Dr. Mihaela Cuțui analizează noua formă a proiectului Regulamentului EMC, care va fi votat de Consiliul Național al CMSR pe 9 octombrie 2026. Recunoaște că au dispărut obligația celor 80 de credite fizice și unele condiționări cumulative. Susține însă că a rămas o „arhitectură de control", pe care o numește „restricție prin efect". Împreună, raportul 1:3 între participanții online și cei fizici (art. 47), plafonul EMCD (art. 12), limita de un eveniment hibrid pe an (art. 64) și regulile teritoriale (art. 38) restrâng accesul la varianta online. Autoarea se sprijină pe teoria arhitecturii alegerii (Thaler, Sunstein, OECD) și pe testul de proporționalitate din Legea nr. 245/2020, care se aplică și organismelor profesionale. Cere publicarea documentației care justifică aceste măsuri și întreabă cine controlează controlorul, având în vedere concentrarea funcțiilor la CMSR. Recomandă membrilor Consiliului să nu voteze proiectul în forma actuală fără aceste răspunsuri.
Înainte să intru în analiza noului proiect de Regulament EMC, am luat la cunoștință opinia exprimată in online a d-lui dr. Dan Caminescu, și o respect. Domnia sa spune că avem în față un proiect „muncit și bine intenționat", elaborat pe parcursul a aproape doi ani, cu implicarea directă a peste 50–60 de persoane și, mai ales, un proiect „extrem de bine documentat". Tocmai de aceea, plecând de la prezumția de bună-credință pe care chiar dânsul o invocă, solicit publicarea documentației care justifică punctual restricțiile rămase în proiect. Dacă există doi ani de documentare și munca a 50–60 de oameni, ar trebui să putem identifica fără dificultate fundamentul raportului fizic/online de 1:3, fundamentarea plafonului EMCD, justificarea limitării evenimentelor hibride, alternativele mai puțin restrictive care au fost analizate și, mai ales, analiza efectului cumulat al acestor măsuri.
Dl.dr.Caminescu spune inclusiv că raportul 1:3 „poate fi greu de implementat, însă nu imposibil". Numai că aici nu discutăm despre posibilitatea tehnică de implementare. Implementabilitatea nu este proporționalitate. Întrebarea nu este dacă CMSR poate pune în practică raportul 1:3, ci de ce este necesar să îl introducă, ce risc concret înlătură, de ce cifra este 3 și nu 5, 10 sau 100 și de ce același obiectiv nu poate fi atins printr-o măsură mai puțin restrictivă. Iar exemplul unui congres la care au participat aproximativ 1.000 de persoane fizic nu răspunde acestei întrebări. Demonstrează doar că un congres foarte mare poate aduna 1.000 de oameni într-o sală. Nu explică de ce, atunci când într-o sală sunt zece medici, numai 30 au voie să participe online.
Cât despre referirea la abordările „alarmiste", „insistente" sau „cu iz conspiraționist", cred că este mult mai util să ieșim din registrul etichetelor și să intrăm în cel al argumentelor.
Nu voi răspunde cu alte etichete. Voi răspunde cu articole din proiect, cu Legea nr. 245/2020 și cu literatura de specialitate privind arhitectura alegerii.
Dacă proiectul este într-adevăr atât de bine documentat cum ni se spune, atunci soluția este extrem de simplă: PUBLICAȚI DOCUMENTAREA ȘI DISCUTĂM PE PROBE.
Alaltăieri ne trebuia o parolă ca să putem vedea mapa cu documentele pregătite pentru ședința Consiliului Național al CMSR din 9 octombrie 2026. Ieri, după ora 10, documentele au putut fi deschise public și am citit noua formă a proiectului Regulamentului privind educația medicală continuă.
Scuza cu parola temporară o trecem in categoria " eroare de transcriere".
Trebuie să spun de la început ceva ce poate surprinde: da, CMSR a făcut modificări importante. A dispărut obligația ca minimum 80 dintre cele 200 de credite EMC să fie realizate prin participare fizică, au dispărut unele dintre condiționările cumulative criticate în perioada consultării, creditele care depășesc necesarul unui ciclu pot fi reportate, iar lipsa feedbackului nu mai blochează eliberarea certificatului de participare. Deci se poate. Când un organism profesional corectează un proiect după criticile propriilor membri, acest lucru trebuie recunoscut.
