Într-un articol exclusiv, dr. Mihaela Cuțui analizează proiectul de Regulament EMC al CMSR și, comparându-l cu modelele din Franța, Belgia și Germania, susține că regulatorul concentrează prea multe funcții fără să-și fundamenteze restricțiile, în timp ce Ministerul Sănătății rămâne aproape absent din dezbatere.
În urmă cu câteva zile s-a întâmplat ceva interesant.
O pagină CMSR referitoare la o ședință care avusese loc cu aproape patru luni înainte a reapărut în rezultatele motorului de căutare ca fiind recent publicată/indexată.
Este vorba despre „Mapa cu documente – Ședința ordinară a Consiliului Național al CMSR din 22.05.2026". La verificarea făcută acum, pe 28 septembrie 2026, motorul de căutare o marchează „Published: last week", deși chiar CMSR spune că mapa privește ședința din 22 mai 2026. Interesant este că pagina de categorie a CMSR păstrează pentru aceeași mapă data de 15 mai.
Cu alte cuvinte, avem o pagină pe care CMSR o leagă de luna mai, dar care reapare acum în indexarea motorului de căutare ca fiind publicată recent. Acest indiciu tehnic nu ne permite să afirmăm când și de ce a fost reîncărcată ori modificată pagina, dar ne permite să consemnăm exact ceea ce se vede astăzi. Mapa CMSR pentru ședința Consiliului Național din 22 mai 2026.Și merită să vedem ce conține.
CMSR publică acolo, explicit, două poziții:
„M3.0 Dezbatere proiect Regulament EMC în vederea publicării în transparență decizională"
și
„M3.1 nota de fundamentare noul Regulament EMC".
Aceasta este „Nota de fundamentare" pe care CMSR a pus-o la baza unei reforme pe care chiar instituția o prezintă drept una de fond.
Numai că, după ce o citești și o compari cu restricțiile efectiv introduse prin proiect, apare prima problemă majoră.Nota de fundamentare nu fundamentează restricțiile,este redactată pueril.
Spus foarte simplu, pentru ca orice medic stomatolog să poată înțelege despre ce vorbim: documentul este în mare parte o notă administrativă și sociologică despre cum a lucrat CMSR la proiect, nu demonstrația juridică așa cum ar fi trebuit, factuală și economică a necesității fiecărei restricții pe care proiectul o introduce. Aflăm despre chestionare, consultări, focus-grup, sociolog, specialist în educația adulților, grupuri de lucru și obiective generale. Dar între această descriere a procesului și justificarea unei restricții există o diferență enormă.
Când același organism scrie regulile, selectează furnizorii, acreditează lectorii, stabilește taxele, controlează creditele și evidența, sancționează și se declară el însuși furnizor național, discuția nu mai este doar despre educație medicală continuă.
Este despre putere, grupuri de interese. Iar când Ministerul Sănătății, căruia legea îi cere să urmărească legalitatea activității CMSR, devine aproape invizibil, întrebarea devine inevitabilă: cine îl controlează pe regulatorul abuziv?
Pentru că proiectul nu spune doar că medicul trebuie să facă EMC. Proiectul îi spune și cum.
Cel puțin 80 dintre cele 200 de credite trebuie realizate prin participare fizică la manifestări acreditate de CMSR și desfășurate pe teritoriul României.EMCD este plafonată.
Formarea realizată în străinătate intră într-un mecanism distinct de echivalare și plafonare.
CMSR stabilește condițiile furnizorilor și lectorilor, creditează, administrează evidența,stabilește taxele procedurilor,MAI MULT CMSR se introduce în sistem drept furnizor național. Or, pentru asemenea măsuri, întrebarea nu este dacă un sociolog a participat la elaborarea proiectului.
Întrebarea este: unde sunt datele și DOVEZILE care demonstrează că fiecare dintre aceste restricții este necesară?
Avem multe întrebări " de ce" !
De ce 80? De ce obligatoriu fizic? De ce obligatoriu în România? De ce plafonul pentru online are exact valoarea aleasă?
Ce risc pentru pacient a fost identificat?
