Extinderea listei tratamentelor stomatologice decontate trebuie însoțită de o majorare reală a bugetului, avertizează Patronatul Medicilor Stomatologi

Extinderea listei tratamentelor stomatologice decontate trebuie însoțită de o majorare reală a bugetului, avertizează Patronatul Medicilor Stomatologi

PMSR salută extinderea de către CNAS a listei tratamentelor stomatologice decontate, dar avertizează că, fără o majorare reală a bugetului, măsura va reduce accesul pacienților la tratamente gratuite, mai ales în mediul rural.

Patronatul Medicilor Stomatologi din România (PMSR) a salutat intenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a extinde lista tratamentelor stomatologice decontate, inclusiv cu cele care necesită anestezie generală sau sedare pentru copii și persoane cu dizabilități, precum și de a actualiza tarifele oferite medicilor. Organizația atrage însă atenția că, fără o majorare reală a bugetului total, noile măsuri vor reduce, în fapt, accesul la tratamente gratuite.

„Apreciem intenția CNAS de a aduce tarifele mai aproape de realitatea economică și de a include servicii esențiale, precum tratamentele sub sedare pentru copii. Însă un pachet mai larg de servicii, finanțat din aceiași bani insuficienți, înseamnă de fapt că banii decontați de stat se vor termina mult mai repede în fiecare lună. Riscăm ca pacienții să găsească ușile închise la cabinet după primele zile ale lunii”, a declarat președintele PMSR, Cristian Vlad, citat într-un comunicat remis AGERPRES.

Același fond, mai mulți beneficiari
Potrivit acestuia, proiectul pus în dezbatere de CNAS propune ca serviciile stomatologice din spitalele publice să fie plătite din același fond fix alocat până acum cabinetelor stomatologice deja existente.

„Raportul CNAS arată că fondul alocat asistenței medicale dentare are o execuție bugetară de aproape 100% (peste 464 milioane lei decontați). Introducerea noilor structuri spitalicești în același fond existent, deja utilizat la maximum, va forța împărțirea aceleiași resurse financiare la un număr mult mai mare de furnizori și servicii mai scumpe”, a explicat PMSR.

Mediul rural, cel mai expus
Potrivit organizației, mediul rural va fi cel mai afectat, întrucât spitalele sunt concentrate în marile orașe. Dacă banii sunt direcționați masiv către spitale, cabinetele de la țară și din orașele mici riscă să rămână fără fonduri decontate, să își reducă programul sau chiar să închidă, a atenționat PMSR.

Concurență „neloială” între privat și public
O altă problemă semnalată se referă la concurența „neloială” dintre mediul privat și cel public. Un cabinet privat plătește din banii decontați de CNAS chirie, utilități, salarii și echipamente, în timp ce un cabinet dintr-un spital public are deja spațiul și utilitățile acoperite din bani publici.

„Plătind exact același tarif ambelor cabinete, statul finanțează de două ori unele costuri în sistemul public, dezavantajând mediul privat”, a mai explicat PMSR.

Ce anume cere Patronatul
PMSR solicită CNAS:

  • suplimentarea reală a bugetului total alocat stomatologiei;
  • finanțarea distinctă și suplimentară pentru cabinetele din structura spitalelor, fără a tăia din banii cabinetelor din comunități;
  • separarea fondurilor prin decontarea spitalizărilor de zi și a procedurilor ATI direct din bugetul spitalicesc;
  • garantarea unei clauze de nediminuare a valorilor contractuale pentru furnizorii existenți, protejând în special mediul rural.

„PMSR nu dorește blocarea serviciilor din spitale și nici excluderea vreunui medic. Solicităm doar echitate, transparență și o finanțare reală. Dezvoltarea serviciilor stomatologice din spitale nu trebuie făcută pe seama închiderii cabinetelor din comunitățile locale”, a mai transmis organizația.

Redacția Stomatologo

Baraca Analitica Ltd.

Redacția stomatologo.ro produce conținut editorial dedicat medicilor stomatologi, pacienților, managerilor de clinici dentare și profesioniștilor din industria dentară din România. Misiunea noastră este să oferim informații relevante, verificate și actualizate despre legislație, tehnologie dentară, edicație medicală continuă și tendințe din piața de profil.