Președintele PMSR, prof. dr. Cristian-Sebastian Vlad, vorbește despre fondul CNAS aproape epuizat, riscul de finanțare dublă pentru cabinetele din spitale, taxele disproporționate pentru cabinetele mici și cei 140 de milioane de lei alocați anual rezidențiatului stomatologic.
Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România, prof. dr. Cristian-Sebastian Vlad, vorbește într-un interviu acordat Stomatologo.ro despre fondul CNAS aproape epuizat înainte de finalul fiecărei luni, riscul de „concurență neloială" între cabinetele private și cele din spitalele publice, taxele de evaluare disproporționate pentru cabinetele mici și cei peste 140 de milioane de lei alocați anual rezidențiatului stomatologic, deși marea majoritate a specialiștilor formați ajung să profeseze în sectorul privat. Președintele PMSR explică de ce reglementarea profesiei trebuie separată clar de reprezentarea economică a furnizorilor și ce reformă propune patronatul pentru rezidențiat, taxare și acces la tratamente decontate.
Stomatologo.ro: Domnule Profesor, în calitate de Președinte al Patronatului Medicilor Stomatologi din România, conduceți o organizație constituită pe baza legii dialogului social, reprezentând persoanele juridice din stomatologie. Cum definiti granița funcțională dintre misiunea patronatului dumneavoastră și cea a Colegiului Medicilor Stomatologi, și de ce considerați că profesia are nevoie de o reprezentare patronală fermă în raport cu autoritățile publice?
C.V.: Există o graniță funcțională clară, iar cele două forme de reprezentare sunt complementare, nu concurente. Colegiul Medicilor Stomatologi din România este organismul profesional care reglementează și supraveghează exercitarea profesiei: dreptul de practică, respectarea normelor profesionale și deontologice, educația medicală continuă și răspunderea disciplinară. Patronatul, în schimb, reprezintă cabinetele și clinicile stomatologice în calitatea lor de entități economice și de angajatori. Misiunea noastră privește, așadar, cadrul în care este organizată și susținută activitatea stomatologică: legislația fiscală și a muncii, sarcinile administrative, investițiile, finanțarea, relațiile contractuale și dialogul cu autoritățile publice.
Profesia are nevoie de o reprezentare patronală fermă deoarece actul medical nu se desfășoară în afara realității economice. Calitatea și continuitatea serviciilor depind de cabinete sustenabile, de personal calificat, de investiții permanente în tehnologie, materiale, sterilizare și siguranța pacientului, precum și de un cadru legislativ coerent și predictibil. Atunci când autoritățile adoptă măsuri fiscale, administrative sau de reglementare fără o evaluare realistă a efectelor asupra furnizorilor, consecințele se răsfrâng, în cele din urmă, inclusiv asupra accesului pacienților la tratament.
Din punctul meu de vedere, patronatul își îndeplinește rolul atunci când poate explica autorităților, cât mai concret, ce efect au deciziile lor asupra activității de zi cu zi dintr-un cabinet: asupra echipei, a costurilor, a investițiilor și, în cele din urmă, asupra pacientului. Nu ne propunem să preluăm rolul Colegiului și nici să ne substituim altor instituții. Considerăm însă firesc ca, atunci când se iau decizii care privesc stomatologia, să fie ascultați și cei care răspund efectiv de funcționarea cabinetelor și clinicilor. Acesta este locul patronatului și motivul pentru care vocea sa este necesară.
Stomatologo.ro: Având o dublă perspectivă – cadru didactic universitar și practician care gestionează un cabinet stomatologic – cunoașteți în detaliu întregul parcurs al medicului român. Cum s-a modificat profilul stomatologului antreprenor în ultimul deceniu și în ce măsură actualul cadru reglementar îi alterează menirea primară de a îngriji pacienții?
C.V.: În ultimul deceniu, profilul medicului stomatolog care își conduce propriul cabinet s-a schimbat considerabil. Nu mai este suficient să fie un clinician bun. El trebuie să fie, în același timp, manager, angajator, coordonator de echipă și responsabil pentru investiții, tehnologie, protecția datelor și numeroase obligații administrative. Această evoluție a adus mai mult profesionalism în organizarea cabinetelor, dar și o presiune suplimentară asupra medicului.
Din perspectiva cadrului didactic, constat că studenții intră adesea în facultate având în vedere aproape exclusiv dimensiunea clinică a profesiei. În acel moment, puțini cunosc realitatea cu care se vor confrunta după absolvire, mai ales dacă vor dori să își deschidă sau să preia un cabinet. Pregătirea lor este orientată firesc către actul medical, însă administrarea unei activități, coordonarea unei echipe, relația cu instituțiile, obligațiile legale și gestionarea costurilor le sunt mult mai puțin familiare. De aceea, întâlnirea cu latura antreprenorială a profesiei are loc, de cele mai multe ori, abia după terminarea facultății și poate fi dificilă.
Reglementarea este necesară într-un domeniu medical și nimeni nu poate pune în discuție standardele privind siguranța pacientului, calitatea actului medical sau responsabilitatea profesională. Problemele apar atunci când obligațiile sunt numeroase, se suprapun ori nu țin suficient seama de specificul și dimensiunea unui cabinet stomatologic. Nu aș spune că menirea medicului este schimbată în esență, pentru că pacientul rămâne centrul profesiei noastre. În schimb, timpul și atenția medicului ajung să fie fragmentate între îngrijirea pacientului și administrarea unui sistem din ce în ce mai complex. Miza este să găsim un echilibru în care regulile să protejeze pacientul, fără să îl îndepărteze pe medic de acesta.