Dar cum unii vor ca fericirea să dureze doar câteva minute, am continuat să citesc și am găsit articolele de unde începe partea interesantă. Am pus articolele unul lângă altul. Nu am citit doar ce a dispărut, am citit ce a rămas și, mai ales, am analizat ce produc împreună prevederile rămase atunci când întregul mecanism începe să funcționeze.
Și atunci imaginea se schimbă. A dispărut o RESTRICȚIE FRONTALĂ, dar nu a dispărut arhitectura de control.
În locul unei restricții mari și ușor de observat apar mai multe mecanisme mai mici, dispersate prin regulament, care luate separat pot părea simple reguli tehnice, dar care trebuie citite împreună pentru a vedea rezultatul.
Acest mecanism îl numesc RESTRICȚIA PRIN EFECT.
Nu este denumirea unui articol de lege ,este descrierea unui mecanism. Iar ca să înțeleagă toată lumea despre ce vorbesc, încep cu cel mai simplu exemplu.
1. Zece medici în sală. Treizeci online. Medicul nr. 31 rămâne pe dinafară,nu i se permite înscrierea în online.
Proiectul prevede la art. 47 alin. (3) că, la un eveniment hibrid, numărul participanților online nu poate depăși de trei ori numărul participanților prezenți fizic. Deci raportul maxim este 1:3. Tradus simplu, la 100 de medici în sală pot exista maximum 300 online, la 50 în sală maximum 150 online, iar la 10 medici prezenți fizic maximum 30 online.
Acum imaginați-vă situația. Un lector foarte bun ține un curs, zece medici aleg să participe fizic, platforma poate susține 5.000 de conexiuni și există 200 de medici din toată țara care vor să urmărească acel curs online. Conform art. 47, numai 30 pot participa online în formula hibridă. Vine medicul nr. 31 și nu îi mai este permis. De ce? Ce este diferit între medicul nr. 30 și medicul nr. 31? Primește altă informație? Nu. Are alt lector? Nu. Este alt curs? Nu. Dispare posibilitatea verificării identității? Nu. Nu mai poate fi monitorizată conexiunea? Nu. Apare la participantul nr. 31 un risc nou pentru pacient? Care? Singurul lucru care s-a întâmplat este că, în formula CMSR, s-a terminat matematica: 10 × 3 = 30.
De aceea întrebarea corectă nu este dacă educația medicală continuă este bună. Bineînțeles că este. Întrebarea este: de ce 3? De ce nu 5, 10 sau chiar 100? De unde și în baza cărui fundament numărul medicilor care pot urmări online un curs trebuie să depindă de numărul medicilor care s-au așezat fizic pe scaune într-o sală? Unde este studiul, unde sunt datele, unde este demonstrația pedagogică, unde este analiza riscului și unde este analiza alternativei mai puțin restrictive?
2. Și aici apare ceva și mai important: scopul este deja declarat.
Nu trebuie să presupunem noi ce urmărește această regulă, pentru că Nota de fundamentare vorbește despre „stimularea participării fizice". Să reținem expresia. Nu doar organizarea participării fizice, nu doar permiterea ei, ci stimularea participării fizice. Prin urmare, avem declarat un OBIECTIV DE ORIENTARE A COMPORTAMENTULUI PROFESIONAL, iar întrebarea juridică devine mult mai precisă: de ce trebuie CMSR să orienteze alegerea medicului către prezența fizică prin limitarea alternativei online?
Suntem conștienți că participarea fizică poate avea avantaje? Desigur. Poate interacțiunea directă să fie utilă? Evident, iar la cursurile hands-on necesitatea prezenței fizice nici nu este de discutat.
Dar de aici până la construirea unui raport matematic prin care accesul online depinde de numărul celor prezenți fizic există un pas important, iar acel pas trebuie fundamentat. Eu nu am identificat în documentele publicate demonstrația din care rezultă că raportul necesar este exact 1:3.
Poate există în cei aproape doi ani de documentare despre care vorbește dr.Caminescu . Foarte bine. Atunci publicați-o.
