care nu respectă standardele.

În același reportaj, importatorii susțineau că laboratoarele cu care colaborau aveau standarde ridicate și că unele dintre ele produceau lucrări inclusiv pentru piața americană.

Problema este transparența, trasabilitatea, controlul efectiv al calității și distribuirea răspunderii.

Cercetând această piață, am identificat și societăți israeliene care își prezintă public colaborările internaționale.

Spre exemplu, compania ShenZen declară că a dezvoltat o linie internațională de producție împreună cu Royal Dental Laboratory din China, furnizând servicii unui număr important de medici stomatologi israelieni.

ShenZen – prezentarea colaborării cu laboratorul chinez:

https://shen-zen.co.il/prod-line/

CrownGate declară că intermediază colaborarea clinicilor israeliene cu laboratoare din China, Dubai, Iordania și Marea Britanie și promovează explicit reducerea costurilor lunare ale clinicilor.

CrownGate – prezentarea modelului comercial:

https://crowngate.co.il/

Așadar, externalizarea producției protetice către alte țări nu este o ipoteză.

Este un model economic existent și promovat public.

Precizez însă că documentele consultate nu îmi permit să atribui toate aceste colaborări rețelelor Clalit Smile sau Maccabident și nici să afirm că reforma Litzman a provocat direct externalizarea tehnicii dentare.

Programul inițial viza copiii, iar disputa privind importul lucrărilor protetice avea și cauze economice independente de reforma stomatologiei pediatrice.

Dar cele două evoluții ne arată aceeași problemă de fond: într-un sistem în care prețul și reducerea costurilor devin criterii dominante, presiunea economică se poate transfera de la clinică la medic, de la medic la laborator și, în cele din urmă, asupra pacientului.

ECONOMIA REALIZATĂ DE ORGANIZAȚIE NU TREBUIE CONFUNDATĂ AUTOMAT CU BENEFICIUL MEDICAL AL PACIENTULUI.

XIII. 2015 – GREVA MACCABIDENT. CÂND MEDICII ȘI PERSONALUL AU SPUS „AJUNGE!“
În noiembrie 2015, angajații rețelei stomatologice Maccabident au declanșat o grevă.

Maccabident aparținea grupului Maccabi, una dintre cele patru organizații care administrau sistemul național de asigurări de sănătate.

Greva a implicat aproximativ 2.200 de angajați ai rețelei și a durat trei săptămâni și jumătate.

Nu a fost exclusiv o grevă a medicilor stomatologi, ci un conflict colectiv care a implicat mai multe categorii profesionale, inclusiv medici, igieniști, asistente stomatologice și personal administrativ.

Revendicările priveau salariile, securitatea locului de muncă, asigurarea profesională a medicilor, remunerarea anumitor intervale de muncă și condițiile contractuale.

În timpul conflictului, reprezentanții angajaților au reclamat inclusiv creșterea obiectivelor de muncă, cu efect asupra bonusurilor.

Potrivit presei israeliene, asistente și recepționeri cu experiență erau remunerați la niveluri apropiate de salariul minim.

La 30 noiembrie 2015, publicația Ynet a anunțat încetarea grevei.

Printre înțelegerile obținute se afla creșterea graduală a salariului asistentelor stomatologice și al personalului de recepție până la 30 de șekeli pe oră (8,45 euro).

Ynet – „După trei săptămâni: sfârșitul grevei Maccabident“, 30 noiembrie 2015:

https://www.ynet.co.il/articles/0,7340,L-4732845,00.html

Vă invit să citiți și partea din reportaj care prezintă situația pacienților.

Unii dintre ei plătiseră deja pentru serii de tratamente. Cu toate acestea, programările le-au fost anulate. Un pacient relata că achitase tratamente care includeau obturații și coroane, dar că ajunsese să aștepte săptămâni întregi fără finalizarea lor. Alt pacient achitase aproximativ 1.000 de șekeli pentru tratamente, dar nu mai putea obține o nouă programare în timpul conflictului de muncă.

Potrivit reprezentanților angajaților, dintre aproximativ 310 posturi de lucru ale rețelei funcționau numai 17 în perioada grevei.