Ce studiu demonstrează că un anumit număr de ore online reduce competența medicului?Ce alternative mai puțin restrictive au fost analizate?
Care este impactul economic? Cine pierde accesul la piață? Și cine câștigă cererea pe care restricția o mută în altă parte? La aceste întrebări fundamentale, documentația publicată nu oferă o demonstrație individualizată pentru fiecare măsură. Și aici problema încetează să mai fie una de opinie.Pentru că există o lege iar CMSR o ignoră.
Legea nr. 245/2020: nu poți introduce pur și simplu restricția și apoi să o numești „calitate".
România a transpus Directiva europeană privind testul de proporționalitate prin Legea nr. 245/2020. Textul este extrem de relevant pentru ceea ce face acum CMSR.
Legea obligă autoritățile, organizațiile și organismele profesionale competente să evalueze noile reglementări profesionale sau modificarea celor existente atunci când acestea restrâng accesul la profesie ori exercitarea ei. Și, ca să nu existe dubii asupra relevanței pentru EMC, art. 7 enumeră expres printre elementele care trebuie analizate obligațiile de dezvoltare profesională continuă și restricțiile teritoriale.
Legea nr. 245/2020 – Portalul Legislativ
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/261123?utm_source=chatgpt.com
Exact aici suntem,educație profesională continuă,plus restricție teritorială,minimum 80 de credite fizic.Și nu oriunde, ci în România. De aceea, întrebarea „de ce?" nu este o obrăznicie a medicilor stomatologi. Este întrebarea pe care însăși legea obligă regulatorul să și-o pună înainte să introducă restricția.
SĂ DOVEDEASCĂ!
Și acum să ieșim din România.
Pentru că dacă CMSR invocă modernizarea și modelele europene, atunci avem tot dreptul să vedem cum arată, concret, Europa.
Cum este in sistemul francez?
Franța este probabil cea mai interesantă comparație.Nu pentru că sistemul francez ar fi permisiv pentru că nu este. Aici medicul are obligații, dar profesia nu primește cheile întregului sistem.
Dezvoltarea profesională continuă este organizată legislativ, există priorități, există organisme profesionale, există mecanisme de control, iar în 2026 Franța a făcut un pas suplimentar prin implementarea certificării periodice pentru profesiile din sănătate.Dar arhitectura este fundamental diferită. Articolul L4021-3 din Codul francez al sănătății publice spune că, pentru fiecare profesie sau specialitate, Consiliile Naționale Profesionale propun un parcurs multianual de dezvoltare profesională continuă. Apoi vine propoziția care ar trebui citită cu atenție în România:
„Chaque professionnel choisit les actions auxquelles il s'inscrit."
Fiecare profesionist își alege acțiunile la care se înscrie.
Codul francez al sănătății publice – art. L4021-3
https://www.legifrance.gouv.fr/codes/id/LEGIARTI000020888304/2026-08-18?utm_source=chatgpt.com
Așadar, francezul are obligație.Are un parcurs.Are priorități profesionale.Dar legea păstrează explicit alegerea profesionistului.
Și Franța mai arată ceva extraordinar de relevant pentru proiectul abuziv al CMSR.
Articolul R4021-1 spune negru pe alb că: Consiliile Naționale Profesionale nu pot exercita activități în calitate de organism sau structură de formare continuă ori de dezvoltare profesională continuă.
Codul francez – separarea Consiliului profesional de furnizarea formării
Opriți-vă o clipă asupra acestei diferențe. Citiți cu atenție, chiar de două ori. În Franța, organismul profesional participă la construcția parcursului. Dar legea îi spune: nu poți fi și furnizorul formării pe care contribui să o structurezi. Iar în România, proiectul merge în direcția opusă.
CMSR își atribuie managementul și controlul sistemului, acreditează furnizorii și lectorii, creditează activitățile, stabilește taxe, monitorizează și, simultan, se definește drept furnizor național de programe EMC.
Franța separă. România concentrează. Nu este o diferență de nuanță.Este o diferență de arhitectură.
