Dr. Mihaela Cuțui-Pardos întreabă public dacă Ministerul Sănătății a verificat legalitatea noului Regulament EMC al CMSR înainte de adoptarea acestuia, invocând art. 510 și art. 550 din Legea nr. 95/2006.
Am analizat deja în articolul precedent Nota de fundamentare a noului Regulament privind educația medicală continuă propus de Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
Am întrebat unde sunt probele, analiza necesității, alternativele mai puțin restrictive și demonstrația proporționalității pentru măsurile propuse.
Astăzi nu mai întrebăm CMSR de ce a ales 100 de credite cu prezență fizică,nu mai întrebăm de ce educația medicală la distanță este creditată diferit,nu mai întrebăm de ce apar testări, plafoane și alte condiții.
Punem o întrebare anterioară adoptării Regulamentului:
UNDE ESTE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII?
Și, mai concret:
EXISTĂ O VERIFICARE, UN AVIZ SAU UN PUNCT DE VEDERE AL MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII ASUPRA LEGALITĂȚII NOULUI REGULAMENT EMC?
Dacă există, credem că medicii stomatologi au dreptul să îl cunoască înainte ca Regulamentul să fie adoptat.
Dacă nu există, apare o întrebare juridică pe care CMSR și Ministerul Sănătății trebuie să o lămurească.
1. De ce întrebăm Ministerul Sănătății?
Pentru că Ministerul Sănătății nu este străin de activitatea CMSR.
Legea nr. 95/2006 stabilește expres, la art. 510 alin. (3):
„Ministerul Sănătății urmărește modul de respectare a prevederilor legale în activitatea CMSR.”
Iar legiuitorul revine asupra aceleiași relații instituționale la art. 550 alin. (1):
„Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate de stat, urmărește ca activitatea CMSR să se desfășoare în condițiile legii.”
Două texte.Aceeași idee.
Respectarea legii în activitatea CMSR nu este o problemă exclusiv internă a CMSR.
Legea atribuie Ministerului Sănătății un rol expres în această ecuație.
2. CMSR este autonom. Dar autonomia nu înseamnă absența controlului legalității.
Nimeni nu contestă autonomia profesională a CMSR prin delegare.
Art. 510 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 îi recunoaște autonomie instituțională în domeniul său de competență, normativ și jurisdicțional profesional.
Dar imediat după această dispoziție apare alin. (3):
Ministerul Sănătății urmărește modul de respectare a prevederilor legale în activitatea CMSR.
Succesiunea celor două norme este relevantă.
Legea recunoaște autonomia,dar legea stabilește și limita: legalitatea.
CMSR își exercită autonomia profesională în cadrul competențelor atribuite de lege și nu în afara lor.
3. De ce problema trebuie clarificată înainte de adoptarea Regulamentului?
Pentru că discutăm despre un act normativ profesional destinat să producă efecte asupra întregului corp profesional. CMSR însuși a prezentat proiectul ca pe o reformă a sistemului EMC.
Proiectul introduce sau modifică reguli privind modalitatea de obținere a creditelor, educația la distanță, participarea fizică, evaluarea și alte componente ale parcursului EMC,iar educația medicală continuă nu este o activitate fără consecințe juridice.Ea este legată prin Legea nr. 95/2006 de exercitarea profesiei.
Tocmai de aceea legalitatea nu ar trebui verificată după ce actul începe să producă efecte și după ce medicii sunt obligați eventual să ajungă în instanță.Legalitatea trebuie să existe la momentul adoptării actului.
4. Prezumția de legalitate nu este un certificat de legalitate
Actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și produc efecte juridice până când sunt suspendate, revocate sau anulate în condițiile legii.
Dar această prezumție nu înseamnă că simpla adoptare transformă automat orice dispoziție într-una conformă legii.Dimpotrivă.
Tocmai pentru că actul va beneficia de această prezumție și va produce efecte juridice, procedura care precedă adoptarea sa trebuie să asigure respectarea:
competenței;
ierarhiei normelor;
procedurii de adoptare;
normelor legale superioare;
și, atunci când sunt instituite restricții profesionale,
principiului proporționalității.
Nu poți transfera asupra medicului obligația de a demonstra ulterior, într-un proces care poate dura ani, că o normă care deja îi este aplicată nu trebuia adoptată în acea formă.
Prevenirea adoptării unei norme nelegale este infinit preferabilă reparării efectelor ei după intrarea în vigoare.
5. De aceea întrebarea privind Ministerul Sănătății nu este una decorativă
Nu afirmăm, fără indicarea unui text legal expres, că fiecare decizie normativă a CMSR ar necesita obligatoriu un aviz conform al Ministerului Sănătății.
Aceasta ar fi o concluzie diferită și trebuie să aibă propriul temei legal.
Întrebarea mea este mai precisă:
Dacă art. 510 alin. (3) spune că Ministerul Sănătății urmărește respectarea prevederilor legale în activitatea CMSR, iar art. 550 alin. (1) spune că Ministerul, în calitate de autoritate de stat, urmărește ca activitatea CMSR să se desfășoare în condițiile legii,
atunci:
CUM A FOST EXERCITAT ACEST ROL ÎN CAZUL NOULUI REGULAMENT EMC?