Așadar, pacientul fusese orientat către o structură mare și își programase tratamentul în cadrul acesteia.

Unii pacienți plătiseră în avans.

Dar când întreaga organizație a intrat în conflict de muncă, pacienții au rămas, la rândul lor, captivi ai situației.

Mai există în același reportaj o mărturie importantă.

Dr. Eitan Miller, fost medic al rețelei Maccabident, a descris deteriorarea condițiilor contractuale și reducerea remunerației sale în anii anteriori.

Acesta făcea parte din grupul celor care părăsiseră rețeaua în 2004.

2004, ATENȚIE! Cu șase ani înainte de reforma Litzman.

Așadar, tensiunile dintre organizarea corporativă și condițiile economice de muncă ale medicilor existau deja.

Reforma din 2010 a venit într-un sistem în care asemenea tensiuni erau cunoscute, adăugând un nou flux de finanțare publică și un segment important de pacienți.

Ynet – reorganizarea Maccabident, aprilie 2004:

https://www.ynet.co.il/articles/mobile/0,7340,L-2905206,00.html

Globes – conflictul contractual din Maccabident, mai 2004:

https://www.globes.co.il/news/article.aspx?did=798011

Ce vreau să înțelegem din toate aceste documente?

O clinică mare poate avea avantaje reale: infrastructură, echipamente, specialiști, organizare și capacitate financiară.

Dar dimensiunea organizației NU garantează automat condiții de muncă echitabile, continuitatea tratamentului sau o calitate clinică superioară.

Iar atunci când finanțarea și pacientura sunt concentrate în câteva rețele, un singur conflict intern poate afecta simultan mii de pacienți.

Riscul nu a dispărut. A fost concentrat.

XIV. 2022 – DUPĂ DOISPREZECE ANI, PARLAMENTUL ISRAELIAN DISCUTA DIN NOU DESPRE DIRECȚIONAREA PACIENȚILOR
Dacă cineva consideră că toate aceste probleme aparțineau numai primilor ani ai reformei, să vedem ce se discuta în Knesset în anul 2022.

La 1 iunie 2022, Comisia pentru sănătate a Parlamentului israelian a organizat o dezbatere privind reducerea accesului la tratamentele stomatologice gratuite pentru copiii asigurați la Clalit.

Deputatul Ayman Odeh susținea că organizația le transmisese cabinetelor contractate să amâne tratamentele neurgente și să își organizeze activitatea în limita unui plafon bugetar de 80%, în caz contrar plata tratamentelor care depășeau plafonul nefiind aprobată.

Directorul organizației medicilor stomatologi arabi din Israel, dr. Hassan Farhi, a reclamat că furnizarea unor servicii publice obligatorii ajunsese să fie organizată prin societatea afiliată Clalit Smile.

Acesta a susținut inclusiv că limitarea activității cabinetelor contractate putea împiedica finalizarea tratamentului unui copil atunci când cabinetul respectiv atingea plafonul alocat.

Reprezentantul profesiei a invocat și o creștere a veniturilor Clalit Smile asociată deplasării copiilor către rețea și atragerii adulților, menționând o sumă de șase milioane de șekeli.

Aceasta este o declarație consemnată în dezbaterea parlamentară, nu un rezultat financiar verificat independent de mine.

Reprezentanții Clalit au contestat acuzațiile privind accesul copiilor și au prezentat propria poziție referitoare la disponibilitatea serviciilor și la activitatea clinicilor din zonele cu populație arabă.

Comunicatul oficial al Knessetului, 1 iunie 2022:

https://main.knesset.gov.il/News/PressReleases/pages/press01062022h.aspx

Stenograma integrală a ședinței parlamentare, protocolul nr. 135:

https://oknesset.org/meetings/2/1/2192920.html

Acum vine partea care mă interesează în mod special.

În cadrul aceleiași ședințe, reprezentantul Ministerului Sănătății responsabil de supravegherea caselor a explicat că autoritatea urmărea respectarea obligației de furnizare a serviciilor și că locul în care casa alegea să le furnizeze nu era, în sine, determinant, atât timp cât existau continuitate, calitate și disponibilitate.

ACUM AȚI ÎNȚELES?

Pentru autoritatea publică, esențial era ca serviciul să fie furnizat.