Și unde este statul francez? Tot acolo. În 2026, Franța a adoptat noile referențiale de certificare periodică pentru profesiile din sănătate. Pentru chirurgii-dentiști, referențialul apare în anexa 3 a Ordinului din 26 februarie 2026.
Cine adoptă ordinul? Ministrul sănătății. Cine este consultat?Consiliul Național Profesional al chirurgilor-dentiști, al cărui aviz din 15 noiembrie 2025 este menționat chiar în act. Ordinul francez din 26 februarie 2026 privind certificarea periodică
https://www.legifrance.gouv.fr/loda/id/JORFTEXT000053587033/?utm_source=chatgpt.com
Aceasta este imaginea completă:
profesia participă;
expertiza profesională este folosită;
organismul profesional formulează propuneri;
dar statul nu dispare.
Și funcțiile nu sunt toate puse în aceeași mână. Franța mai recunoaște ceva: formarea medicului costă.
Există și o diferență de filosofie economică. În mecanismul francez DPC, pentru categoriile eligibile de chirurgi-dentiști, anumite acțiuni sunt finanțate, iar mecanismul poate include indemnizarea practicianului pentru timpul profesional consacrat formării. Nu înseamnă că orice dentist primește automat bani pentru orice curs.Există condiții, plafoane și acțiuni eligibile.
Dar principiul rămâne. Sistemul nu spune pur și simplu: „Este obligația ta, plătește tot și execută."
Recunoaște că formarea continuă servește și interesului sistemului de sănătate.Cu alte cuvinte, costă cursul,dar costă și timpul medicului.
Așadar, Franța face trei lucruri care merită reținute: păstrează libertatea de alegere a profesionistului, separă anumite funcții profesionale de furnizarea formării și păstrează statul în arhitectura sistemului. Ai noștri se declară francofoni, dar când vine vorba despre arhitectura sistemului, căciula mioritică rămâne bine așezată.
Să mergem în Belgia,și aici găsim reguli,multe.
Belgia: reguli multe, cifre clare și 3.694,81 euro pentru dentistul acreditat. În 2026, regulamentul INAMI stabilește un ciclu de acreditare de cinci ani.În această perioadă, dentistul trebuie să acumuleze 500 de unități de acreditare.
Există și distribuții obligatorii: dintre cele 500 de unități, 50 trebuie să provină din domeniul privind aspectele etice, socio-economice și organizaționale ale profesiei, iar 20 din domeniul imagisticii radiologice orofaciale și radioprotecției.
Un modul acreditat de 90 de minute valorează 10 unități, iar într-o zi pot fi acordate maximum 40 de unități, corespunzătoare la șase ore de formare.
Regulamentul INAMI 2026 privind acreditarea dentiștilor
Este important să spunem asta pentru că nu încercăm să construim o poveste falsă în care „Europa nu are limite". Europa are limite,are și Belgia.Dar trebuie văzut întregul sistem, nu numai obligația. Dentistul care îndeplinește condițiile de acreditare primește de la INAMI un onorariu forfetar anual de acreditare.
În 2025 a fost de 3.596,97 euro.În 2026 este de 3.694,81 euro.
INAMI – onorariul anual de acreditare al dentiștilor
Și dacă acreditarea îi este refuzată, dentistul are posibilitatea de a contesta decizia.Aici este diferența de filosofie.
Medicului stomatolog belgian i se spune:
te formezi;
respecți condițiile;
demonstrezi;
te verificăm;
dar dacă îndeplinești condițiile sistemului atunci sistemul îți recunoaște financiar efortul. Aproape 3.700 de euro în 2026 și nu plătiți de dentist organismului profesional ci plătiți dentistului.
Vedeți diferența?
Iar Belgia demonstrează ceva foarte important: poți construi un sistem riguros de formare continuă fără să tratezi medicul exclusiv ca pe cel care trebuie să suporte obligațiile, costurile și restricțiile. Sa vedem sistemul german: nici Germania nu este blândă.
Germania: 125 de puncte, sancțiuni reale, dar altă filozofie a formării. Pentru medicii dentiști contractuali, §95d din SGB V impune obligația de formare profesională continuă.