Stomatologo.ro: PMSR a atras atenția că intenția CNAS de a extinde pachetul de servicii decontate – inclusiv procedurile sub sedare pentru copii și persoane cu dizabilități – riscă să rămână o simplă intenție dacă bugetul total nu este suplimentat. Având în vedere execuția bugetară de aproape 100% a fondului actual, la ce scenariu vă așteptați privind accesul real al pacienților la tratamente gratuite începând cu mijlocul fiecărei luni?
C.V.: Scenariul pe care îl anticipăm nu este acela că toate cabinetele vor epuiza fondurile exact în aceeași zi. Situația diferă de la un județ la altul și de la un furnizor la altul. Direcția este însă previzibilă: dacă fondul rămâne neschimbat, iar lista serviciilor și tarifele cresc, valoarea lunară a contractului se va consuma mai repede.
Documentul nostru arată că fondurile destinate asistenței stomatologice sunt deja utilizate aproape integral. Prin urmare, nu există o rezervă bugetară reală din care să fie finanțate serviciile nou introduse. Un tarif mai apropiat de costul real este necesar, dar, în interiorul aceluiași plafon, el permite decontarea unui număr mai mic de tratamente. Extinderea pachetului rămâne astfel mai degrabă un drept înscris în norme decât un serviciu disponibil efectiv pentru pacient.
După epuizarea valorii contractuale, cabinetul nu mai poate acorda servicii decontabile în luna respectivă, dacă nu primește o suplimentare. Pacientul va trebui să aștepte luna următoare, să caute un alt furnizor care mai are fonduri disponibile sau să plătească tratamentul. Pentru persoanele cu venituri reduse, această ultimă variantă poate să nu existe. Efectul va fi mai vizibil în localitățile în care funcționează puțini furnizori aflați în contract cu casa de asigurări.
În cazul tratamentelor sub sedare, este importantă și separarea sursei de finanțare. Atunci când procedura este acordată în regim de spitalizare de zi și include consultația ATI, sedarea și tratamentul stomatologic, întregul serviciu trebuie finanțat prin bugetul asistenței spitalicești. Dacă aceste servicii sunt suportate din fondul deja insuficient al medicinei dentare, vor consuma și mai repede resursele destinate tratamentelor ambulatorii obișnuite.
Așadar, fără o suplimentare reală, nu ne așteptăm la o creștere efectivă a accesului, ci la o redistribuire a aceluiași fond și la epuizarea mai rapidă a plafoanelor lunare. Soluția este ca bugetul să fie stabilit pornind de la numărul medicilor contractați, valoarea lunară necesară și serviciile care urmează să fie acordate, iar finanțarea structurilor spitalicești să fie distinctă și suplimentară. Numai astfel serviciile introduse în pachet vor putea fi găsite de pacient și în cabinet, nu doar în actul normativ.
Stomatologo.ro: Propunerea ca structurile spitalicești publice să fie finanțate din același fond fix alocat asistenței stomatologice a stârnit îngrijorare în mediul privat. De ce consideră PMSR că acest model generează o concurență neloială și care este formula de separare bugetară pe care o propuneți decidenților?
C.V.: În observațiile transmise CNAS am nuanțat foarte clar acest aspect. Nu susținem că orice cabinet dintr-un spital beneficiază automat de o finanțare dublă și nici nu calificăm juridic fiecare situație drept concurență neloială. Semnalăm însă un risc real de dezechilibru atunci când furnizori care au structuri de cost diferite primesc același tarif integral din același fond.
Un exemplu concret este costul salarial. În cabinetul privat, valoarea contractului cu CNAS trebuie să acopere salariul medicului și al asistentului medical. Comparația cu salariile din sistemul public, prezentată în documentul nostru, arată că valoarea contractuală actuală nu acoperă nici măcar costul salarial brut al acestei echipe pentru programul contractat. Din aceeași sumă, cabinetul privat trebuie să plătească și materialele, sterilizarea, spațiul, utilitățile, aparatura și toate celelalte cheltuieli de funcționare.
Într-un cabinet aflat în structura unui spital, salariile personalului, spațiul, utilitățile sau aparatura pot fi deja finanțate din bugetul spitalului, al autorității publice ori din alte surse. Dacă acel cabinet primește și tariful integral din fondul medicinei dentare, fără să fie identificate costurile deja acoperite, apare riscul ca aceeași componentă, de exemplu salariul, să fie susținută prin două circuite publice. În același timp, furnizorul privat trebuie să suporte toate aceste cheltuieli din tariful CNAS și din resurse proprii. De aici rezultă condițiile de finanțare neechivalente asupra cărora atragem atenția.
Formula propusă de PMSR este separarea clară a circuitelor bugetare. Serviciile de spitalizare de zi sau continuă, inclusiv cele care presupun sedare, anestezie și ATI, trebuie finanțate integral din bugetul asistenței spitalicești. Activitatea medicului stomatolog, manopera și materialele deja incluse în tariful spitalicesc nu trebuie decontate încă o dată din fondul medicinei dentare.
Pentru celelalte servicii stomatologice acordate în regim ambulatoriu în cadrul spitalelor, propunem o alocare distinctă și suplimentară, care să nu diminueze fondurile și valorile contractuale ale furnizorilor existenți. Totodată, este necesară o evidență separată a veniturilor, cheltuielilor și surselor de finanțare. Nu dorim să limităm dezvoltarea serviciilor publice, ci să ne asigurăm că aceasta este finanțată transparent și nu se realizează prin reducerea resurselor cabinetelor care tratează deja pacienții în comunități.