Pentru medicul independent, esențial era și dacă acel serviciu putea fi furnizat în propriul cabinet.

Pentru pacient, esențial era să își poată continua tratamentul, eventual la medicul care îl începuse.

Sunt trei perspective care nu coincid automat.

Și exact de aceea o REFORMĂ TREBUIE SĂ CONȚINĂ REGULI CARE SĂ PROTEJEZE SIMULTAN PACIENTUL, FURNIZORUL INDEPENDENT ȘI UTILIZAREA BANULUI PUBLIC.

La doisprezece ani după reforma Litzman, Parlamentul israelian discuta încă despre plafoanele cabinetelor contractate, continuitatea tratamentelor și relația dintre casa de sănătate și propria rețea stomatologică.

XV. ȘI PACIENTUL? A PRIMIT CEEA CE I S-A PROMIS?
Până acum am discutat despre medici, contracte, bani și condiții de muncă.

Dar reforma fusese făcută pentru PACIENT.

Cel puțin acesta era obiectivul declarat.

În mai 2023, Controlorul Statului Israel a publicat un nou raport privind serviciile stomatologice incluse în pachetul național de sănătate.

Este un document care trebuie citit de orice persoană care dorește să propună modelul israelian drept exemplu pentru România.

Raportul oficial, mai 2023 – versiunea în limba engleză:

https://www.mevaker.gov.il/sites/DigitalLibrary/Documents/2023/2023.5/EN/2023.5-207-Dental-Health-EN.pdf

Ce aflăm?

În 2021, aproximativ 3,1 milioane de copii și 480.000 de persoane vârstnice erau eligibile pentru serviciile stomatologice incluse în pachetul public.

Bugetul alocat copiilor era de aproximativ 750 de milioane de șekeli.

Bugetul alocat persoanelor vârstnice era de aproximativ 320 de milioane de șekeli.

Peste UN MILIARD DE ȘEKELI.

Dar, în perioada 2017–2021, rata medie anuală a copiilor care utilizaseră serviciile stomatologice finanțate prin cele patru case era de aproximativ 30%.

Aceasta nu înseamnă că toți ceilalți copii aveau nevoie de tratament și nu l-au primit. Dar arată că existența unui drept finanțat public nu este identică cu utilizarea acelui drept.

Și mai interesantă este situația programărilor.

În cercetarea realizată de auditor, aproximativ 65% dintre copiii vizați aveau timpi de așteptare mai mari decât termenul de 30 de zile stabilit de Ministerul Sănătății.

21% dintre părinții din cercetarea privind programările nu reușiseră să obțină o programare stomatologică pentru copil.

42% dintre părinții chestionați erau nemulțumiți de disponibilitatea programărilor pentru consultații și tratamente.

Mai mult, auditorul constata că Ministerul Sănătății nu verifica în mod consecvent raportările caselor privind timpii de așteptare.

Dar există o constatare și mai interesantă pentru discuția noastră despre BANII PUBLICI.

Pentru anul 2021, cele patru case raportau o utilizare a bugetului stomatologic de aproximativ 850 de milioane de șekeli.

Ministerul Sănătății avea în evidențe aproximativ 639 de milioane de șekeli.

DIFERENȚA: 211 MILIOANE DE ȘEKELI.

Pentru perioada 2019–2021, potrivit datelor ministerului, caselor le fuseseră alocate aproximativ 2,18 miliarde de șekeli și acestea utilizaseră aproximativ 1,6 miliarde.

Raportul menționează și utilizarea unor excedente bugetare pentru alte servicii medicale destinate asiguraților.

Nu afirm că diferențele de raportare demonstrează deturnarea unor fonduri.

Dar ele arată cât de important este ca autoritatea publică să știe ce s-a întâmplat efectiv cu banii destinați unei anumite categorii de tratamente.

În cazul vârstnicilor, auditorul a constatat că în 2021 fusese utilizată numai aproximativ 18% din finanțarea alocată serviciilor stomatologice.

Și acum întrebarea:

Dacă ai medici stomatologi independenți, ai infrastructură existentă, ai pacienți care așteaptă și ai bani alocați pentru servicii, DE CE NU UTILIZEZI ÎNTREAGA CAPACITATE PROFESIONALĂ DISPONIBILĂ, ÎN CONDIȚII ECHITABILE?