3. Numai că raportul 1:3 nu este singur.
Aici trebuie să încetăm să mai citim regulamentul ca pe o colecție de articole independente. Art. 12 plafonează numărul creditelor care pot fi obținute prin EMCD la 40 din cele 200 de credite ale ciclului. Art. 47 introduce raportul 1:3. Art. 64 prevede că furnizorul principal poate organiza cel mult un eveniment hibrid pe an și tot acolo apar limitări privind manifestările științifice pentru care furnizorul poate solicita creditarea. Art. 38 conține reguli teritoriale și regula potrivit căreia, în aceeași perioadă și aceeași localitate, se poate credita o singură formă EMC, după principiul primei solicitări.
Această ultimă regulă exista și anterior și spun asta tocmai pentru a nu prezenta drept noutate ceea ce nu este nou. Dar când analizăm efectul cumulat trebuie să o punem și pe ea în ecuație, pentru că sistemul nu funcționează cu un singur articol odată. Toate aceste reguli funcționează simultan. Și atunci avem plafon asupra digitalului, plafon asupra hibridului, raport matematic fizic-online, limitări de frecvență, limitări teritoriale, reguli de acces pentru furnizori, reguli pentru lectori, creditare, monitorizare, evidență digitală și sancțiuni.
Separat, fiecare poate părea o regulă tehnică. Împreună formează o arhitectură.
4. Și aici apare „ingineria" pe care trebuie să o înțeleagă medicii.
În prima variantă aveam o regulă simplă: minimum 80 de credite fizic. Era o regulă frontală. O vedeai, înțelegeai imediat limitarea, o puteai contesta și asta s-a făcut. Acum acea regulă a dispărut, iar medicul citește: „Nu mai sunt obligat să fac cele 80 de credite fizic". Concluzia firească este că sistemul s-a liberalizat.
Dar dacă nu te oprești aici și continui lectura, descoperi că online-ul este plafonat, hibridul este plafonat, numărul celor online este legat de numărul celor fizici, furnizorul nu poate organiza oricâte evenimente hibride și există filtre teritoriale și cantitative. Formal, obligația celor 80 de credite fizice a dispărut. Material, însă, trebuie să vedem cât de accesibilă rămâne alternativa online după ce toate aceste filtre sunt aplicate simultan.
Aceasta este RESTRICȚIA PRIN EFECT.
Nu mai spui „te oblig să alegi A". Construiești condițiile în care alegerea B devine mai limitată, mai rară sau mai dificil de accesat, iar comportamentul se poate deplasa către A. Nu pentru că B a fost interzis formal, ci pentru că ai MODIFICAT arhitectura în care omul alege.
5. Și aici vreau să lămurim definitiv problema „izului conspiraționist".
Nu am inventat eu ideea că modul în care construiești mediul unei alegeri poate influența comportamentul. În științele comportamentale există de zeci de ani conceptul de CHOICE ARCHITECTURE, adică arhitectura alegerii.
Richard Thaler, Cass Sunstein și alți cercetători au dezvoltat tocmai ideea că oamenii nu iau decizii într-un vid, ci într-un mediu, iar felul în care sunt construite opțiunile, accesul, costurile, condițiile și obstacolele poate modifica probabilitatea unei anumite alegeri.
Și aici trebuie să fim foarte clari, tocmai pentru a nu lăsa loc etichetelor. Choice architecture nu înseamnă conspirație și nu înseamnă automat manipulare ilegală. Este un domeniu studiat academic și folosit inclusiv în elaborarea politicilor publice.
OECD are un manual dedicat aplicării științelor comportamentale în politicile publice, BASIC – Tools and Ethics for Applied Behavioural Insights, în care sunt analizate inclusiv arhitectura alegerii și așa-numitele friction points, adică punctele în care introducerea sau eliminarea unor dificultăți poate influența comportamentul.
De aici ajungem la două noțiuni importante: FRICTION și SLUDGE.
Explicația este simplă. Dacă omul are două variante, A și B, nu trebuie neapărat să interzici B pentru a influența alegerea. Poți face A mai ușor accesibilă sau poți introduce în calea lui B condiții suplimentare, plafoane, limite, costuri, pași administrativi ori restricții de disponibilitate. Aceste fricțiuni pot modifica probabilitatea alegerii.