Stomatologo.ro: În prezent, un cabinet stomatologic de provincie care contractează un plafon redus plătește aceeași taxă de evaluare administrativă ca un spital de mare anvergură. Ce măsuri concrete întreprinde patronatul pentru modificarea acestui sistem de taxare disproporționat care îndepărtează medicii de sistemul de asigurări sociale?
C.V.: Inainte de a va da un raspuns punctual doresc sa fac o precizare. Un cabinet stomatologic nu plătește aceeași taxă ca un spital de mare anvergură, deoarece spitalele intră într-un regim distinct de acreditare, acreditarea ANMCS.
Comparația relevantă este cu medicina de familie și cu celelalte specialități clinice. În prezent, un cabinet stomatologic, un cabinet de medicină de familie și un cabinet medical de specialitate plătesc aceeași taxă de evaluare: 1.000 de lei în mediul urban și 250 de lei în mediul rural. Astfel, un cabinet dintr-un oraș mic achită taxa integrală, chiar dacă valoarea contractului său cu casa de asigurări este foarte redusă.
Disproporția apare din diferența dintre mecanismele de finanțare. În medicina de familie, plata include componenta per capita și serviciile acordate, iar în ambulatoriul clinic finanțarea se realizează în funcție de serviciile prestate, prin sistemul de puncte. În stomatologie, suma lunară disponibilă este limitată la o valoare orientativă redusă. Din aceasta trebuie acoperite tratamentele pacienților, salariile echipei, materialele și toate cheltuielile cabinetului. Prin urmare, aceeași taxă administrativă are un impact mult mai mare asupra cabinetului stomatologic.
În ultimii ani, PMSR a solicitat în mod repetat introducerea unui sistem gradual de taxare, în care cuantumul să fie corelat cu valoarea contractului și cu dimensiunea activității finanțate de casa de asigurări. Din păcate, până în prezent, aceste solicitări nu au fost preluate și nu s-au concretizat într-o modificare a metodologiei.
Vom continua să ridicăm această problemă în dialogul cu Ministerul Sănătății și CNAS și să solicităm modificarea actului normativ care reglementează evaluarea. Susținem, de asemenea, simplificarea reevaluării atunci când spațiul, structura și condițiile esențiale de funcționare au rămas neschimbate. Nu contestăm necesitatea evaluării, ci faptul că o taxă fixă produce efecte foarte diferite asupra unor furnizori cu posibilități contractuale profund diferite. Atât timp cât costul administrativ rămâne disproporționat față de finanțarea accesibilă, medicii vor avea încă un motiv să nu intre sau să nu rămână în relație contractuală cu sistemul de asigurări.
Stomatologo.ro: În analiza transmisă recent Ministerului Sănătății, PMSR arată că statul alocă peste 140 de milioane de lei anual pentru salariile rezidenților stomatologi, deși peste 90% dintre aceștia ajung să profeseze în sectorul privat, care nu are capacitatea garantată de a-i absorbi. Cum apreciați eficiența acestei investiții publice și ce model de reformă a rezidențiatului propuneți?
C.V.: Trebuie inainte de toate să ținem cont de faptul că procentul de peste 90% se referă la ponderea furnizorilor privați în stomatologia românească, nu la o statistică individuală potrivit căreia peste 90% dintre rezidenți ar ajunge în sectorul privat. Putem spune însă că majoritatea specialiștilor formați prin rezidențiat profesează ulterior în mediul privat, în condițiile în care rețeaua publică este restrânsă și nu dispune de suficiente posturi pentru a-i integra.
Nu considerăm că pregătirea profesională a medicilor este o cheltuială inutilă. Întrebarea este dacă forma actuală de finanțare răspunde unei nevoi publice concrete. Statul alocă anual peste 140 de milioane de lei pentru salariile rezidenților în medicina dentară, fără ca numărul locurilor și specialitățile finanțate să fie corelate cu posturile disponibile, cu necesarul teritorial sau cu capacitatea sistemului public de a utiliza ulterior această resursă umană.
În această analiză trebuie să ținem cont și de diferența fundamentală dintre medicina dentară și medicina generală. Medicina dentară este o profesie distinctă, pentru care formarea universitară de șase ani oferă o calificare completă și dreptul de exercitare autonomă după absolvire. Directiva 2005/36/CE arată că pregătirea de bază a medicului stomatolog trebuie să îi ofere competențele necesare pentru activitățile de prevenire, diagnostic și tratament al afecțiunilor dinților, cavității orale, maxilarelor și țesuturilor asociate.
În medicina generală, diploma universitară reprezintă baza formării, dar accesul la majoritatea domeniilor de practică clinică autonomă este legat de dobândirea unei specialități prin rezidențiat. În stomatologie, medicul absolvent este deja format pentru exercitarea profesiei, iar rezidențiatul are în principal rolul de aprofundare într-un anumit domeniu. De aceea, modelul rezidențiatului medical nu poate fi transferat automat și în aceeași dimensiune asupra medicinei dentare.
Aceasta nu înseamnă că orice medic stomatolog poate efectua orice intervenție, indiferent de pregătirea și experiența sa. Fiecare medic are obligația să lucreze în limitele competenței profesionale reale și să trimită pacientul către un coleg cu pregătire suplimentară atunci când complexitatea cazului o impune. Dar nici nu putem susține că toate manoperele asociate endodonției, parodontologiei, pedodonției sau proteticii sunt rezervate exclusiv specialiștilor. O mare parte dintre aceste manopere și conduite terapeutice se regăsesc, cel puțin parțial, în pregătirea de bază a medicului stomatolog. Curriculumul unui rezidențiat dovedește aprofundarea unui domeniu, dar nu creează automat un drept exclusiv asupra tuturor procedurilor incluse în acel curriculum.
