Proiectul de Regulament EMC promovat de CMSR, sub o conducere cu mandat executiv viciat, concentrează în aceeași structură funcțiile de regulator, acreditor, evaluator și furnizor de educație medicală continuă, ridicând întrebări juridice grave privind proporționalitatea și legalitatea condiționării dreptului de practică.
Proiectul noului Regulament privind Educația Medicală Continuă, pus în transparență decizională de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, a generat deja reacții puternice în interiorul profesiei. Iar discuția nu mai poate fi redusă la o dispută tehnică despre câte credite trebuie acumulate într-un an sau câte ore poate dura un curs.
Problema este arhitectura sistemului care se construiește. În mediul profesional circulă deja informația că infrastructura software necesară acestui tip de evidență și monitorizare a medicilor ar fi pregătită pentru implementare. Dacă această informație se confirmă, împrejurarea ridică o întrebare legitimă și extrem de serioasă: în ce măsură consultarea publică mai este una efectivă, dacă instrumentele tehnice necesare aplicării unui mecanism aflat încă în stadiul de proiect sunt deja pregătite? În opinia mea, o asemenea succesiune a faptelor ar indica nu doar anticiparea rezultatului procedurii de transparență decizională, ci riscul transformării acesteia într-o etapă pur formală, incompatibilă cu însăși rațiunea consultării profesiei.
În forma propusă, CMSR cu mandat executiv viciat - dr.Lăzărescu Cezar Florin- nu se limitează la stabilirea cadrului general al educației medicale continue. Proiectul îi atribuie explicit „managementul și controlul activităților de EMC", iar aceeași structură profesională ajunge să acrediteze furnizorii și lectorii, să crediteze formele de educație, să administreze evidența acestora și să stabilească, prin alte decizii, inclusiv taxele de evaluare și procesare.
Mai mult, proiectul instituie obligația acumulării a minimum 200 de credite EMC într-un ciclu de cinci ani, dintre care minimum 24 anual și cel puțin 80 prin participare fizică la evenimente acreditate de CMSR desfășurate în România. În același timp, limitează la 40 creditele ce pot proveni din EMCD și la 40 cele provenite din abonamente la reviste.
Iar consecința nu este una pur academică. Proiectul prevede că neîndeplinirea obligației de acumulare a creditelor poate atrage suspendarea dreptului de exercitare a profesiei până la îndeplinirea acesteia.
De aici începe întrebarea juridică esențială:
până unde poate merge puterea normativă a unui organism profesional cu mandat viciat și de unde începe restrângerea exercitării profesiei prin condiții pe care legea însăși nu le-a stabilit în mod expres?
Această întrebare devine cu atât mai importantă atunci când analizăm mecanismele concrete introduse de proiect.
Unul dintre cele mai contestate este evaluarea participanților. Nu discutăm despre caracterul firesc al evaluării calității unui program educațional. Discutăm despre altceva: despre posibilitatea ca medicul care a achitat cursul, a participat efectiv la activitatea educațională și și-a îndeplinit obligația de formare să nu obțină creditele dacă nu îndeplinește criteriul de promovare stabilit pentru evaluarea finală.
Această chestiune a provocat deja reacții între medicii stomatologi. În discuțiile profesionale a fost readusă în atenție inclusiv experiența ediției precedente a Congresului Transilvania, unde condiționarea creditelor de rezultatul unui test a generat controverse, iar măsura ar fi fost ulterior abandonată.
Dar dincolo de precedentul respectiv, întrebarea trebuie pusă juridic:
Este EMC o obligație de participare și formare profesională continuă sau poate fi transformată, printr-un act normativ infralegal al CMSR, într-o succesiune de examinări de care să depindă recunoașterea creditelor și, indirect, menținerea dreptului de practică?
Aceasta nu este o diferență semantică.
Este diferența dintre educație continuă și reevaluarea periodică a medicului.
Iar dacă nepromovarea unei evaluări determină pierderea creditelor, dacă insuficiența creditelor poate conduce la suspendarea dreptului de exercitare a profesiei, atunci trebuie analizat cu maximă rigoare dacă există în Legea nr. 95/2006 o delegare legislativă suficientă pentru construirea unui asemenea mecanism.
Problema devine și mai amplă. Proiectul limitează EMCD la maximum patru credite pe zi, impune ca cel puțin 80 dintre cele 200 de credite să provină din prezență fizică la evenimente acreditate de CMSR desfășurate în România, condiționează educația la distanță de furnizori acreditați de CMSR și de platforme administrate de CMSR ori interconectate tehnic cu MyCMSR, iar conținutul EMCD este supus evaluării și avizării unei comisii a CMSR.
Pentru manifestările internaționale apare un alt filtru: echivalarea de către Comisia EMC a CMSR, cu limite de maximum opt credite pe zi, trei zile și 24 de credite pentru o manifestare, chiar dacă activitatea profesional-științifică desfășurată în străinătate poate avea o altă structură.
În paralel, CMSR cu mandat executiv viciat- dr.Lăzărescu Cezar Florin- își rezervă poziția de furnizor național de programe EMC, putând organiza direct manifestări educaționale sau în asociere cu alți furnizori .
Aici apare una dintre cele mai serioase probleme de guvernanță ale proiectului:
aceeași organizație cu mandat viciat poate ajunge regulator, acreditator, evaluator, creditor, administrator al infrastructurii informaționale și, simultan, furnizor pe piața pe care o reglementează ?
De aceea, observațiile formulate în perioada de transparență decizională nu reprezintă o opoziție față de educația medicală continuă. Dimpotrivă.
Medicii stomatologi au nevoie de EMC de calitate, bazată pe dovezi, accesibilă, diversificată și compatibilă cu circulația europeană a cunoașterii medicale.
Ceea ce trebuie discutat este dacă, sub justificarea legitimă a creșterii calității profesionale, proiectul depășește această finalitate și construiește un sistem disproporționat de concentrare a competențelor în mâna regulatorului profesional.
Tocmai de aceea am transmis CMSR-ului cu mandat executiv viciat observații asupra proiectului.
Analiza care urmează nu pornește de la întrebarea dacă educația medicală continuă trebuie reglementată. Evident că trebuie.
Pornește de la întrebarea mult mai importantă:
Ce îi permite efectiv legea unei conduceri executive a CMSR cu mandat viciat să reglementeze și unde începe excesul normativ?
Pentru fiecare mecanism contestat trebuie făcut același test: care este temeiul legal, care este scopul legitim, dacă măsura este necesară, dacă este proporțională și dacă același obiectiv poate fi atins printr-o măsură mai puțin restrictivă pentru medic.
Pentru că între obligația legitimă de formare profesională și construirea unui mecanism de control asupra accesului la educație, asupra furnizorilor și, în ultimă instanță, asupra dreptului de exercitare a profesiei există o limită.
Iar acea limită se numește lege. Lege care este sistematic încălcată. Cine ține în brațe persoane care încalcă legea? Sau mai bine spus,ce sistem?