De ce pacientul trebuie să depindă de capacitatea rețelei unui intermediar, dacă statul ar putea organiza accesul la tratament printr-o bază mai largă de furnizori?

De ce trebuie să aștepte copilul mai mult de 30 de zile, dacă în comunitatea sa există un cabinet competent care îl poate trata?

Și, mai ales, ce garanție are pacientul că finanțarea pentru tratamentul său nu devine, în primul rând, un instrument de consolidare a organizației care o administrează?

XVI. ÎN 2024, CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ DESCRIE PRESIUNEA ASUPRA CABINETELOR INDEPENDENTE
La 1 octombrie 2024, cercetătoarea Lior Naamati-Schneider a publicat în Israel Journal of Health Policy Research studiul „Strategic changes and challenges of private dental clinics and practitioners in Israel: adapting to a competitive environment“.

Studiul integral:

https://link.springer.com/article/10.1186/s13584-024-00645-5

Cercetarea se bazează pe 20 de interviuri aprofundate cu medici stomatologi și proprietari ai unor cabinete private.

Sunt analizate presiunile concurențiale, adaptarea la tehnologiile digitale, dificultățile managementului și capacitatea cabinetelor mici de a funcționa într-un mediu dominat de organizații cu resurse mult mai importante.

Medicii intervievați descriau transformări în toate domeniile activității:

radiologia digitală;
scanarea și amprentarea digitală;
planificarea computerizată;
digitalizarea documentației medicale;
comunicarea și programarea pacienților;
colaborarea cu laboratoarele digitalizate;
necesitatea achiziționării unor tehnologii noi și a formării personalului.
Unii recunoșteau avantajele clinice ale digitalizării, dar alții descriau și presiunea comercială de a adopta tehnologii pentru imaginea cabinetului și pentru a răspunde așteptărilor pacienților, chiar atunci când avantajul medical nu li se părea evident.

Acest studiu NU demonstrează că toate aceste tehnologii au fost impuse de casele de sănătate în 2010.

Demonstrează însă presiunea cumulată asupra cabinetelor independente într-o piață din ce în ce mai competitivă și tehnologizată.

Iar dacă punem această cercetare lângă documentul contractual Maccabi din octombrie 2026, mecanismul devine mai ușor de înțeles.

Medicul independent trebuie să investească pentru a rămâne competitiv.

Trebuie să îndeplinească standardele legale.

Trebuie să îndeplinească și criteriile specifice ale finanțatorului.

Trebuie să demonstreze experiență și un anumit volum de activitate.

Trebuie să ofere un preț competitiv.

Și, după toate acestea, poate să nu primească acel contract.

Într-un lanț medical, costurile tehnologiei, administrației și achizițiilor pot fi distribuite între numeroase unități.

Într-un cabinet individual, aceleași categorii de costuri trebuie acoperite din activitatea unui singur medic sau a unui număr redus de medici.

CALITATEA ACTULUI MEDICAL NU TREBUIE CONFUNDATĂ CU PUTEREA FINANCIARĂ A PROPRIETARULUI CLINICII.

Altfel, riscăm să nu mai selectăm furnizorii pentru ceea ce pot oferi pacientului, ci pentru capacitatea lor de a suporta costurile accesului la piață.

XVII. ROMÂNIA. DE CE AM ANALIZAT ATÂT DE DETALIAT CAZUL ISRAELULUI?
Pentru că, după nouă ani de la momentul în care am început să discutăm despre riscul acreditării ANMCS a cabinetelor stomatologice, consider că este necesar să înțelegem și cealaltă componentă a problemei.

FINANȚAREA.

În episodul I am explicat cum am ajuns, în anul 2018, la exceptarea cabinetelor medicale dentare de la obligativitatea acreditării ANMCS și de ce consider că orice încercare de a reintroduce această condiționare trebuie analizată cu maximă atenție.

Legea nr. 329/2018 – textul oficial:

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/209382

Astăzi, cabinetele stomatologice care se încadrează în excepția legală nu sunt supuse acreditării ANMCS obligatorii, inclusiv atunci când funcționează în relație cu sistemul public de asigurări, în condițiile prevăzute de lege.