Directiva europeană recunoaște automat, în materia specializărilor dentare, ortodonția și chirurgia orală. Pentru celelalte domenii, aprofundarea profesională poate fi realizată și prin alte forme: programe postuniversitare, cursuri modulare, atestate, stagii clinice și programe de educație medicală continuă. Nu orice competență suplimentară necesită un rezidențiat de mai mulți ani, finanțat integral de stat și însoțit de plata unui salariu pe întreaga perioadă.
Modelul propus de PMSR nu presupune renunțarea la formarea avansată și nici desființarea rezidențiatului dentar. Propunem ca finanțarea publică să fie păstrată pentru specialitățile care răspund unei nevoi publice demonstrate, pentru care există posturi și care sunt necesare sistemului spitalicesc, în special în domeniul chirurgical. Numărul locurilor trebuie stabilit pornind de la necesarul real al rețelei publice și de la distribuția teritorială, nu numai de la capacitatea universităților de a organiza programe.
Pentru domeniile exercitate predominant în sectorul privat, în special pentru specialitățile care nu beneficiază de recunoaștere automată la nivel european, propunem programe cu taxă și forme mai flexibile de aprofundare profesională. Specialitatea „Stomatologie generală” trebuie, în mod particular, reevaluată, deoarece nu este firesc ca statul să finanțeze încă o dată, prin rezidențiat, competențe dobândite în mare măsură în cei șase ani de facultate.
Economiile rezultate, estimate în analiza noastră la peste 120 de milioane de lei anual, ar trebui să rămână în sănătatea orală și să fie direcționate către servicii stomatologice decontate prin CNAS, cabinete școlare, urgențe și prevenție. Reforma nu urmărește să limiteze dezvoltarea profesională, ci să ofere forme de pregătire potrivite fiecărui nivel de aprofundare și să folosească finanțarea publică acolo unde beneficiul pentru pacient și pentru sistemul public poate fi demonstrat.
Stomatologo.ro: Analiza PMSR evidențiază și existența unor specialități de rezidențiat în medicina dentară care nu beneficiază de recunoaștere la nivelul Uniunii Europene. Care sunt consecințele juridice ale acestei nealinieri asupra mobilității tinerilor medici și cum afectează ea cadrul național al calificărilor?
C.V.: În primul rând doresc să clarificăm faptul că nu vorbim despre specialități „nerecunoscute” în sens absolut, ci despre titluri care nu beneficiază de recunoaștere automată la nivel european. Calificarea de bază a medicului stomatolog rămâne recunoscută, astfel încât mobilitatea profesională nu este blocată. Medicul poate profesa într-un alt stat membru ca medic stomatolog, însă titlul de specialist obținut în România poate fi supus unei evaluări individuale sau poate să nu aibă un corespondent în statul respectiv. Tânărul medic riscă, astfel, să nu își poată valorifica în străinătate titlul în aceleași condiții, deși pregătirea sa de bază rămâne valabilă.
În cadrul Directivei 2005/36/CE, ortodonția și chirurgia orală sunt specializările dentare pentru care este prevăzut mecanismul recunoașterii automate. Celelalte programe existente în România reprezintă, în esență, aprofundări ale unor arii cuprinse deja în formarea medicului stomatolog. Ele nu pot fi delimitate printr-o frontieră clinică rigidă de stomatologia generală și nici nu ar trebui să genereze, prin simpla existență a unui titlu, competențe considerate automat exclusive.
Nealinierea afectează, prin urmare, coerența cadrului național al calificărilor. România acordă titluri de specialist care sunt valabile la nivel național, dar care pot crea așteptarea unei calificări profesionale distincte și transferabile automat în Uniunea Europeană, deși efectele lor juridice sunt mai limitate. Este necesar ca aceste programe să fie prezentate transparent ca forme de supraspecializare, cu indicarea clară a recunoașterii europene și a drepturilor suplimentare pe care le conferă efectiv. În funcție de conținutul lor, unele ar putea fi organizate mai adecvat prin programe postuniversitare, atestate sau stagii clinice, fără a fi menținute obligatoriu sub forma unui rezidențiat multianual.
Stomatologo.ro: Reacția promptă a PMSR împotriva Deciziilor nr. 4 și 5/2023 emise de CMSR a împiedicat o restrângere severă a competențelor medicilor generaliști. Cum vedeți evoluția acestui dosar și ce garanții instituționale considerați necesare pentru ca drepturile profesionale ale celor peste 15.000 de stomatologi generaliști să rămână protejate?
C.V.: Pericolul imediat a fost înlăturat: Deciziile nr. 4 și 5/2023 au fost abrogate prin Decizia nr. 9/2CN/2023, iar Ministerul Sănătății a adoptat Ordinul nr. 2.341/2023, prin care competențele medicului stomatolog au fost raportate din nou la calificarea sa universitară de bază. Nu aș considera însă că problema este definitiv rezolvată. Au fost înlăturate actele restrictive, dar a rămas neclaritatea instituțională care a făcut posibilă adoptarea lor.
Istoricul ultimelor două decenii arată o extindere treptată a intervenției Colegiului. Legea a atribuit CMSR controlul și supravegherea exercitării profesiei, reglementarea deontologiei și a bunei practici, organizarea educației medicale continue și colaborarea cu Ministerul Sănătății în domeniul formării profesionale. Ulterior, prin deciziile adoptate în 2008 și 2012, au apărut liste ale actelor și competențelor, iar în 2023 aceste liste au ajuns să fie utilizate pentru separarea unor manopere între medicul stomatolog și diferite categorii de specialiști. Chiar CMSR a constatat, în documentele sale din 2025, că Legea nr. 95/2006 nu stabilește explicit instituția care poate defini și valida asemenea competențe.