Iar atunci când asemenea fricțiuni devin excesive sau nejustificate și îngreunează atingerea rezultatului dorit, literatura comportamentală folosește inclusiv noțiunea de sludge.
Mai mult, literatura academică recentă discută despre DECEPTIVE CHOICE ARCHITECTURE și despre BEHAVIORAL AUDITS.
Stuart Mills publică în 2024, în Regulation & Governance, chiar o lucrare intitulată "Deceptive choice architecture and behavioral audits: A principles-based approach."
Cu alte cuvinte, există instrumente academice prin care nu te uiți numai la ceea ce declară formal o regulă, ci și la efectele pe care arhitectura ei le poate produce asupra comportamentului.
Fac însă o precizare tocmai pentru a nu ni se răspunde din nou cu „teorii conspiraționiste": nu afirm că CMSR a luat manualul OECD și a construit regulamentul după el și nu afirm, fără alte probe, că avem o „deceptive choice architecture". Ar fi incorect. Spun că arhitectura unui regulament poate fi analizată cu instrumentele consacrate prin care științele comportamentale studiază influențarea alegerii.
Iar dacă Nota de fundamentare spune ea însăși că unul dintre obiective este „stimularea participării fizice", atunci este perfect legitim să întrebăm prin ce mecanisme se urmărește această stimulare și ce efect produc ele asupra alternativei online.
Asta nu este conspiraționism. Este analiză.
6. Și atunci hai să-i facem exact acest audit comportamental.
Ce comportament declară Nota că dorește să stimuleze? Participarea fizică. Ce alternativă este plafonată? Participarea digitală. Ce se întâmplă cu online-ul la un eveniment hibrid atunci când scade numărul celor din sală? Scade automat și numărul locurilor online. Ce se întâmplă dacă sunt zece în sală? Pot fi maximum 30 online. Ce se întâmplă cu medicul nr. 31? Nu mai poate participa în acea formulă. Ce se întâmplă cu furnizorul? Poate organiza ca furnizor principal maximum un eveniment hibrid anual. Ce se întâmplă cu oferta? Este supusă și altor filtre cantitative și teritoriale.
Acum priviți din nou sistemul. Nu mai avem nevoie de adjective. Mecanismul vorbește singur. Și întrebarea serioasă nu este dacă există vreo conspirație. Întrebarea este ce comportament produce această arhitectură și dacă efectul respectiv este necesar, justificat și proporțional.
Și atunci apare firesc încă o întrebare: cine a fost „choice architect"-ul Regulamentului EMC? Cine a proiectat această construcție? Cine a propus cifra 3? Cine a decis plafonul digital? Cine a propus un singur eveniment hibrid pe an? Cine a pus toate aceste reguli împreună?
Dl. Căminescu ne spune că la proiect au lucrat peste 50–60 de persoane. Foarte bine. Care dintre ele au conceput aceste măsuri, în ce calitate și pe baza căror studii? Profesia are dreptul să știe.
7. Acum vine partea juridică pe care CMSR nu o poate ocoli.
În 2022 s-a produs o modificare legislativă extrem de importantă. Prin OUG nr. 162/2022 a fost modificată Legea nr. 245/2020 privind testul de proporționalitate anterior adoptării unor reglementări referitoare la profesii, iar în definiția „reglementărilor profesionale" au fost introduse expres dispozițiile adoptate inclusiv de „asociații, organizații sau organismele profesionale".
Cu alte cuvinte, organismul profesional este scris în lege. Nu putem scoate CMSR din discuție tocmai pentru că este organism profesional. Dimpotrivă.
Legea stabilește obligația evaluării proporționalității înainte de introducerea unor noi reglementări profesionale restrictive sau de modificarea celor existente, în condițiile prevăzute de aceasta, iar motivele pentru care o măsură este considerată justificată și proporțională trebuie susținute prin elemente calitative și, ori de câte ori este posibil și relevant, cantitative. Evaluarea trebuie să fie obiectivă și independentă.
Așadar, întrebarea „de ce 3?" nu mai este o ironie. Este o întrebare juridică. Dacă raportul 1:3 este necesar, dovediți. Dacă un singur eveniment hibrid anual este necesar, dovediți. Dacă plafonul este necesar, dovediți. Nu prin afirmația „considerăm că este mai bine", ci prin date, prin identificarea riscului, prin legătura dintre măsură și obiectiv și prin analiza alternativelor mai puțin restrictive.
