Proiectul noului Regulament EMC al CMSR, aflat în transparență, concentrează în aceeași instituție rolurile de regulator, acreditor, administrator de date, certificator, inspector, sancționator și furnizor național de EMC, ridicând întrebări legitime despre conflictul de interese, legăturile conducerii CMSR cu SSER și circuitul economic obligatoriu creat în jurul educației medicilor stomatologi.
La prima lectură, proiectul noului Regulament EMC aflat în transparență până la 1 septembrie 2026 privind educația medicală continuă, pare ceea ce spune că este: o reformă tehnică a EMC.
Credite. Cursuri. Lectori. Furnizori. Congrese. Hands-on. Educație online. Certificate.
97 de articole. Citite separat, multe pot părea rezonabile însă citite împreună, spun însă o cu totul altă poveste. Fiți atenți!
CMSR nu reglementează doar educația medicală continuă. Prin proiectul pus în transparență, CMSR își construiește poziția centrală în aproape fiecare etapă prin care educația unui medic stomatolog este produsă, autorizată, recunoscută, înregistrată, verificată și, în final, legată de dreptul acestuia de a practica. Aceasta este adevărata miză a proiectului.
Nu cele 200 de credite, nu cele 80 de credite fizice, nu MyCMSR, nu lectorii, nu furnizorii, ci arhitectura de putere rezultată din toate acestea puse împreună, pentru că, în acest caz, regulatorul nu mai stabilește doar regula, ci controlează întregul traseu.
Să eliminăm limbajul administrativ și să privim mecanismul exact așa cum este construit.
CMSR stabilește regulile, acreditează furnizorii, lectorii, îi reacreditează, creditează produsul educațional, stabilește condițiile educației online.
Controlează infrastructura informatică, colectează datele, ține evidența creditelor, emite certificatele, verifică punctajul medicului, echivalează educația din străinătate, stabilește publicațiile recunoscute, monitorizează, stabilește indicatorii de evaluare, inspectează, constată abaterile, sancționează furnizorii, poate elimina lectorii din sistem.
Și, după toate acestea:
CMSR este el însuși furnizor național de EMC. Acesta nu mai este doar un sistem de reglementare. Este un circuit instituțional închis.
Schema lui este simplă:
NORMA - ACREDITAREA FURNIZORULUI - ACREDITAREA LECTORULUI -CREDITAREA CURSULUI - PLATFORMA -PARTICIPAREA - CERTIFICATUL - CREDITUL - DOSARUL PROFESIONAL -CONTROLUL -INSPECȚIA - SANCȚIUNEA - DREPTUL DE PRACTICĂ
Aproape fiecare săgeată conduce spre aceeași instituție. Putem discuta separat dacă fiecare competență este legală.
Dar întrebarea esențială este alta:
de ce trebuie toate aceste competențe să se afle în aceleași mâini?
I. Cele trei puteri pe care proiectul le construiește
Citit sistemic, proiectul produce trei rezultate distincte.
1. Putere regulatorie.
CMSR decide cine intră în sistem, cine poate preda, ce produce credite, ce educație externă este recunoscută, în ce condiții se poate organiza un eveniment și cine poate rămâne furnizor sau lector.
2. Putere informațională.
Prin MyCMSR, dosarul profesional, prezențe, logări, certificate, feedback, punctaje și monitorizare, aceeași instituție ajunge în centrul fluxului informațional privind educația profesională a medicului.
3. Putere economică.
Aici discuția devine mult mai sensibilă. Pentru că sistemul proiectat nu creează numai obligații educaționale. Creează și tranzacții obligatorii în jurul acestor obligații.
Urmăriți banii, nu numai creditele.
Medicii stomatologi sunt obligați să facă EMC.
Aceasta înseamnă că nu discutăm despre o piață bazată exclusiv pe alegerea liberă a consumatorului.
Există o cerere creată prin obligație profesională. Pentru a satisface această obligație trebuie să existe furnizori. Furnizorii trebuie acreditați. Acreditarea este supusă unor proceduri.