În opinia noastră, CMSR are dreptul și obligația de a stabili standarde deontologice și de bună practică, de a supraveghea calitatea actului medical și de a interveni atunci când un medic își depășește pregătirea efectivă. Dar această atribuție nu trebuie confundată cu dreptul de a modifica, printr-o decizie proprie, întinderea unei calificări universitare recunoscute de stat. Colegiul nu poate elimina din sfera medicului stomatolog generalist manopere dobândite prin formarea de bază și nu le poate transforma în activități rezervate unor supraspecializări în lipsa unui temei legal expres.
Prima garanție necesară este, așadar, clarificarea prin lege a autorității care poate interveni asupra calificărilor și a limitelor în care o poate face. Orice restrângere trebuie să pornească de la curriculumul universitar și de la Directiva 2005/36/CE, care arată că formarea de bază îi conferă medicului stomatolog competențele necesare pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe.
A doua garanție este o procedură obligatorie de fundamentare și consultare. O eventuală limitare trebuie justificată prin date privind siguranța pacientului, supusă testului de necesitate și proporționalitate prevăzut de Legea nr. 245/2020 și discutată transparent cu Ministerul Sănătății, universitățile, organizațiile profesionale și patronale și, în mod direct, cu reprezentanții medicilor. Proiectul, argumentele și efectele estimate trebuie făcute publice înainte de adoptare, nu explicate după intrarea actului în vigoare.
În sfârșit, sunt necesare protejarea drepturilor deja dobândite și un control real de legalitate asupra oricărui act care restrânge exercitarea profesiei. Protejarea medicului generalist nu înseamnă că orice medic trebuie să efectueze orice manoperă, indiferent de experiență sau de complexitatea cazului. Fiecare medic rămâne responsabil să își evalueze pregătirea și să îndrume pacientul atunci când cazul o impune. Dar această responsabilitate individuală este fundamental diferită de retragerea colectivă, printr-o decizie administrativă, a unor drepturi profesionale conferite prin diplomă.
Stomatologo.ro: Facultățile de profil pregătesc anual peste 1.000 de noi absolvenți, cifră deconectată de la statistica reală a medicilor cu liberă practică avizați. Considerați necesară stabilirea unor plafoane anuale de școlarizare în baza unor studii demografice de impact pe piața muncii?
C.V.: Trebuie să facem o precizare privind numărul pe care l-ați precizat . Din centralizările noastre, media locurilor scoase anual la concurs pentru admiterea la medicină dentară, însumând locurile bugetate și cu taxă, s-a situat în ultimii ani între 2.000 și 2.200. Acestea sunt locuri la admitere, nu absolvenți efectivi. Nu toți cei admiși finalizează studiile, iar nu toți absolvenții solicită imediat dreptul de practică în România. Tocmai faptul că nu avem o evidență publică integrată, care să urmărească traseul de la admitere până la exercitarea efectivă a profesiei, reprezintă o parte a problemei.
Da, considerăm necesară stabilirea unei cifre anuale de școlarizare fundamentate pe un studiu real de impact. Nu vorbim despre un plafon stabilit arbitrar și nici despre limitarea concurenței, ci despre corelarea responsabilă a pregătirii universitare cu necesarul de servicii stomatologice, capacitatea de formare clinică a facultăților și posibilitățile reale de integrare profesională.
Studiul nu trebuie să se raporteze numai la numărul medicilor care dețin un aviz de liberă practică. Trebuie să arate câți practică efectiv, cu ce volum de activitate, în ce regiuni, care este structura pe vârste, câți se pensionează, câți părăsesc țara și câți absolvenți intră anual în profesie. La fel de importante sunt distribuția cabinetelor, accesul populației la tratament și nivelul finanțării publice a asistenței stomatologice.
România poate avea simultan un număr mare de medici la nivel național și comunități întregi cu acces foarte redus la servicii. Creșterea continuă a numărului de absolvenți nu rezolvă această distribuție inegală dacă nu există finanțare, infrastructură și măsuri care să facă posibilă practicarea stomatologiei în localitățile deficitare.
De aceea, propunem ca Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să fundamenteze periodic cifra de școlarizare, împreună cu universitățile, organizațiile profesionale și patronale, CMSR, CNAS și instituțiile care dețin datele demografice și profesionale. Plafonul trebuie revizuit în funcție de evoluția acestor indicatori și însoțit de verificarea capacității reale a fiecărei facultăți de a asigura pregătirea clinică necesară. Responsabilitatea statului nu se încheie în momentul în care aprobă locurile la admitere; ea presupune să evalueze și ce se întâmplă cu tinerii după cei șase ani de studiu.
Stomatologo.ro: Repartiția teritorială arată că peste 80% dintre stomatologi profesează în mediul urban, în timp ce numeroase comunități rurale sunt lipsite de îngrijire dentară. Ce pachet de măsuri fiscale și administrative propune patronatul pentru a motiva tinerii medici să deschidă cabinete în zonele defavorizate?
C.V.: Aceasta problema nu poate fi rezolvată doar prin apelul la disponibilitate a tinerilor medici. Deschiderea unui cabinet stomatologic presupune o investiție care ajunge ușor la zeci de mii de euro, înainte ca medicul să trateze primul pacient. Vorbim despre spațiu, amenajare, unit dentar, aparatură, sterilizare, autorizare și personal. De multe ori, această investiție este realizată prin credit.
De aceea, primul nivel de intervenție trebuie să fie cel al administrației locale. Primăriile pot pune la dispoziție spații adecvate în dispensare sau în alte imobile publice, cu chirii reduse, pot asigura racordarea la utilități, pot sprijini amenajarea și pot simplifica procedurile administrative locale. În limitele legii, pot fi acordate facilități privind taxele locale, iar pentru localitățile izolate pot fi avute în vedere inclusiv sprijinul pentru locuință și transport. Ajutorul trebuie condiționat de menținerea activității în comunitate pentru o perioadă rezonabilă.
