Examenul de medic specialist va avea subiecte unice la nivel național din anul universitar 2026 - 2027, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial

Examenul de medic specialist va avea subiecte unice la nivel național din anul universitar 2026 - 2027, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial

Metodologia care introduce subiecte unice la nivel național pentru examenul de medic specialist a fost publicată în Monitorul Oficial și se va aplica din sesiunea din semestrul al doilea al anului universitar 2026 - 2027.

Ministerul Sănătății a anunțat vineri că metodologia care introduce subiecte unice la nivel național pentru examenul de medic specialist a fost publicată în Monitorul Oficial. Noile reguli se vor aplica începând cu sesiunea din semestrul al doilea al anului 2026.

Actul normativ instituie un sistem unitar de evaluare a probei scrise, cu subiecte identice pentru toți candidații dintr-o specialitate, indiferent de centrul universitar în care susțin examenul.

Potrivit metodologiei, subiectele vor fi elaborate chiar în ziua examenului de o comisie națională formată din coordonatorii de rezidențiat din toate centrele universitare. Acestea vor fi transmise simultan, printr-un canal securizat, către toate centrele de examen, iar baremul de corectare va fi stabilit tot la nivel național.

Proba scrisă se va desfășura simultan, la aceeași dată și oră, în toate centrele universitare din țară. Examenul va cuprinde 10 subiecte, formulate din 10 teme extrase prin tragere la sorți din tematica aprobată. Durata probei rămâne de trei ore, iar nota minimă de promovare este 7,00.

Corectarea lucrărilor va fi realizată de comisiile locale de examen, pe baza baremului stabilit la nivel național, în termen de maximum trei zile lucrătoare de la susținerea probei.

Înscrierea candidaților la direcțiile de sănătate publică are loc între 24 august și 7 septembrie, iar examenul propriu-zis se va desfășura între 7 octombrie și 3 noiembrie.

Ministerul Sănătății precizează că detalii suplimentare privind bibliografia de concurs vor fi publicate în timp util pe site-ul www.ms.ro.

Redacția Stomatologo

Baraca Analitica Ltd.

Redacția stomatologo.ro produce conținut editorial dedicat medicilor stomatologi, pacienților, managerilor de clinici dentare și profesioniștilor din industria dentară din România. Misiunea noastră este să oferim informații relevante, verificate și actualizate despre legislație, tehnologie dentară, edicație medicală continuă și tendințe din piața de profil.