Dar să ne imaginăm ce ar însemna combinarea a două mecanisme.

Pe de o parte, standarde administrative suplimentare, evaluări, taxe, monitorizări și costuri de conformare, eventual condiționate de accesul la finanțarea publică.

Pe de altă parte, noi administratori ai asigurărilor obligatorii, care ar putea selecta furnizorii după propriile criterii profesionale, tehnologice, teritoriale și economice.

În acest caz, medicul independent ar trebui să treacă mai întâi prin filtrul administrativ și apoi prin filtrul contractual al finanțatorului.

Ar suporta costul îndeplinirii condițiilor, dar nu ar avea neapărat garanția contractării.

Ar putea avea drept de liberă practică.

Ar putea avea cabinet autorizat.

Ar putea avea aparatură modernă.

Ar putea avea experiență profesională și o pacientură construită în douăzeci de ani.

Dar dacă nu este selectat de organizația care administrează finanțarea, pacientul asigurat ar putea beneficia de tratament în altă parte, iar medicul ar rămâne cu propriile investiții și obligații financiare.

ACESTA ESTE „CLEȘTELE“ ADMINISTRATIV-ECONOMIC DESPRE CARE VORBESC. Dar tocmai de aceea scriu ACUM.

Pentru că nu are niciun rost să analizăm efectele unui sistem după ce cabinetul a fost închis, medicul și-a pierdut independența, iar pacientura a fost transferată către alte structuri.

Nu vreau ca peste zece ani medicii români să spună acelorași colegi din alte țări: „Fiți atenți, să nu pățiți ce am pățit noi!“

NU VREAU SĂ FIM URMĂTORUL CAZ-ȘCOALĂ.

Pentru că reforma sanitară nu trebuie să fie un mecanism prin care câteva organizații dobândesc puterea de a hotărî cine poate supraviețui economic în profesia medicală.

Reforma trebuie să fie despre PACIENT, despre MEDICUL care îl tratează, despre libertatea pacientului de a-și alege medicul, despre finanțarea reală a tratamentului, despre responsabilitatea clinică și despre utilizarea corectă a banilor publici.

Și în niciun caz despre câte instituții mai putem introduce între medic și pacient și nici despre câți bani putem redistribui prin intermediul lor.

Și pentru că am început acest articol cu un banc, îl voi încheia cu o întrebare cât se poate de serioasă.

Stimați colegi,

Cât valorează dreptul nostru de a practica medicina dacă altcineva controlează accesul la pacient, finanțarea tratamentului, condițiile economice ale activității noastre și, în cele din urmă, posibilitatea de a ne menține propriile cabinete?

Suntem aproape în aceleași condiții: medici în exces, pacienți puțini. Piața muncii în stomatologie poate fi deturnată prin diferite „inginerii“ și, credeți-mă, curând și în alte specialități, dacă reușesc să pună gheara pe gâtul nostru.

POȚI CONTROLA O PROFESIE CÂND ESTE SUFICIENT SĂ-I IEI MEDICULUI POSIBILITATEA ECONOMICĂ DE A O FACE INDEPENDENT.

În episodul următor, dacă se va dori, voi putea vorbi despre pericolele ce se pot intui la noi în urma experienței medicilor din Israel, dar și despre ce ar însemna o REFORMĂ ADEVĂRATĂ la noi.

Despre cum ar trebui să fie organizat sistemul de finanțare a sănătății în România, astfel încât BANII SĂ URMEZE PACIENTUL, iar pacientul să nu fie obligat să urmeze interesele celui care administrează banii.

Asta, doar dacă interesează pe cineva corect, cu putere de decizie.

Dr. Mihaela Cuțui-Pardos

Stomatolog · CMI DENT SRL

Dr. Mihaela Cuțui-Pardoș este medic stomatolog cu practică în Timișoara. Cunoscută pentru poziția sa activă privind transparența și respectarea drepturilor medicilor practicieni în sistemul sanitar românesc, a fost implicată în demersuri publice legate de reforma Colegiului Medicilor Stomatologi din România.