Al doilea nivel este sprijinirea investiției propriu-zise, prin granturi, scheme de garantare sau credite cu dobândă subvenționată pentru cabinetele deschise în zone identificate oficial ca deficitare. Aceste măsuri trebuie acordate după criterii transparente: numărul locuitorilor, distanța până la cel mai apropiat cabinet, structura pe vârste și situația socio-economică a comunității.
Dar investiția în cabinet reprezintă numai jumătate din soluție. Nu este suficient să convingem medicul să cumpere aparatura și să deschidă ușa cabinetului dacă locuitorii nu își permit tratamentele. În multe comunități defavorizate, medicul ar rămâne cu un credit de plătit și fără un număr suficient de pacienți care să poată suporta costul real al serviciilor.
Din acest motiv, componenta esențială trebuie să fie finanțarea prin CNAS. Propunem contracte dedicate cabinetelor din zonele deficitare, cu un buget minim lunar predictibil și suficient pentru acordarea efectivă a tratamentelor. Finanțarea trebuie să provină dintr-o alocare suplimentară, nu din împărțirea actualului fond, deja insuficient, între și mai mulți furnizori. Pot fi prevăzute și valori diferențiate în funcție de gradul de izolare și vulnerabilitatea comunității.
Așadar, pachetul trebuie să lege trei elemente: reducerea costului inițial al investiției, sprijinul administrativ local și garantarea unei surse predictibile de finanțare pentru tratamente. Fără această legătură, putem inaugura cabinete care, după câteva luni, se închid. Obiectivul nu este doar să aducem medicul în mediul rural, ci să îi oferim condițiile necesare pentru a rămâne și pentru a trata pacienții care altfel nu și-ar permite îngrijirea.
Stomatologo.ro: Pentru a funcționa în legalitate, proprietarul unui cabinet stomatologic trebuie să gestioneze în paralel peste 20 de avize, autorizații și contracte obligatorii. Care sunt capitolele din legislația sanitară actuală unde PMSR solicită o simplificare și debirocratizare accelerată?
C.V.: Trebuie să recunoaștem că, în privința autorizării cabinetelor, au fost făcuți recent pași importanți. Modificarea Ordinului nr. 1.670/2025 prin Ordinul nr. 1.090/2026 a simplificat bine mai multe proceduri. Anumite modificări privind personalul, serviciile furnizate sau datele adresei pot fi realizate acum prin notificare, fără emiterea unei noi autorizații sanitare, iar cabinetul își poate continua activitatea pe durata unor actualizări administrative. Este un exemplu pozitiv, care arată că debirocratizarea se poate face fără reducerea standardelor sanitare.
Problema rămasă este lipsa unui principiu general al proporționalității. Legislația tratează încă, în prea multe situații, un cabinet stomatologic cu unul sau două unituri după o logică administrativă apropiată de cea aplicată unei unități sanitare mari sau unui spital. PMSR solicită norme diferențiate în funcție de dimensiunea unității, volumul activității și riscul real. Standardele de siguranță trebuie să fie aceleași, dar documentația, registrele și raportările nu pot avea aceeași amploare.
Un prim capitol care trebuie revizuit în acest sens este cel privind igiena, sterilizarea și gestionarea deșeurilor medicale. Un cabinet mic trebuie să respecte integral circuitele și procedurile de siguranță, dar ar trebui să beneficieze de proceduri-model, registre simplificate și raportări adaptate cantităților efectiv generate. Controlul trebuie să verifice dacă activitatea este realizată corect, nu volumul dosarelor întocmite.
Un alt domeniu prioritar este radiologia dentară. Tehnologia a evoluat foarte mult, aparatura este digitală, dozele și parametrii de expunere sunt controlați mult mai precis, dar o parte dintre normele generale privind autorizarea, permisele și dozimetria provin încă din perioada 2001–2002. Normele specifice radiologiei de diagnostic au fost actualizate în 2022, însă întregul cadru nu a fost încă adus la același nivel. Solicităm reguli distincte pentru radiologia dentară și proceduri proporționale cu riscul echipamentelor actuale, nu cu caracteristicile tehnice ale aparaturii utilizate în urmă cu două decenii.
Cea mai dificilă problemă rămâne însă lipsa colaborării dintre instituții. De mai bine de patru ani solicităm clarificarea raportului dintre legislația europeană a dispozitivelor medicale, aplicată prin ANMDMR, și cerințele formulate de ISCIR pentru anumite echipamente utilizate în cabinetele stomatologice. Nu este normal ca medicul să fie cel obligat să rezolve contradicțiile de interpretare dintre două autorități.
Poziția noastră este că, atunci când un echipament este introdus pe piață, verificat și întreținut ca dispozitiv medical, nu trebuie să fie supus automat unor proceduri paralele pentru același risc tehnic. Dacă există riscuri diferite care justifică intervenția mai multor autorități, acestea trebuie delimitate explicit, iar verificările și documentele deja efectuate trebuie recunoscute reciproc. În prezent, lipsa acestei delimitări produce costuri, controale suprapuse și insecuritate juridică pentru cabinet.
Aceeași cooperare trebuie să existe între DSP, CMSR, CNAS, ANMDMR, CNCAN și celelalte instituții implicate. Cabinetul ar trebui să transmită o informație o singură dată, iar autoritățile să o preia din registrele oficiale. Experiența modificării Ordinului nr. 1.670/2025 ne arată direcția corectă: mai multe notificări, mai puține reautorizări și continuitatea activității atunci când modificările nu afectează siguranța sanitară. Acest model trebuie extins rapid și în celelalte domenii.