KZBV explică foarte clar mecanismul: medicul trebuie să demonstreze minimum 125 de puncte într-o perioadă de cinci ani.Dacă nu le demonstrează, apar sancțiuni economice.
În primele patru trimestre după expirarea termenului, remunerația contractuală este redusă cu 10%.Din trimestrul al cincilea, reducerea ajunge la 25%. Există încă doi ani pentru completarea deficitului, iar depășirea acestei perioade poate conduce la retragerea autorizării contractuale.
KZBV – formarea continuă a medicilor dentiști contractuali
Deci Germania nu ne spune ca medicul stomatolog „face ce vrea". Ne spune că obligația profesională este serioasă. Dar sistemul german recunoaște o paletă largă de forme de educație și pune accent pe independența științifică, pe transparența intereselor și pe separarea conținutului educațional de interesele comerciale.
Aici este lecția germană. Calitatea nu presupune uniformizarea modului în care învață medicul. Poți avea standarde,puncte, control,sancțiuni. Dar nu rezultă de aici că regulatorul trebuie să concentreze în aceeași structură aproape toate pârghiile pieței educaționale. Franța separă. Belgia compensează. Germania controlează fără să confunde controlul cu monopolul. România ce construiește?Acum putem reveni la CMSR.Și comparația arată deja altfel
În proiectul românesc, CMSR ne spune că:
scrie regulile;
realizează managementul și controlul EMC;
acreditează furnizorii;
acreditează lectorii;
creditează activitățile;
stabilește taxele procedurilor;
administrează evidența;
controlează mecanismele informaționale;
verifică;
poate sancționa furnizorii;
poate utiliza datele pentru clasamente;
și se declară, simultan, furnizor național de programe EMC;
mai grav- suspendă dreptul de liberă practică,in fapt un abuz.( ca o paranteză, fac parte din generațiile care si-au obținut dreptul de liberă practică printr-un examen național.) Aceasta este concentrarea pe care trebuie să o discutăm.Nu trebuie să inventăm nimic pentru că este în proiect. Și această concentrare trebuie pusă lângă obligația medicului de a cumpăra, direct sau indirect, educație pentru a-și îndeplini obligația profesională iar aceasta nu este o piață obișnuită.
Medicul nu poate spune:
„Nu mă interesează EMC, nu cumpăr."Obligația există.
Dacă regulatorul impune o anumită componentă fizică, cererea se mută spre manifestările fizice.
Dacă spune că 80 de credite trebuie realizate fizic în România, creează o cerere obligatorie pentru oferta acreditată din România.
Dacă plafonează online-ul, cererea care nu mai poate fi satisfăcută online se mută.
Dacă limitează formarea internațională, o parte din cerere rămâne în piața internă. Dacă același regulator decide cine este furnizor, controlează și accesul la această cerere. Iar dacă regulatorul este el însuși furnizor, întrebarea privind conflictul structural de roluri devine inevitabilă. Cui convine această concentrare ?Inevitabil,vorbim despre bani ,mulți. Aici trebuie să fim foarte clari.Încă nu spun că simpla existență a acestui proiect dovedește juridic existența unui grup ocult sau a unei înțelegeri ilicite.
Spun altceva, care rezultă din mecanism. O asemenea concentrare de putere poate servi foarte bine unui grup restrâns de interese profesionale și economice.
De ce? E logic.
Pentru că cine controlează regula poate influența cererea.
Cine controlează acreditarea poate influența cine intră în piață.
Cine controlează lectorii poate influența cine produce conținutul( iar asta deja este un semnal grav in arhitectura educației).
Cine controlează creditarea poate influența valoarea comercială a produsului educațional.
Cine controlează evidența deține informația.
Cine poate sancționa furnizorul deține pârghia administrativă.
Iar cine participă și ca furnizor are un interes instituțional propriu în aceeași arhitectură. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de transparență asupra intereselor, incompatibilităților, beneficiarilor economici și mecanismelor reale de separare a funcțiilor. Nu după adoptare. Înainte.
Și unde este Ministerul Sănătății?
Aici comparația cu Franța devine aproape dureroasă. În Franța vedem statul în actul normativ din 26 februarie 2026.Vedem ministrul. Vedem Consiliul Național Profesional consultat. Vedem referențialul adoptat.