Există reacreditare. Există creditarea manifestărilor. Există acreditarea și reacreditarea lectorilor. Există operațiuni pentru care proiectul permite stabilirea taxelor prin decizii ale CMSR.
Există platforma. Există certificarea. Există un sistem care trebuie parcurs periodic.
Și atunci apare întrebarea pe care proiectul nu o poate evita: cât valorează economic controlul asupra porții obligatorii prin care trebuie să treacă educația medicală continuă a medicilor stomatologi din România?
Pentru că cine controlează acreditarea controlează accesul. Cine controlează reacreditarea controlează menținerea accesului.
Cine controlează creditarea controlează produsul vandabil. Cine controlează certificatul controlează recunoașterea rezultatului.
Iar cine stabilește taxele aferente propriilor proceduri controlează și o parte din costul accesului la sistem.
Aceasta creează o infrastructură cu potențial de generare recurentă și extensibilă de venituri.
Nu afirmăm că proiectul demonstrează existența unui profit ilegal.
Ar fi o afirmație diferită și ar necesita probe contabile.
Afirm ceva ce rezultă chiar din mecanism: regulatorul proiectează un sistem obligatoriu în care el controlează porțile de acces, stabilește sau poate stabili costurile unor proceduri și, simultan, intră el însuși în sistem ca furnizor.
Această suprapunere trebuie explicată public.
Și atunci apare întrebarea SSER. Există aici un subiect care trebuie investigat cu maximă rigoare.
Nu îl transformăm într-o acuzație înainte de a avea documentele. Dar nici nu poate fi ignorat.
Unul din ONG-urile generatoare de conținut educațional medical de bună calitate este Societatea de Stomatologie Estetică din România – SSER – care este un actor important în educația stomatologică românească. Tot de aici a apărut această conducere executivă a CMSR ce are la ora actuală mandatul viciat, grupul dr. Lăzărescu Cezar Florin.
Chiar pagina CMSR dedicată SSER prezintă un istoric de sute de activități educaționale: cursuri de perfecționare, sute de hands-on-uri, conferințe și congrese internaționale. Au avut cursuri excepționale la care am participat.
Dar în contextul actual, prin acest draft al Regulamentului EMC, m-a pus pe gânduri legătura dintre actualul președinte CMSR și SSER care este publică.
Dr. Florin-Dan-Cezar Lăzărescu este prezentat de Colegiul Medicilor Stomatologi București drept membru fondator SSER.
O pagină CMSR dedicată societății îl indica drept secretar general al SSER.
O biografie profesională actuală menționează, din mai 2024, apartenența sa la structura de conducere a SSER, după o implicare de lungă durată în organizație.
Aceste fapte nu demonstrează că „SSER a făcut regulamentul”. Și tocmai de aceea nu afirm acest lucru fără probă.
Dar justifică o serie de întrebări publice perfect legitime:
-Cine a redactat efectiv proiectul Regulamentului EMC?
-Cine a propus fiecare dintre restricțiile sale?
-Cine a participat la grupurile de lucru?
-Care au fost furnizorii EMC consultați?
-Au participat reprezentanți ai SSER?
-Au existat declarații de interese?
-Au existat recuzări?
-Au fost analizate legăturile profesionale, instituționale sau economice dintre persoanele care au construit regulamentul și furnizorii care vor funcționa pe piața reglementată de acesta?
-Există procese-verbale?
-Există minute?
-Există propunerile inițiale ale participanților?
-Există testul de proporționalitate argumentat juridic pentru restricțiile introduse?
Aceste documente trebuie făcute publice. Nu pentru că apartenența la SSER ar constitui în sine o problemă. Ci pentru că atunci când conducerea unui regulator are sau a avut legături structurale cu un actor important din sectorul pe care regulatorul îl reorganizează, standardul de transparență trebuie să fie mai mare, nu mai mic.
În alte sisteme, regulatorul nu trebuie să dețină toate cheile.
Comparația internațională este devastatoare pentru ideea că un asemenea nivel de centralizare ar fi inevitabil pentru garantarea calității.