Stomatologo.ro: Digitalizarea cabinetelor aduce provocări noi în materie de securitate a datelor, un subiect asupra căruia PMSR a avertizat de curând. Care sunt principalele vulnerabilități pe care le identificați în relația cu furnizorii de soluții software medicale și ce ar trebui să verifice un medic înainte de a semna un contract IT?
C.V.: Principala vulnerabilitate este impresia că, odată achiziționat un program, responsabilitatea pentru date este transferată furnizorului. În realitate, cabinetul rămâne, de regulă, operatorul datelor pacienților, iar furnizorul care le găzduiește sau le accesează acționează ca persoană împuternicită. Medicul poate externaliza serviciul informatic, dar nu și responsabilitatea de a alege un furnizor care oferă garanții suficiente.
Riscurile apar atunci când nu este clar cine poate accesa fișele medicale, radiografiile și fotografiile clinice, unde sunt găzduite datele și ce subcontractori utilizează furnizorul. Unele contracte permit accesul foarte larg pentru mentenanță, analiză sau „îmbunătățirea serviciilor”, fără să precizeze dacă datele pot fi utilizate pentru marketing, dezvoltarea produsului ori antrenarea unor sisteme de inteligență artificială. Datele medicale trebuie prelucrate numai în scopurile stabilite de cabinet și pe baza unor instrucțiuni documentate.
Există apoi vulnerabilitățile tehnice: conturi comune pentru întreaga echipă, lipsa autentificării în doi pași, drepturi de acces prea largi, absența jurnalelor care arată cine a consultat sau modificat o fișă, actualizări întârziate și copii de siguranță care nu sunt separate de sistemul principal. Un backup care nu a fost testat poate deveni inutil exact în momentul unui atac ransomware sau al unei defecțiuni.
Înainte de semnare, medicul trebuie să verifice dacă există un acord privind prelucrarea datelor conform articolului 28 din GDPR. Acesta trebuie să indice ce date sunt prelucrate, în ce scop, unde sunt stocate, cine sunt subcontractorii, în ce condiții poate furnizorul accesa informațiile și dacă datele sunt transferate în afara Spațiului Economic European. Contractul trebuie să prevadă confidențialitatea personalului furnizorului, obligația de a aplica măsuri de securitate și dreptul cabinetului de a primi informațiile necesare pentru verificarea conformității.
Trebuie analizate și măsurile tehnice concrete: criptarea datelor în timpul transmiterii și al stocării, autentificarea multifactor, conturi individuale și acces diferențiat în funcție de rol, actualizări de securitate, copii de siguranță separate și testarea restaurării. Furnizorul trebuie să explice în cât timp poate restabili funcționarea programului și accesul la date după un incident. Nu este suficientă formularea generală că aplicația este „securizată”.
Contractul trebuie să prevadă și ce se întâmplă în cazul unui incident. Furnizorul trebuie să informeze cabinetul fără întârzieri nejustificate, să comunice natura incidentului, datele afectate și măsurile luate. Această obligație este esențială deoarece termenul legal în care cabinetul poate fi obligat să notifice autoritatea de protecție a datelor începe să curgă din momentul în care incidentul devine cunoscut.
Un alt punct critic este încetarea contractului. Medicul trebuie să poată exporta într-un format utilizabil întreaga bază de date, inclusiv documentele și imaginile clinice, fără costuri disproporționate și fără să depindă permanent de aplicația furnizorului. Contractul trebuie să stabilească termenul de predare, asistența pentru migrare, păstrarea continuității accesului și ștergerea verificabilă a copiilor rămase la furnizor și la subcontractorii săi. Altfel, cabinetul poate deveni captiv într-un program nu pentru că este mulțumit de el, ci pentru că nu își poate recupera efectiv datele.
Dacă programul nu se limitează la programări și evidență, ci analizează date medicale sau furnizează informații utilizate pentru decizii de diagnostic ori tratament, trebuie verificat și dacă intră în categoria dispozitivelor medicale software și dacă îndeplinește cerințele europene aplicabile.
Medicul nu trebuie să devină expert în securitate cibernetică și nici să auditeze codul aplicației. Furnizorul trebuie însă să răspundă clar la aceste întrebări și să își asume obligațiile în scris. Avertismentul PMSR este simplu: securitatea nu începe după producerea incidentului, ci înaintea achiziției și trebuie urmărită pe întreaga durată de utilizare a programului.
Stomatologo.ro: România continuă să se afle pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la indicatorii de sănătate orală, în absența unui Program Național de Prevenție bine finanțat. Cum ar trebui structurată o colaborare reală între patronat, universități și Ministerul Sănătății pentru a schimba această stare de fapt?
C.V.: Faptul ca in statisticile UE privind sănătatea orală din România suntem pe penultimul loc nu este o noutate si da nu ne face cinste . Datele europene confirmă o problemă gravă de acces la îngrijirea stomatologică, dar România nu dispune încă de o supraveghere epidemiologică națională, periodică și comparabilă, care să ne permită să stabilim poziția exactă pentru fiecare indicator de sănătate orală. Această lipsă de date este, în sine, prima problemă care trebuie rezolvată.
Colaborarea ar trebui organizată printr-un mecanism permanent de coordonare, aflat la nivelul Ministerului Sănătății, cu mandat, calendar, responsabilități și buget multianual. Nu este suficient un grup de lucru convocat ocazional și nici solicitarea unor opinii după ce programul a fost deja redactat. Patronatul și universitățile trebuie implicate încă din etapa în care sunt definite obiectivele, serviciile, costurile și indicatorii de rezultat.