În România avem un organism profesional care pregătește o reformă amplă a EMC și un Minister al Sănătății care, public, aproape că nu se vede în această procedură.Dar legea îl vede și foarte clar.
Prin Legea 95/2006 ,titlul XIII avem art.510 iar prinOUG nr. 88/2023, art. 550 din Legea nr. 95/2006 a primit următoarea formulare:
„Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate de stat, urmărește ca activitatea CMSR să se desfășoare în condițiile legii."
OUG nr. 88/2023 – textul art. 550 privind CMSR
Nu spune:„Ministerul conduce CMSR."
Nu spune:„Ministerul substituie CMSR."
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/279878?utm_source=chatgpt.com
Art.510,art.550 spune: urmărește ca activitatea CMSR să se desfășoare în condițiile legii.
Și nici HG nr. 144/2010 privind organizarea Ministerului nu descrie o instituție decorativă.
Art. 3 vorbește despre dezvoltarea politicilor de formare și dezvoltare a resurselor umane din sectorul sanitar și despre calitatea actului medical și siguranța pacientului.
Iar art. 4 alin. (1) pct. 2 spune că Ministerul asigură supravegherea și controlul aplicării legislației de către instituțiile și organismele cu responsabilități în domeniul sănătății, colaborând în acest scop inclusiv cu organismele profesionale medico-sanitare de stat si PRIVATE.
HG nr. 144/2010 – atribuțiile Ministerului Sănătății
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/116695?utm_source=chatgpt.com
Și atunci întrebarea mea nu este de ce nu conduce Ministerul CMSR? Nici nu trebuie.
Întrebarea este: unde este Ministerul atunci când CMSR pregătește un regulament care introduce restricții profesionale, restricții teritoriale și o concentrare atât de mare de funcții?
A cerut analiza prevăzută de Legea nr. 245/2020?
A verificat justificarea celor 80 de credite fizice în România?
A cerut datele pe care se bazează plafonarea online-ului?
A analizat regimul formării internaționale?
A analizat suprapunerea regulator–furnizor?
A analizat efectele economice?
A cerut garanții privind conflictele de interese?
Unde este punctul de vedere al autorității de stat?
Problema este că absența Ministerului nu începe cu Regulamentul EMC.Aici trebuie privite lucrurile în timp. Pentru că Ministerul Sănătății a fost sesizat anterior cu probleme privind legalitatea funcționării structurilor profesionale.Există adrese oficiale.Există numere de înregistrare, semnături.
Există funcționari și persoane cu responsabilitate instituțională care au redactat, avizat sau asumat aceste răspunsuri. Iar unele dintre răspunsurile Ministerului, din 08.11.2023 și 12 iunie 2025, conțin formularea:
„Ministerul Sănătății nu are competența de a interveni în organizarea unui organism profesional cu independență juridică" sau atribuțiile Ministerului Sănătății sunt prevăzute in HG.144/2010.
Am demonstrat mai sus inepția adreselor oficiale.
Frazele trebuie citite foarte atent,pentru că POT PĂREA corecte. CMSR este autonom, da.
Ministerul nu trebuie să îl conducă. Dar aceasta nu era problema juridică ridicată.Problema era legalitatea.
Iar legea spune altceva: Ministerul, în calitate de autoritate de stat, urmărește ca activitatea CMSR să se desfășoare în condițiile legii.
Aici apare ceea ce consider foarte grav într-un document oficial.
Întrebarea:
„Vă exercitați atribuțiile privind legalitatea?"
este deplasată sinuos către răspunsul Ministerului Sănătății la o întrebare care nu a fost formulată:
„Aveți dreptul să conduceți un organism profesional autonom?"
Și apoi Ministerul răspunde celei de-a doua,întrebare imaginară.Nu raspunde primei formulate pe hârtie,reale.
Aceasta nu este o simplă diferență semantică.
Produce un efect administrativ foarte concret: sesizarea privind legalitatea este închisă prin invocarea unei autonomii pe care petentul nu o contestase.