În Franța există o profesie puternic reglementată și un Ordin al chirurgilor-dentiști. Dar Ordinul nu monopolizează întregul ecosistem DPC.
Există Agence nationale du développement professionnel continu, există organisme de formare și există structuri științifice distincte. Ordinul verifică respectarea obligației profesionale, însă funcțiile sistemului sunt distribuite instituțional. Mai mult, pentru categoriile eligibile există mecanisme publice de finanțare a dezvoltării profesionale.
Logica este semnificativ diferită: statul și profesia construiesc mecanisme pentru ca medicul să se poată forma.
În România, proiectul pare preocupat în primul rând să construiască mecanisme prin care regulatorul să poată controla cum se formează.
Diferența nu este semantică. Este de filozofie instituțională.
Marea Britanie merge și mai departe.
General Dental Council este regulatorul profesiei dentare din Regatul Unit. Impune CPD. Stabilește cerințe. Cere dovezi,
declarații. Poate verifica îndeplinirea obligației.
Dar GDC spune explicit că nu aprobă furnizorii de CPD. Regulatorul nu trebuie să devină proprietarul pieței educaționale pentru a verifica dacă profesionistul se formează.
Medicul are responsabilitate profesională. Alege educația relevantă. Furnizorul trebuie să îi ofere documentația necesară. Medicul păstrează dovezile. Regulatorul verifică îndeplinirea obligației.
Acesta este un model bazat pe responsabilizarea profesionistului.
Proiectul românesc merge în direcția opusă: responsabilitatea medicului este înlocuită progresiv cu autorizarea regulatorului.
Nici în SUA recunoașterea furnizorului nu înseamnă controlul fiecărui curs. Sistemul american este descentralizat. Licențierea aparține board-urilor statale. Cerințele de continuing education diferă între jurisdicții.
Separat, ADA CERP recunoaște furnizorii de educație continuă. Dar precizează explicit că recunoașterea furnizorului nu înseamnă aprobarea sau recomandarea fiecărui curs și a fiecărui instructor.
Este încă o separare conceptuală importantă: poți controla standardul fără să controlezi fiecare produs.
România pare să aleagă exact direcția inversă. În locul separării funcțiilor avem integrarea lor.
Mereu "înlocuim" împotriva drepturilor profesionistul.
În locul responsabilității profesionale avem autorizare succesivă. În locul libertății furnizorilor avem clasificări, limite teritoriale și limite cantitative. În locul deschiderii către educația internațională avem echivalare. În locul libertății tehnologice avem infrastructură conectată la CMSR. În locul acreditării stabile avem reacreditare periodică.
În locul unei piețe în care calitatea selectează furnizorul avem un regulator care poate decide cine intră, cine rămâne și cât poate organiza.
Iar peste toate acestea regulatorul își rezervă poziția de furnizor național?
Aceasta nu mai poate fi tratată ca o simplă coincidență legislativă.
Este o alegere de arhitectură instituțională, clară și în tipologia societății românești, o sursă de bani controlată strict.
Articolul 38 arată poate cel mai bine filosofia proiectului. Proiectul ajunge până la regula potrivit căreia, în aceeași perioadă și aceeași localitate, poate fi creditată o singură formă EMC, după principiul primei solicitări.
Ce protejează această regulă?
Calitatea? Nu.
Competența lectorului? Nu.
Prețul pentru medic? Nu.
Diversitatea? Nu.
Protejează prioritatea cronologică a celui care ajunge primul la regulator sau de fapt cine are dosarul pregătit din timp știind exact "momentul".
Dacă doi furnizori pot organiza două cursuri excelente în aceeași localitate, de ce trebuie medicul împiedicat să aleagă? Dacă unul costă 2.000 de lei și altul 500 de lei, de ce trebuie regulatorul să reducă oferta?
Dacă tematicile sunt diferite, unde este prejudiciul?
Dacă există suficienți participanți pentru ambele, care este interesul public protejat?