8. Și acum vine partea care lovește exact în această arhitectură.
Legea nr. 245/2020 nu cere doar să luăm fiecare restricție separat, ci impune și examinarea efectului produs atunci când cerințele restrictive sunt coroborate. Exact asta facem aici. Nu analizați doar art. 47. Puneți art. 47 lângă art. 12, lângă art. 38, lângă art. 64, lângă mecanismele de acreditare, monitorizare și control și abia după aceea priviți rezultatul.
Mai mult, legea enumeră în analiza cumulativă inclusiv obligațiile privind dezvoltarea profesională continuă, normele privind organizarea și supravegherea profesiei, restricțiile cantitative și restricțiile teritoriale. Aproape că legiuitorul ne-a făcut singur lista de verificare pentru Regulamentul EMC.
De aceea problema nu poate fi rezolvată spunând că fiecare articol are câte o explicație. Întrebarea pe care legea însăși ne obligă să o punem este: CE PRODUC TOATE ÎMPREUNĂ?
9. Și mai există ceva.
Legea nr. 245/2020 spune că motivele pur economice sau strict administrative nu constituie, prin ele însele, motive imperative de interes general care să justifice o restricție. Așadar, „este mai ușor administrativ", „este mai simplu de controlat" sau „așa putem gestiona mai bine sistemul" nu sunt răspunsuri suficiente.
În sănătate, protecția pacientului este evident un obiectiv major. Nici o discuție aici. Dar atunci revenim la exemplul nostru: ce risc pentru pacient produce medicul online nr. 31? Dacă există acel risc, demonstrați-l.
10. Acum să privim arhitectura de control de sus.
CMSR stabilește cadrul, acreditează furnizorii, acreditează lectorii, creditează activitățile, coordonează, verifică și monitorizează. Există integrarea cu MyCMSR, dosarul profesional, raportarea participării, trasabilitatea și mecanismele sancționatorii. Luate individual, toate acestea pot avea justificări legitime. Dar guvernanța nu întreabă numai dacă fiecare instrument poate fi util. Întreabă și câtă putere este concentrată în același loc.
Mai ales că proiectul recunoaște CMSR și drept furnizor național EMC. Deci aceeași structură participă la reglementarea sistemului, acreditarea furnizorilor și lectorilor, creditarea activităților, monitorizarea sistemului, administrarea infrastructurii și, în același timp, poate participa ea însăși la furnizarea EMC.
Dar din perspectiva guvernanței apare inevitabil întrebarea: cine controlează controlorul? Unde este separarea funcțională? Unde sunt garanțiile de imparțialitate? Cum este asigurat tratamentul egal al celorlalți furnizori? Cine auditează independent sistemul? Și unde este Ministerul Sănătății în exercitarea atribuțiilor sale legale de control?
Nu sunt întrebări conspiraționiste. Sunt întrebări elementare atunci când aceeași instituție concentrează atât de multe funcții.
11. Și acum putem înțelege de ce mecanismul este atât de greu de observat.
Medicului i se prezintă mai întâi vestea bună: „Am eliminat obligația celor 80 de credite fizice". Este adevărat. Și tocmai pentru că este adevărat, mesajul este puternic și cititorul se liniștește. Dar analiza adevărată începe după această propoziție. Trebuie să ajungi la art. 12, apoi la art. 38, la art. 47, la art. 64, apoi la acreditare, monitorizare, MyCMSR și sancțiuni. Numai după ce pui toate piesele pe aceeași masă începi să vezi desenul.
De aceea vorbesc despre aparența liberalizării versus efectul reglementării. Și fac aici o precizare foarte clară: nu afirm că aceste restricții au fost deliberat distribuite în mai multe articole pentru a induce în eroare medicii sau membrii Consiliului Național. Pentru o asemenea afirmație trebuie demonstrată intenția. Dar efectul poate și trebuie analizat independent de intenție. Iar dacă această arhitectură a fost deliberat concepută astfel încât ansamblul restrictiv să fie mai greu de perceput decât vechea obligație frontală, atunci am avea o problemă mult mai serioasă.
Tocmai de aceea întreb cine a proiectat-o și cer documentele pe baza cărora a fost proiectată.