De aceea trebuie urmărite și semnăturile celor din Ministerul Sănătății.
Nu pentru a declara vinovății înaintea probelor.
Prima dată pentru a identifica circuitul administrativ.
Cine a primit sesizarea?La ce direcție a ajuns?Cine a redactat răspunsul?Cine l-a avizat?
Cine l-a semnat?Ce texte legale au fost invocate?
Ce texte au fost omise?
Se repetă aceeași interpretare de la o adresă la alta?Se repetă aceleași persoane?Se repetă același circuit instituțional?
Aceasta este o investigație legitimă care este deja identificată si documentată.
Dacă documentele succesive arată că aceleași persoane sau același circuit administrativ au susținut constant o interpretare care golește de conținut atribuția prevăzută de art. 550, atunci avem un tipar administrativ documentabil. Avem.
Dacă există și alte probe care leagă aceste persoane de beneficiarii deciziilor CMSR, atunci discuția poate merge mai departe.Dar semnătura singură nu demonstrează înțelegerea. Demonstrează însă cine și-a asumat actul. Și asta este deja important. Pentru că aici cele două fenomene încep să se întâlnească. Pe de o parte avem CMSR care își mărește controlul asupra educației, infralegal. Controlează furnizorii, lectorii,creditarea,evidența, stabilește taxele,poate sancționa și intră în sistem ca furnizor.
Pe de altă parte avem Ministerul Sănătății. Legea îi spune să urmărească desfășurarea activității CMSR în condițiile legii. HG nr. 144/2010 îi atribuie supravegherea și controlul aplicării legislației în domeniul sănătății. Dar, în răspunsurile primite de-a lungul timpului, autonomia organismului profesional este invocată pentru a justifica neintervenția în probleme prezentate Ministerului tocmai ca probleme de legalitate. Această combinație trebuie privită foarte atent. Pentru că puterea pe care statul nu o exercită nu dispare.
SPAȚIUL RĂMAS LIBER ESTE OCUPAT DE ALTCINEVA.
Iar când organismul profesional își concentrează simultan tot mai multe atribuții, absența contraponderii publice devine parte din problemă. Aici poate apărea un grup de interese. Și tocmai de aceea trebuie urmărit documentar. Nu îl voi declara existent doar pentru că bănuiesc că există,dar nici nu voi accepta ideea că nu avem voie să cercetăm cui servește mecanismul.
Dimpotrivă,trebuie urmărite fluxurile.
Cine participă la elaborarea regulamentului?
Cine face parte din structurile care decid acreditarea?
Cine sunt furnizorii?
Cine sunt lectorii?
Cine organizează manifestările?
Cine încasează?
Cine stabilește taxele?
Cine beneficiază de reducerea concurenței externe?
Cine beneficiază de obligativitatea prezenței fizice în România? Există persoane care apar simultan în zona decizională și în piața educațională? Există relații economice între cei care stabilesc regulile și cei care beneficiază de ele? Și, separat, cine sunt persoanele din Minister care, prin actele pe care le-au semnat sau avizat, au susținut în timp retragerea instituției din controlul legalității?
Aceste întrebări nu sunt acuzații.Sunt traseul normal al unei investigații. Dacă răspunsurile vor arăta o rețea de interese, o vom putea demonstra. Dar arhitectura propusă de CMSR justifică pe deplin circumspecția și întrebările legitime.
Europa ne arată de ce această discuție este legitimă.Franța nu elimină profesia. O implică.
Dar îi separă anumite roluri și păstrează statul în construcție. Belgia nu elimină obligațiile. Are 500 de unități în cinci ani, domenii obligatorii și plafoane. Dar dentistului acreditat îi acordă în 2026 3.694,81 euro.
Germania nu elimină sancțiunile.
Are 125 de puncte în cinci ani, reducerea remunerației cu 10%, apoi 25%, și consecințe suplimentare dacă obligația nu este îndeplinită. Dar nici unul dintre aceste exemple nu demonstrează că pentru a proteja pacientul trebuie să pui toate pârghiile educației profesionale în aceeași mână.Dimpotrivă. Ele demonstrează că există alternative. Și exact aici devine insuficientă Nota de fundamentare CMSR. Pentru că dacă există alternative mai puțin restrictive în alte sisteme europene, CMSR trebuie să explice de ce a ales tocmai modelul său.