În absența unei justificări obiective și argumentate în criterii oneste, aceasta nu arată ca o regulă de calitate.Arată ca administrarea artificială a ofertei.
Articolul 64 merge și mai departe.
Limitarea numărului de manifestări pe care un furnizor le poate organiza nu măsoară calitatea.
Măsoară cantitatea și o plafonează administrativ.
Dacă un furnizor are lectori, logistică, cerere, infrastructură și capacitatea de a organiza patru cursuri excelente, de ce trebuie regulatorul să îi spună că poate organiza unul?
Un regulator al calității ar trebui să întrebe: este bun cursul?
Un regulator al pieței întreabă: câte cursuri îți permit să organizezi?
Diferența este fundamentală.
Cele 80 de credite fizice în România spun aceeași poveste.
De ce trebuie o parte atât de importantă a formării să fie realizată fizic și în România?
Un medic poate participa la un curs de excelență la Paris, Londra, Viena sau New York.
Poate urma un program online al unei universități de prestigiu.
Poate studia într-un sistem care verifică identitatea, prezența, evaluarea și rezultatul.
Dar proiectul românesc îi spune că o parte determinată din traseul său trebuie parcursă fizic, în România, în ecosistemul acreditat de CMSR.
Din nou: unde este demonstrația că această restricție protejează pacientul?
Și unde este demonstrația că nu protejează, în realitate, piața internă controlată de regulator?
Legea română cere tocmai răspunsul la aceste întrebări. CMSR nu a respectat-o.
Legea nr. 245/2020, care transpune Directiva europeană privind testul de proporționalitate, nu permite ca asemenea restricții să fie justificate prin simpla afirmație că sunt utile. Analiza pe draftul propus de CMSR nu reflectă cerința.
Trebuie analizate necesitatea, proporționalitatea și efectul cumulativ.
Iar efectul cumulativ este exact ceea ce trebuie privit aici. Un plafon poate părea minor. O taxă poate părea minoră. O reacreditare poate părea minoră. O echivalare poate părea minoră.
Un aviz teritorial poate părea minor. O limită geografică poate părea minoră. O platformă obligatorie poate părea minoră.
O inspecție poate părea normală.
Dar puneți-le împreună:
aviz + acreditare + taxă + reacreditare + creditare + limitare cantitativă + limitare teritorială + platformă + date + certificat + monitorizare + inspecție + sancțiune.
Și apoi adăugați:
regulatorul este și furnizor. Acesta este testul real.
Cauza Wouters: organism profesional nu înseamnă teritoriu fără concurență
CJUE a stabilit de mult că organismele profesionale nu devin imune față de dreptul concurenței doar pentru că exercită o misiune profesională.
În cauza Wouters, Curtea a acceptat posibilitatea unor restricții necesare bunei exercitări a profesiei.
Dar tocmai cuvântul "necesare" este esențial. Nu convenabile regulatorului. Nu administrativ mai simple. Nu utile pentru consolidarea propriei autorități.
Necesare pentru scopul legitim urmărit.
Iar atunci când aceeași instituție reglementează accesul unei piețe pe care ea însăși participă, neutralitatea concurențială devine o problemă care trebuie analizată, nu presupusă.
Unde este interesul medicului stomatolog?
Aceasta este întrebarea pe care o solicit public și la care proiectul trebuie să răspundă.
CMSR funcționează prin contribuțiile obligatorii ale profesiei. Medicii finanțează organismul profesional finanțează propria educație continuă, suportă costurile deplasărilor, suportă taxele cursurilor, suportă timpul scos din cabinet, suportă consecința dacă nu acumulează creditele.
Atunci ce primește medicul prin această reformă? Mai multă libertate? Nu rezultă.
Mai mulți furnizori? Restricțiile pot produce contrariul.
Mai multă concurență? Plafoanele cantitative o limitează.
Acces internațional mai simplu? Există filtre de echivalare stabilite discreționar de către CMSR.
Mai mult online? La fel, există plafonări și condiționări.
Costuri mai mici? Proiectul nu garantează acest lucru.