12. Consiliul Național trebuie să înțeleagă exact ce votează.
Pe 9 octombrie, membrii Consiliului Național nu votează dacă sunt pentru sau împotriva educației medicale continue. Aceasta ar fi o falsă dilemă. Toți suntem pentru EMC. Consiliului Național i se cere să voteze această arhitectură concretă: raportul 1:3, plafonarea digitalului, limitarea hibridului, restricțiile cantitative și teritoriale care rămân în sistem, mecanismele privind furnizorii și lectorii, monitorizarea, integrarea informațională și, până la urmă, efectul cumulat al tuturor acestor lucruri.
De aceea, înainte de vot, fiecare membru al Consiliului Național ar trebui să primească răspuns la patru întrebări: cine a proiectat această arhitectură, cu ce scop, pe ce fundament juridic și factual și unde este testul de proporționalitate al întregului mecanism?
Pentru că exact asta ne cere să verificăm și Legea nr. 245/2020. În 2022, legiuitorul a introdus expres organismele profesionale în această ecuație și a cerut evaluare înainte de reglementare, justificare, elemente calitative și, atunci când este posibil și relevant, cantitative, evaluare obiectivă și independentă, examinarea mijloacelor mai puțin restrictive și analiza efectului cumulat. Iar în analiza cumulativă apar inclusiv dezvoltarea profesională continuă, supravegherea profesiei, restricțiile cantitative și restricțiile teritoriale.
Prin urmare, dacă răspunsul CMSR este protecția pacientului, să demonstreze riscul. Dacă răspunsul este calitatea educației, să demonstreze relația dintre calitate și raportul 1:3. Dacă răspunsul este interactivitatea, să demonstreze de ce aceasta se termină matematic la al treizecilea participant online atunci când în sală sunt zece. Dacă există alternative mai puțin restrictive, să explice de ce au fost respinse.
Aceasta este proporționalitatea.
Educația medicală continuă este indispensabilă și tocmai de aceea trebuie protejată de reglementări arbitrare. Digitalizarea este utilă și tocmai de aceea trebuie separată de centralizarea nejustificată. Monitorizarea poate fi necesară, dar tocmai de aceea trebuie să aibă limite. CMSR are competențe legale în domeniul EMC, dar competența nu este un cec în alb.
Științele comportamentale ne dau o întrebare: ce comportament produce arhitectura? Dreptul ne dă a doua: este proporțională? Iar guvernanța ne dă a treia: cine controlează controlorul?
Eu le pun pe toate trei.
Pentru că libertatea profesională nu se măsoară numai prin numărul interdicțiilor care au dispărut dintr-un proiect. Se măsoară și prin numărul opțiunilor reale care rămân după ce toate articolele încep să funcționeze simultan. O restricție nu încetează să fie restricție doar pentru că a fost împărțită între mai multe articole. Poate deveni raport matematic, plafon, condiție, limită teritorială, limită de frecvență, procedură sau infrastructură digitală. Fiecare piesă, privită separat, poate părea mică. Împreună formează arhitectura.
De aceea, înainte de 9 octombrie, întrebarea adevărată este:
CE AȚI CONSTRUIT ÎN LOC?
Dl. Căminescu spune că au fost aproape doi ani de muncă, peste 50–60 de oameni implicați și o documentare extraordinară. Perfect. Atunci publicați documentarea. Publicați fundamentarea raportului 1:3, fundamentarea plafoanelor și limitărilor, analiza alternativelor, evaluarea obiectivă și independentă și, mai ales, analiza efectului cumulat.
Iar dacă aceste răspunsuri și documentele care le susțin nu sunt puse la dispoziția membrilor Consiliului Național înainte de vot, le sugerez să nu voteze acest proiect de Regulament EMC în forma actuală.
Nu pentru că le cer eu să creadă ceva.Dimpotrivă.
Să nu mă creadă. Să verifice.
Să pună articolele unul lângă altul, să citească Legea nr. 245/2020 și să ceară documentele despre care dr. Dan Caminescu spune că există în spatele unui proiect „extrem de bine documentat".
Pentru că după vot va fi prea târziu să spuneți:
„Am fost informați, am citit articolele, dar n-am văzut arhitectura."