CMSR NU A DOVEDIT ASTA.
Nu contestăm EMC, ci contestăm puterea nejustificată dar si obligația a audia unele cursuri mai slabe decât în facultate. O spunem la unison.
Medicul stomatolog trebuie să învețe toată viața profesională. Aceste discuții nu se vor a fi recunoscute și discutate,nu de către noi ci de oficiali. Pacientul trebuie protejat.Nici asta nu este în discuție,e doar pe hârtie, pentru ca in practică banii nu urmăresc pacientul . Se spune că calitatea trebuie verificată.Evident.
Dar din aceste trei adevăruri nu rezultă un al patrulea: că CMSR poate introduce orice restricție consideră oportună fără să demonstreze necesitatea și proporționalitatea ei.
Și nu rezultă nici că Ministerul Sănătății poate sta deoparte.
CMSR este autonom.Dar nu este stat in stat, este un ONG privat dar cu implicații în politica sănătății. Ministerul nu trebuie să conducă CMSR dar nici nu poate dispărea din ecuația legalității. Să întrebăm oficialii statului ce simt când o un dinte îi trezește noaptea din somn? Iar dacă proiectul EMC va fi adoptat în forma în care regulatorul CMSR concentrează managementul, acreditarea, creditarea, evidența, controlul, sancționarea și furnizarea, întrebarea nu va mai putea fi redusă la numărul de credite al unui dentist.
Va fi o întrebare despre arhitectura puterii într-o profesie medicală. Cine decide,cine controlează,cine beneficiază, și cine răspunde.
Franța și-a construit contraponderi, echilibrat.
Belgia și-a construit propriul echilibru între obligație și recompensarea profesionistului.
Germania și-a construit un sistem sever, dar plural.
Pe plaiuri mioritice, CMSR este pe cale să concentreze un număr impresionant de pârghii în jurul aceluiași organism profesional, în timp ce autoritatea de stat căreia legea îi cere să urmărească legalitatea activității acelui organism este aproape absentă din dezbaterea publică.
Aceasta este problema.
Și înainte de adoptarea noului Regulament EMC avem dreptul să cerem două lucruri foarte simple. De la CMSR: fundamentarea reală, juridică, factuală și economică a fiecărei restricții.
SĂ DOVEDEASCĂ FIECARE RÂND IN TEMEIUL LEGILOR NATIONALE SI EUROPENE.
De la Ministerul Sănătății: exercitarea atribuțiilor pe care legea i le-a dat, nu explicații despre atribuții pe care nimeni nu i le-a cerut. Iar documentele oficiale ale Ministerului din ultimii ani trebuie puse pe masă unul lângă altul, cu număr, dată, emitent, redactori, avizatori și semnatari. Pentru că numai așa vom putea vedea dacă avem de-a face cu greșeli administrative izolate sau cu un tipar de acaparare instituțională.
Și numai urmărind beneficiarii economici ai restricțiilor vom putea stabili dacă această concentrare de putere servește exclusiv interesului pacientului și profesiei sau dacă, în spatele ei, se conturează interese mult mai restrânse.
Până atunci rămâne o întrebare la care nici Nota de fundamentare, nici Ministerul Sănătății nu au oferit încă un răspuns convingător:
dacă aproape toate pârghiile ajung la regulator, cine îl controlează pe regulator? Pentru că într-un stat de drept autonomia nu înseamnă absența controlului. Iar atunci când statul se retrage, puterea nu dispare.Rămâne undeva.
Întrebarea este: la cine?
Dinamica politicii administrative si documentarea oficială procedurală pe etape imi dă dreptul de a afirma că in opinia mea există un grup deasupra statului care manevrează marionetele executante. Toate faptele mă duc la prezumția că așa este in speța de mai sus. Iar in această ecuație vedem un CMSR îmbrăcat in smoking dar cu nelipsita cușmă mioritică pe creștet.