Aceasta este întrebarea.
6. Există un document?
De aici înainte nu mai avem nevoie de declarații generale. Avem nevoie de documente.
Solicit CMSR să precizeze public dacă proiectul noului Regulament EMC a fost transmis Ministerului Sănătății pentru analiza legalității sale.
Dacă da:
care este numărul adresei de înaintare?
la ce dată a fost transmis?
ce versiune a Regulamentului a fost transmisă?
ce a răspuns Ministerul Sănătății?
există aviz, punct de vedere, observații sau analiză juridică?
au existat observații privind competența CMSR și proporționalitatea restricțiilor propuse?
au fost acestea introduse în forma finală?
Și, mai ales:
UNDE POATE FI CONSULTAT DOCUMENTUL?
Pentru că înainte ca reprezentanții profesiei să voteze Regulamentul, este legitim ca medicii stomatologi să știe dacă autoritatea de stat căreia legea îi atribuie rolul de a urmări respectarea legalității în activitatea CMSR a analizat acest proiect.
7. Iar dacă documentul nu există?
Atunci întrebarea devine și mai importantă.
Nu voi spune automat că inexistența unui aviz al Ministerului face Regulamentul nelegal.
Această concluzie ar necesita identificarea unei obligații legale exprese de avizare prealabilă.
Dar vom întreba:
prin ce mecanism concret și-a exercitat Ministerul Sănătății atribuția prevăzută de art. 510 alin. (3) și art. 550 alin. (1) din Legea nr. 95/2006?
Pentru că atribuția există în lege,iar existența ei trebuie să aibă un conținut juridic real.
8. Există încă un motiv pentru care întrebarea trebuie pusă acum.
Proiectul nu se mai află la început,CMSR l-a dezbătut în Consiliul Național,l-a publicat în transparență decizională,a primit observații și propuneri,există o Notă de fundamentare,există inclusiv o propunere alternativă de Regulament EMC și o Notă de fundamentare juridică alternativă, transmise CMSR.
Au fost formulate în scris obiecții privind competența normativă, proporționalitatea, educația la distanță, obligativitatea prezenței fizice, testarea și efectul cumulat al restricțiilor.
Prin urmare, problema juridică este deja ridicată.
Nu mai poate fi spus că nimeni nu a semnalat-o și tocmai de aceea momentul verificării este acum,nu după adoptare,nu după intrarea în vigoare,nu după ce primul medic este afectat și nu după ce instanțele sunt chemate să stabilească dacă Regulamentul respectă legea.
9. Întrebarea noastră oficială pentru CMSR
Înaintea adoptării noului Regulament EMC solicităm Colegiului Medicilor Stomatologi din România să răspundă public unei întrebări:
A FOST TRANSMIS PROIECTUL NOULUI REGULAMENT EMC MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII PENTRU VERIFICAREA LEGALITĂȚII?
Dacă răspunsul este DA:
PUBLICAȚI AVIZUL, PUNCTUL DE VEDERE SAU ANALIZA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII.
Dacă răspunsul este NU:
explicați prin ce mecanism considerați că este asigurat, în cazul acestui act normativ, rolul Ministerului Sănătății prevăzut de art. 510 alin. (3) și art. 550 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Și adresăm aceeași întrebare Ministerului Sănătății:
AȚI ANALIZAT LEGALITATEA PROIECTULUI NOULUI REGULAMENT EMC?
Dacă da, publicați analiza.
Dacă nu, explicați cum este exercitată, în această situație, atribuția pe care Legea nr. 95/2006 v-o conferă în raport cu respectarea legalității activității CMSR.
10. Înainte de vot, nu după proces
Acesta este fondul problemei.
Un organism profesional de drept public pregătește o reglementare care va produce efecte asupra întregii profesii. Legea îi conferă autonomie.
Aceeași lege stabilește însă că Ministerul Sănătății urmărește respectarea prevederilor legale în activitatea CMSR.
Atunci nu este deloc excesiv să întrebăm, înainte de adoptare:
UNDE ESTE VERIFICAREA DE LEGALITATE?
Nu cerem o declarație politică și nici nu cer o opinie despre oportunitatea Regulamentului,nu cer Ministerului să scrie Regulamentul în locul CMSR.
Cer să știm dacă autoritatea de stat prevăzută de lege a verificat dacă organismul profesional a rămas în limitele legii,pentru că după adoptare Regulamentul va produce efecte,după adoptare va beneficia de prezumția de legalitate specifică actului administrativ dar după adoptare, contestarea sa poate ajunge în fața instanței.
Dar înainte de toate acestea există o etapă mult mai simplă:
respectarea legii înainte de adoptarea actului.
De aceea, înainte ca noul Regulament EMC să fie votat, CMSR și Ministerul Sănătății au de lămurit public o întrebare foarte simplă:
EXISTĂ VERIFICAREA DE LEGALITATE A MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII?
Dacă există, publicați-o. Dacă nu există, spuneți-ne cine și prin ce procedură a verificat legalitatea unui regulament care urmează să producă efecte asupra întregii profesii.