Finanțare publică, precum în anumite mecanisme franceze? Nu aceasta este arhitectura propusă, dimpotrivă.
În schimb, putem identifica foarte clar ce câștigă CMSR:
-mai multă putere de reglementare;
-mai multă putere de autorizare;
-mai multă putere asupra pieței EMC;
-mai multe date;
-mai multă capacitate de monitorizare;
-mai multă capacitate de sancționare;
-mai multe mecanisme taxabile;
și propria poziție de furnizor național în sistemul pe care îl controlează.
Această balanță este greu de ignorat.
Nu mai este suficient să ni se spună că este „pentru calitate”. Calitatea nu este o formulă magică prin care orice restricție devine legitimă.
Dacă limitezi concurența – demonstrează de ce.
Dacă limitezi numărul evenimentelor – demonstrează de ce.
Dacă obligi participarea fizică în România – demonstrează de ce.
Dacă reacreditezi anual – demonstrează de ce.
Dacă percepi taxe obligatorii – publică fundamentarea lor și dacă nu acreditezi de ce nu returnezi taxele impuse?
Dacă administrezi datele – spune cine le accesează.
Dacă inspectezi – separă inspectorul de sancționator.
Dacă ești furnizor – separă-te de structura care îți autorizează concurenții.
Dacă persoane din conducerea regulatorului au legături actuale sau istorice cu furnizori importanți de EMC – publică interesele, participanții la redactarea regulamentului și eventualele recuzări.
ACEASTA ÎNSEAMNĂ GUVERNANȚĂ. Restul este putere administrativă.
Întrebarea finală nu mai este despre EMC
După lectura celor 97 de articole, întrebarea nu mai este dacă medicii stomatologi trebuie să facă educație medicală continuă. Evident că trebuie.
Întrebarea este: cine va controla educația lor?
Și imediat după ea vine alta: cine va controla economic infrastructura obligatorie creată în jurul acestei educații?
Iar apoi întrebarea pe care un regulator matur ar trebui să o accepte fără iritare: cine controlează regulatorul?
Pentru că aici nu se construiește numai un regulament.
Se construiește un ecosistem.
Un ecosistem în care CMSR poate ajunge simultan:
REGULATOR.
ACREDITOR.
GATEKEEPER.
ADMINISTRATOR DE DATE.
CERTIFICATOR.
INSPECTOR.
SANCȚIONATOR.( ABUZATOR)
STABILITOR AL TAXELOR.
ȘI FURNIZOR.
Această concentrare nu trebuie ascunsă în spatele celor 97 de articole tehnice.
Trebuie discutată public.
Iar înainte de adoptarea regulamentului, CMSR ar trebui să publice integral raportul de necesitate și de oportunitate, cine a construit proiectul, cine a fost consultat, ce furnizori au participat, ce interese au fost declarate, care este fundamentarea economică a taxelor și restricțiilor și unde se află testul de proporționalitate cerut de lege. Nu a făcut dovada.
Iar în ceea ce privește SSER, întrebarea trebuie formulată precis, nu insinuată: a participat SSER, direct sau prin persoane care dețin ori au deținut funcții în această organizație, la conceperea, redactarea, consultarea sau fundamentarea proiectului noului Regulament EMC? Dacă da, în ce calitate, prin cine, cu ce propuneri și cu ce declarații de interese?
CMSR poate închide imediat această discuție.
Trebuie doar să publice documentele.
Până atunci rămâne însă realitatea textului pus chiar de instituție în transparență: un regulament prezentat drept reformă a educației medicale continue construiește, articol după articol, una dintre cele mai concentrate arhitecturi de control asupra educației medicilor stomatologi.
Iar atunci când educația este obligatorie, accesul este controlat, procedurile sunt taxabile, oferta poate fi limitată, regulatorul certifică rezultatul și același regulator devine furnizor, discuția nu mai este numai despre educație.
Este despre putere. Este despre control. Și este, inevitabil, și despre bani, care sclipesc, care sunt doriți, sunt țelul.
Follow the money si afli toată structura concentrată.