Ministerul Sănătății trebuie să asigure cadrul legal, finanțarea și coordonarea cu Ministerul Educației, CNAS, direcțiile de sănătate publică și autoritățile locale. Tot Ministerul trebuie să stabilească populațiile prioritare și să garanteze că programul are continuitate, indiferent de schimbările politice. Prevenția nu poate fi finanțată anual, în funcție de sumele rămase disponibile.
Universitățile trebuie să asigure fundamentarea științifică. Ele pot realiza un studiu epidemiologic național reprezentativ, pot elabora protocoalele de prevenție, pot forma echipele implicate și pot evalua independent rezultatele. Rolul universităților nu ar trebui să fie acela de furnizor exclusiv al serviciilor, ci de garant al metodologiei, al calității și al evaluării.
Patronatul poate aduce componenta practică: costul real al serviciilor, capacitatea cabinetelor de a participa, distribuția teritorială și dificultățile întâlnite în comunitățile vulnerabile. Majoritatea infrastructurii stomatologice se află în sectorul privat, iar un program național care nu integrează cabinetele existente va avea inevitabil o acoperire limitată. Furnizorii trebuie selectați transparent și contractați în condiții egale, pe baza unor criterii de calitate și accesibilitate.
Programul nu trebuie redus la lecții de igienă sau la o examinare efectuată o singură dată. Este necesar un traseu complet: educație, evaluarea periodică a riscului, consultație de dispensarizare, igienizare profesională, identificarea și tratamentul leziunilor incipiente, precum și îndrumarea către tratament atunci când sunt descoperite afecțiuni mai avansate. Copilul evaluat trebuie urmărit în timp; altfel, screeningul constată problema, dar nu o rezolvă.
Finanțarea trebuie să fie distinctă și suplimentară față de fondul actual al asistenței stomatologice din sistemul de asigurări. Dacă programul este introdus în același buget fix, prevenția va concura cu tratamentele deja decontate și va rămâne în mare parte formală. Bugetul trebuie să includă serviciul medical, materialele, raportarea și controalele periodice, la valori stabilite pe baza costurilor reale.
Implementarea poate începe prin proiecte-pilot în regiuni diferite epidemiologic și socio-economic, urmate de extinderea națională pe baza rezultatelor. Trebuie urmăriți indicatori simpli și publici: numărul persoanelor examinate, frecvența controalelor, leziunile depistate precoce, tratamentele finalizate, evoluția afecțiunilor și diferențele dintre mediul urban și cel rural.
O colaborare reală înseamnă, în cele din urmă, roluri clare: Ministerul finanțează și coordonează, universitățile fundamentează și evaluează, iar furnizorii implementează în comunitate. Dacă lipsește una dintre aceste componente, vom continua să avem campanii vizibile pentru câteva zile, fără efect măsurabil asupra sănătății orale a populației.
Stomatologo.ro: Privind spre viitorul mandatului dumneavoastră la conducerea PMSR, care este principalul obiectiv strategic pe care doriți să îl lăsați moștenire breslei și ce mesaj transmiteți medicilor stomatologi care ezită încă să se implice în reprezentarea lor patronală?
C.V.: Mi-aș dori ca, la finalul mandatului, PMSR să nu depindă de o persoană sau de o anumită conjunctură, ci să rămână o instituție matură, capabilă să reprezinte constant și competent furnizorii de servicii stomatologice. Acesta este principalul meu obiectiv: să construim un partener de dialog pe care autoritățile să nu îl poată ignora atunci când adoptă decizii cu efect asupra cabinetelor, medicilor și pacienților.
Nu mă refer doar la prezența la masa discuțiilor, ci la capacitatea de a veni cu date, analize de impact și soluții aplicabile. Avem nevoie de finanțare publică mai apropiată de costurile reale, reguli proporționale cu dimensiunea cabinetelor, mai puțină birocrație, un sistem de formare corelat cu realitatea profesiei și politici de sănătate orală care să ofere pacienților acces efectiv la prevenție și tratament. Mi-aș dori ca toate acestea să nu mai depindă de intervenții punctuale, făcute de fiecare dată când apare o criză, ci să intre într-un cadru de consultare permanent și predictibil.
Medicilor care ezită să se implice le înțeleg reținerea. Activitatea din cabinet consumă mult timp, iar rezultatele reprezentării instituționale nu sunt întotdeauna imediate sau ușor de observat. Implicarea patronală nu înseamnă însă că fiecare medic trebuie să participe la toate ședințele sau să devină activist. Poate însemna să semnaleze o problemă, să ofere date din practică, să analizeze o propunere sau să susțină o poziție care îl privește direct.
Cele mai multe decizii care ne influențează activitatea sunt tehnice și aparent îndepărtate: un tarif, o normă de autorizare, o obligație de raportare sau o formulare introdusă într-un ordin. Efectele lor devin vizibile abia când ajung în cabinet. Dacă medicii nu participă la etapa în care aceste reguli sunt construite, perspectiva celui care le aplică zilnic riscă să lipsească.
Mesajul meu este simplu: reprezentarea patronală nu este ceva exterior cabinetului. Este mecanismul prin care experiența individuală a medicului poate deveni argument instituțional. Nu promitem că fiecare solicitare va fi acceptată și nici că schimbările vor veni repede. Putem însă garanta că problemele reale ale cabinetelor vor fi documentate, susținute și aduse consecvent în fața celor care iau deciziile. Cu cât mai mulți colegi contribuie la acest proces, cu atât pozițiile noastre vor reflecta mai fidel realitatea profesiei.
