Stomatolog din Botoșani, reținut pentru fraudă: ar fi raportat 1.000 de tratamente fictive

Stomatolog din Botoșani, reținut pentru fraudă de 112.000 lei

Un medic stomatolog de 73 de ani din Botoșani a fost reținut pentru că ar fi raportat peste 1.000 de servicii stomatologice fictive, prejudiciind bugetul de stat cu 112.000 de lei.

Un medic stomatolog din Botoșani a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că a raportat servicii medicale fictive pentru care ar fi încasat ilegat fonduri de la bugetul de stat. Informația a fost confirmată, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu.

Potrivit reprezentantei IPJ, reținerea a avut loc marți, după ce polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară - la domiciliul medicului și la sediul său profesional. Aceasta este suspectată de comiterea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri, în formă continuată.

Ancheta arată că, în perioada ianuarie 2020 - iunie 2024, medicul ar fi raportat peste 1.000 de servicii stomatologice fictive, sume care ar fi trebuit să acopere tratamente acordate elevilor. Prejudiciul estimat depășește 112.000 de lei, bani încasați nejustificat din bugetul de stat.

Sursa citată a precizat: "În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că aceasta, în calitate de medic stomatolog, în perioada ianuarie 2020 - iunie 2024, ar fi raportat peste 1.000 de servicii medicale fictive, încasând în mod nejustificat 112.000 de lei din bugetul de stat, sumă destinată serviciilor medicale acordate elevilor. În cadrul perchezițiilor efectuate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, printre care dispozitive electronice și înscrisuri care prezintă interes în cauză."

Medicul reținut are 73 de ani. Ancheta este în desfășurare. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Redacția Stomatologo

Baraca Analitica Ltd.

Redacția stomatologo.ro produce conținut editorial dedicat medicilor stomatologi, pacienților, managerilor de clinici dentare și profesioniștilor din industria dentară din România. Misiunea noastră este să oferim informații relevante, verificate și actualizate despre legislație, tehnologie dentară, edicație medicală continuă și tendințe din piața de profil.